Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

duminică, 25 septembrie 2016

Cvasimilitudini II.66 [Sofia (Coppola) loves & imitates art]

John Kacere - Jutta/1973 [oil on canvas

 Screenshot from Lost in Translation (dir. Sofia Coppola/2003)

Jacques Louis David - Bonaparte franchissant le Grand Saint-Bernard/1802
[oil on canvas, first Versailles version]

Screenshot from Marie Antoinette (dir. Sofia Coppola/2006)

Da, despre asta se poate zice că e un pic forţată, da' cui îi pasă? Pour la beauté du geste merge, e cum nu se poate mai bine potrivită. Şi apropo de Napoleon, take this & party ;)

Vincent van Gogh - Three Pairs of Shoes/1886 [oil on canvas]

Screenshot from Marie Antoinette (dir. Sofia Coppola/2006)

sâmbătă, 24 septembrie 2016

Cvasimilitudini II.65 [Napoleonian posture]

Napoléon Bonaparte by Benjamin Robert Haydon/1830 [oil on canvas

 Screenshot from The Duelists (dir. Ridley Scott/1977)

duminică, 18 septembrie 2016

„They don't have meetings about rainbows" (XI)

I seen a rainbow yesterday
(TLC)

Screenshot from Mississippi Grind (dir. Anna Boden & Ryan Fleck/2015)

Grind, nu Burning, deşi când zici Mississippi, cinefil fiind, îţi vine în minte instantaneu al doilea titlu, căci Alan Parker aproape a pus monopol pe numele fabulosului fluviu ce marchează geografic sudul Statelor Unite şi simbolic imaginarul colectiv a cel puţin jumătate de planetă. Anna Boden şi Ryan Fleck, cuplu responsabil (ea scenariul, el regia) pentru ebluisantul Half Nelson (era să zic Gosling), îl folosesc doar pentru context tematic, miza poveştii lor fiind oricum, numai politică nu, precum dincolo.

În linii foarte mari filmul în speţă ar putea fi considerat o reproducere a unui clasic de pe raftul cu gambling movies: California Split de Altman. De acord, avem naturalism de tip altmanian, chiar şi posterele-s foarte asemănătoare, meandrele story-ului şi actorii mai puţin. Ben Mendelsohn e cu multe clase peste George Segal în vreme ce în binomul Ryan Reynolds - Eliott Gould lucrurile stau fix invers. Şi la capitolul „vibrează aerul cu el în preajmă”, dar mai ales la capitolul charismă, unde Gould conduce detaşat.


E totuşi ceva mai mult de-atât. Eu unul îl văd mai curând drept un omagiu cu doi versanţi. Primul l-am enunţat deja, al doilea e The Gambler (dir. Karel Reisz), un film tare drag mie din o mie şi ceva de motive. Interesant e că ambele au fost lansate în 1974 şi că ambele aveau treabă cu disecţia adicţiei generate de jocurile de noroc. Cu toate acestea, nu-s redunante, ci complementare, fiindcă pe vremea aia scriitura era pe urmele perfecţiunii. O căuta, o provoca şi o încapsula în nişte scene menite să secţioneze aorta.

Nu-i de mirare că Boden şi Fleck încearcă să exploateze acest filon, fără a-l găsi propriu-zis. Contează totuşi intenţia, materializată aici în ritm şi sintaxă nostalgice, filmul fiind 70-ist până în citoplasmă. După cum nu-i de mirare că găsesc de cuviinţă să-l readucă în prim-plan cu un rolişor de tip „să-nu-te-mai-prind-pe-aici-că-ţi-rup-picioarele” exact pe James Toback, nimeni altul decât autorul scenariului pentru The Gambler. Care l-a scris pornind de la experienţele personale în rai-iadul jocurilor de noroc, căci, ce mama dracului să faci?, atunci aşa se aşezau pe hârtie lucrurile (vezi şi cazul Paul Schrader -Taxi Driver). Iar finalul, gândit exact în aceeaşi manieră, adică un elogiu autodistructivităţii, e o reverenţă de netăgăduit. Mă rog, lui Toback îi iese mai bine.

Prefer totuşi în orice moment al zilei şi-al nopţii un produs imperfect şi oarecum obscur cum e acest Mississippi Grind în detrimentul remake-ului oficial - inutil, inutilizabil şi irelevant -  comis de Rupert Wyatt în 2014.

