Hello, strangers!

Hello, stranger...

This is a private (from time to time) blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

30 iulie 2017

Twin Peaks: kitul neofitului în labirintul lynchian (4)

Poate vă mai aduceți aminte sau poate ar cam trebui să țineți minte, chiar dacă Lynch ne asasinează sistematic cu detalii, așadar poate vă amintiți că în episodul al cincilea, în timp ce încă era în arestul din Yankton, Mr. C. cere permisiunea să dea un telefon. Șeful închisorii îi face acest hatâr, însă nici până în ziua de azi, adică în prenoaptea episodului al 12-lea nu știm pe cine sunat.

Mă rog, voi nu știți, căci eu am aflat. Am conectat niște puncte, de altfel nici nu era prea greu, sub imperiul impulsurilor nostalgice produse de reîntâlnirea cu o parte din oamenii care la începutul anilor '90 mă țineau lipit de televizor în fiecare sâmbătă seara, și după ceva investigații am aflat destinatarul apelului. Vă spun și vouă înainte de a o face Lynch, în ceasul al doisprezecelea #cumarveni, fiindcă simt că vă interesează. Și că, one way or another, meritați. 

Step by step, sceenshot by screenshot...


În jargonul oamenilor de tv cadrul ăsta negru se cheamă muscă (sau fade to black). Dați-o la o parte cu un click. The stars turn and a time presents itself.

20 iulie 2017

Twin Peaks: kitul neofitului în labirintul lynchian (3)

După lovitura de stil(et) în plexiglasul obișnuințelor și comodităților noastre de receptare, am numit aici episodul 8, unul care va fi la nesfârșit analizat și mai ales copiat de acum înainte (și înapoi), Lynch & Frost reînnoadă acțiunea din punctul unde o lăsaseră la dospit în partea a șaptea. 

No alarms & no surprises, vorba cântecului, doar o pendulare aritmică între cele două lumi (aici și dincolo) din a căror ciocnire își trage seva tot serialul. Din perspectiva asta resurecția lui Cooper cel rău e perfect normală și e doar o chestiune de timp până cei doi se vor întâlni... Cu ce consecințe, putem doar bănui.

În ciuda unei cursivități oarecum previzbile, n-am avut de-a face totuși cu o plimbare prin parc. Când nu întortochează planurile în maniera-i perplexantă binecunoscută, Lynch aruncă tot soiul de replici-șaradă: unele sunt bombe cu efect întârziat, altele pur și simplu diversiuni (am mai atins subiectul, nu insist). Acestora din urmă le-aș zice chiar di-versificări cu rimă albă. Puse cap la cap (cronologic sau aleatoriu), ceea ce am și făcut, generează un veritabil poem dadaist ce stă în picioare independent de mediul din care sunt extrase versurile. Bine, eu am amestecat puțin marfa și banii, dar e pour la beauté du geste.

I-am zis Two Coopers (titlul mi-a fost oferit de Hawk)


Yours truly, David Lynch