Enchanted April [Day 30]

Da, da, vedeți bine, nu e nicio greșeală acolo!

Pentru că de ce, vorba unui tâmpit din fotbal. Uite de-asta: pentru că nu ne uităm în gura tâmpiților, ci a deștepților, iar Prince sigur se califică în superliga lor:

„A sister killed her baby 'cause she couldn't afford to feed it 

And yet we're sending people to the moon

In September, my cousin tried reefer for the very first time  

Now he's doing horse, it's June!”

Din ghemul (game-ul) deșirat în luna aprilie s-au răzlețit câteva fire, două sau trei, așa că acum le aduc la matcă pentru a închide totuși o lună jurnalieră din care am sărit o singură zi de însemnări (fie și doar o imagine și tot a fost ceva). 

Primul fir, rohmerian de felul său, l-am deșirat și rupt aici. Acum fac nod cu acest cadru pe care-l aveam în minte de la bun început. 

Al doilea fir e mai lung, începuse cu această April și ar fi trebuit să continue cu cel puțin alte două: 

• April O'Neil din (șoc și groază) Țestoasele ninja/TMNT, desenele alea de la începutul anilor '90 care ne țineau lipiți de tv în fiecare seară de la 7:30 (parcă)

• April Ludgate din Parks and Recreation

și (din nou șoc și groază)

• April Stevens din... Dallas (îmi căzuse cu tronc la vremea aia actrița Sheree J. Wilson, o remarcasem în Crimewave, văzut pe video cam în aceeași perioadă în care era Dallas-ul rupea la TVR și am rămas agățat de ea o vreme, am mai văzut-o apoi și-n Walker, polițist texan, dar deja trecuse flama). A apărut și pe coperta revistei Noul Cinema, don't blame me too hard!

Ultimul fir e legat de Uriburu și așa va rămâne, îl voi întinde pe fb sau poate tot aici într-un alt jurnal. Posibil în august. Now it's June and I'm doin' horse :))

"Four is what...?" (88) [Eye of the Beholder/1999]

Remake al mult mai titratului Mortelle randonnée de Claude Miller. Un noir din 1983. Cu Michel Serrault și Isabelle Adjani în rolurile principale. Bazat pe romanul lui Marc Behm al cărui titlu a fost preluat ca atare în versiunea anglofonă.

Remake ce se vrea foarte haute couture, departe și în același timp aproape de original. În mare parte îi iese. Totuși, nu multă lume a înțeles subtilitățile și intertextualitățile lui Stephan Elliott. De-asta a și ajuns la coș. Coșul cu dvd-uri la preț redus. Producători tâmpiți. Nu fiți ca ei. Dacă ajungeți să-l vedeți, apreciați-l pentru ce e, nu pentru ce ar fi trebuit sau ar fi vrut alții să fie. Asta e o tâmpenie.

Elliott, un tip inteligent fără doar și poate, și-l face pe Henry Miller tovarăș de drum de la bun început. Aia e grila de lectură. Închide cu o dedicație pentru câțiva cineaști ce se regăsesc și nu prea în melanjul de referințe și citate pe care-l orchestrează. De Palma, de pildă, nu e. Deși e. 

Are și muzici mișto: Caroline Lavelle (ex-Massive Attack) și Chrissie Hynde (The Pretenders). Speaking of ladies: k.d. lang doar joacă, n-are și alte atribuții.

Lake look-a-like

- the one and only Veronica Lake -
(photo credits: simplyclassics.net)

Lynn Bracken: a stunning Veronica Lake double
(Kim Basinger/L.A. Confidential)

...and now let's do the twist!

Screenshot from Beginners (dir. Mike Mills/2010)

"We're absolute beginners..."

Pentru ca un film să-şi merite şi justifice prezenţa în my Junebug Hall of Fame trebuie să bifeze câteva superlative. Beginners despre care am făcut - succint - vorbire în Crème de la crème le marchează cu asupra de măsură. Iată-le:

Cel mai inspirat şi relaxat portret al doctorului Freud 

(„I'm an absolute beginner/
And I'm absolutely sane”.)

