Screenshots from Enemy (dir. Denis Villeneuve/2013)
«Sîntem unici, îşi spune el, cu toată disperarea, iar asemănarea dintre noi rămîne un joc straniu al aparenţelor şi al contrafacerilor. Greşeala noastră cea mai mare este să ne lăsăm duşi de nas şi să credem în acest joc de oglinzi mincinoase! (...) Am o ordonanţă şi îmi dă mare bătaie de cap, îi povesti el. Se spune că semănăm amîndoi... „Tu nu semeni cu nimeni!”, îi spune ea şi îl sărută (destul de stîngaci, pentru că nu învăţase să sărute!) „Şi totuşi semănăm, stărui el, ceea ce e într-adevăr ciudat. Nu există nici un grad de rudenie între noi. Nici măcar nu sîntem de aceeaşi naţionalitate. El e român şi eu sînt sîrb”. „Tu eşti ofiţer şi el este ordonanţă”, spune fata pe neaşteptate, sensibilă la diferenţele sociale. „Cu toate astea semănăm, spuse încă o dată ofiţerul şi căzu pe gînduri. Da, da, semănăm, stărui el, răspunzînd de fapt privirii tot mai neîncrezătoare a tinerei fete. E un străin, un flăcău prostuţ de la ţară, abia a învăţat cîteva cuvinte ungureşti, abia mă pot înţelege cu el, şi cu toate astea, mă crezi, Anny, soarta lui mă nelinişteşte, disperarea lui mă face să sufăr. vreau să-l ajut şi nu ştiu cum s-o fac! E caraghios, dar nu pot scăpa de sentimentul că răspund de soarta lui.” „E mult prea complicat pentru mine tot ce-mi spui!”, spuse Anny Schneidler cu acea sinceritate aproape brutală care vorbesc uneori fetele al căror suflet e pur şi neîntinat.» (Sorin Titel - Femeie, iată fiul tău, 1983)