 P.S.: Revedeţi, vă rog, pentru conformitate, varianta prizărită şi calpă a lui Cronenberg şi veţi înţelege ce spun eu aici.

Cea mai de efect „citare” a unei dive („...just like the films”)

Cel mai simpatic şi inteligent căţel vorbitor („The rest can go to hell”)

Şi Mélanie, a cărei prezenţă serafică mă trimite necontenit la aceleaşi versuri de David Bowie care, de altfel, au acompaniat tot acest post: As long as you're still smiling/There's nothing more I need.

Vorbele astea bat orice trailer!

sursă imagine: beyondhollywood.com

„Un film mai pentru adulţi nu se poate face. Este o dramă pentru adulţi. Eu am crescut, aşa cum am crescut cu toţii, uitându-mă la Naşul şi altele asemenea, filme care erau făcute pentru adulţi. Iar acesta este un film de 100 de milioane interzis minorilor. Nimeni nu mai face aşa ceva. Iar Fincher nu are reţineri. I-au dat mână liberă. Mi-a arătat câteva scene deunăzi, şi am stat tot timpul cu mâna la gură exclamând: Tu vorbeşti serios?. Nu e vorba doar de faptul că mi-a arătat scene îngrozitor de explicite. Erau lucruri care se întâmplau sau se întâmplaseră. Şi, cumva, nu le vezi.” (Daniel Craig în ultimul Esquire românesc despre The Girl with the Dragon Tattoo, film după cartea cu acelaşi titlu ce va fi lansat în decembrie curent).

Fără fasoane: Chariots of Fire!

Doi atleţi - unul motivat de convingeri religioase de nezdruncinat, celălalt convins că una din raţiunile existenţei e să fii mereu în frunte, învingător. Cu Chariots of Fire (Oscar pentru cel mai bun film, în 1982), Hugh Hudson a reuşit să traseze două destine legate de sport, motivate de el, dar separate de convingeri şi prejudecăţi religioase, teologice aş putea spune! Am văzut filmul acum mulţi ani, în alb-negru, şi a „dat” extraordinar de bine pentru că l-am văzut curat, în lumini şi umbre, iar momentele de concurs le-am găsit foarte plastice şi economic tratate, lăsând să transpară, în sărăcia lor sobră, efortul nud. Pe muzica lui Vangelis, imaginile derulate au ralanti (mai ales cele de pe plajă) au solemnitatea unei procesiuni, o gravitate modulată pe faţa fiecărui participant de propria explicaţie a prezenţei sale în lume: beatitudine, încrâncenare, plăcere măruntă.

Nu cuvintele încântă în acest film, nu explicaţiile ardente ale lui Eric Liddell (Ian Charleson), pe care religia nu îl lasă să alerge duminica, nu schimbul caustic de replici dintre Harold Abrahams (Ben Cross) şi conducerea universităţii, ci imaginile curate, de strălucirea gheţii care se topeşte şi în care efortul alergătorilor se scurge încet, nedureros, spre finiş. La sfârşit, după ce fiecare și-a câștigat propria cursă, suntem anunţaţi, scurt, că personajele vin din viaţă: Harold Abrahams a trăit mulţi ani după Jocurile Olimpice din 1924, Eric Liddell a murit la scurt timp după ce a ajuns misionar în China, adică lucrul pe care-l evitase pentru a participa la Olimpiadă. E genul de şoc perceptiv pe care l-am mai avut, relativ recent, cu Scafandrul şi fluturele, filmul lui Julian Schnabel pe care m-aşteptam să-l aud invocat, prin analogie, în tapajul mediatic provocat de crunta accidentare suferită de Mihai Neşu! N-a fost cazul poate şi fiindcă, în România, Scafandrul... a trecut aproape neobservat, mai toată lumea fiind în fund la umbra unui Palme d'Or atribuit - discutabil! - unei producţii neaoşe!

On pause!

Scully's right

Chance meeting your perfect other, your perfect opposite - your protector and endangeror. Chance embarking with this other on the greatest of journeys - a search for truths fugitive and imponderable. If one day this chance may befall you, my son, do not fail or falter to seize it. The truths are out there. And if one day you should behold a miracle, as I have in you, you will learn the truth is not found in science, or on some unseen plane, but by looking into your own heart. And in that moment you will be blessed - and stricken. For the truest truths are what hold us together, or keep us painfully, desperately apart.
(X-Files/Trust No 1/2002/dir. Tony Wharmby)

"Why don't you ask me to my face, bitch?"

În vreme ce Mr. Nobody spune o poveste (sau mai multe) despre ce se întâmplă (sau s-ar putea întâmpla) atunci când refuzi să alegi („As long as you don't choose, everything remains possible"), Vanilla Sky e fix la polul opus, inventariind inegal, dar și cu mai multă vervă, consecințele nebănuite ale unor alegeri mărunte, ca de exemplu a urca în mașina cuiva („I lost you when I got in that car"). Și acesta e numai începutul!

Chestiuni autoreferenţiale

I speak fluently in movie quotes

Prima îmi place s-o aud, a doua s-o spun. (capturile sunt din Code 46)

"Tech support! Tech support!"

Tech Support: Even in the future, the sweet is never as sweet without the sour.

Unul din motivele pentru care tot revin la Vanilla Sky (dincolo de subiectul în sine) e fascinanta constelaţie de personaje secundare pe care ne-o oferă scenariul. Trebuia să spun asta când am pus primul screenshot, cel cu Libby (Alicia Witt). Repar acum. Aşadar, personajele de rang secund sunt perfect construite, au stofă, ai de unde le prinde şi, în plus, sunt excelent distribuite. Cameron Crowe did a hell of a job here. E un microcosmos ce legitimează un ghem narativ extrem de întortocheat.

Să luăm, de pildă, personajul din imagine. Noah Taylor e actorul, Edmund Ventura (aka Tech Support) e avatarul. O apariţie bulversantă. Din prima secundă fură prim planul. Indiferent cu cine e în cadru, tot pe el îl vezi. N-ai cum să-l ignori. Nu te lasă. Chipul, timbrul vocal, atitudinea, toate semnifică, toate dau contur unui personaj aproape spectral, fantomatic, capabil oricând să dispară ca un abur. Vine de neunde şi merge în aceeaşi direcţie. Are, însă, meritul de a lămuri lucrurile, de a facilita accesul la esenţă. David Aames knows that best.

„...that's me in the spotlight."

Meet Rebecca Dearborn

Libby: You'll be meeting Rebecca Dearborn, my personal role model.

Sweetness follows

(imaginile și textul sunt extrase din Prelude to a Dream, bonus-material pe DVD)

„Vanilla Sky isn’t obvious. It’s a movie to be watched closely, but it’s also a movie you can let wash over you. It’s a story, a puzzle, a nightmare, a lucid dream, a psychedelic pop song, a movie to argue over, and most of all, a movie that extends an invitation. Whenever you want to meet it, it will meet you there.” (Cameron Crowe, regizor)

Guilty pleasures (I)

Jerry Maguire (Cameron Crowe/1996). Jerry Ma - fuckin' - guire.

Trei motive:

1. Puştiulică (Jonathan Lipnicki). E unul din cei mai naturali şi haioşi plozi din romcom-urile anilor 90. Plus că „fură” filmul la fiecare apariţie, surclasându-l mai mereu pe Tom Cruise. S-a cam pierdut pe drum după rolul ăsta, însă aici he rocks!


2. Renée Zellweger. Din motive necunoscute, m-am îndrăgostit de ea atunci. Până la următorul film în care am văzut-o - Bridget Jones's Diary - dar mai ales după, mi-a treecut.


3. Show... me... the... money sequence!

O fi vreo problemă că mai toate filmele lui Crowe sunt pe lista mea de guilty pleasures (excepţiile se numesc Singles & Elizabethtown)? Who cares anyway?