Voi divaga puţin, am şi de ce.

Ok, scenariul e agregat de William Monahan (vinovatul, nici nu ştiu dacă să pun ghilimele sau nu, pentru The Departed, care şi acela era o copie), Toback e creditat ca sursă, însă nu putem compara cerul cu pământul. De flori. No fuckin' way, Jose! Şi originalului i s-au imputat (aiurea, dpmdv) nişte păcate preponderent de sorginte literară, numai că avea cu ce să compenseze, iar principalul atu era titularul James Caan. Proaspăt ieşit de la rehab în urma abuzului de narcotice... Cum ar veni şi el era în elementul lui. Prin urmare, pe ce considerente să-l distribui pe Mark Wahlberg ca înlocuitor pentru Caan? Ca să ce? Să subliniezi diferenţa? Era vizibilă de la bun început.

„I don’t care about money . . . I just like to play.”
* Mottoul se pupă indisolubil cu o replică-lightmotiv (nu e nici o greşeală, relax!), verbalizare a complicităţii cifrate dintre cei doi jucători pentru care ruleta şi pokerul nu-s o formă de supravieţuire, ci una de a flirta cu hazardul (care-i o anticameră a morţii, dar nu intru în alte detalii). Sună aşa: Did you see the rainbow yesterday? Cuvântul-cheie e, evident, Rainbow.

Curtis, Toto, Dorothy, Rainbows...

duminică, 11 septembrie 2016

Frantz's Arrival: corespondenţă post-Veneţia 73 (special guest post by Mihai Cristea)

Sunt aproape sigur că Mihai a ajuns prin peregrinările sale şi în Veneţia de Jos (Unter-Wenitze, Unter-Venedig), prin urmare dacă a trecut pe-acolo, Veneţia cea mare (de Sus nu cred că se poate spune, având în vedere că e invadată de ape), de la mama ei, nu avea cum să-i scape. În perioada festivalului de film, vreau să spun, pentru că altfel nu ştiu dacă merită frecventată (algernon zicea pe vremuri că nu). 

A treia oară la rând, deci, plus Berlin astă-iarnă, plus Locarno luna trecută. De TIFF nici nu mai zic, că acolo l-am văzut cu ochii mei cum alerga din cinema în cinema mai ceva ca Usain Bolt.

Anul ăsta nu au fost corespondenţe în timp real, mai schimbăm şi noi formatul, însă a trimis un material consistent post festum. Cam cum se întâmpla antan în revista (Noul) Cinema... Evident, calitatea e net superioară.

sâmbătă, 10 septembrie 2016

Cvasimilitudini II.64 [Magritte reloaded]

Rene Magritte: Le Château des Pyrénées (The Castle in the Pyrenees)/1959

Poster for Arrival, the upcoming film of Denis Villeneuve (2016)

miercuri, 7 septembrie 2016

The Neon Demon: beauty as a beast

Simt nevoia unui disclaimer în legătură cu ce urmează, mai ales pentru cei care au de gând să vadă filmul dincolo de orice prejudecăţi.
Arată cam aşa.

Cine: Jesse, o copilă de 16 ani, având ca singur atu o frumuseţe angelică, ebluisantă pentru cei din jur, vrea să facă cheag în lumea modei. 0 previous experience.
De ce: v-am zis deja.
Unde: Los Angeles, areal delimitat de două mari frontiere. Una trasată de W.H. Auden, care-l numea „the great wrong place”, iar cealaltă de James Ellroy, care-l proclama „the great right place”. Tras în digital (comparaţia trebuie făcută cu Mulholland Dr., care e filmat pe peliculă). Diferenţele se simt. Pe piele. Şi-n cortex.
Când: nu contează.
La „ce?” aş dezvolta astfel:
Ce nu veţi găsi în The Neon Demon: aura lui Ryan Gosling (bărbaţii sunt accesoriali aici, premieră pentru filmele lui NWR), violenţă grafică stilizată, imagerie porno şi deliruri vizuale în buclă.
Ce veţi găsi: sânge în cantităţi variabile şi în diverse forme de agregare, nuditate dezerotizată (în fond, filmul e foarte rece, asexuat chiar), canibalism soft şi necrofilie într-o scenă oricum bruiată de un montaj paralel ce aproape că o sabotează.

Dacă v-am întârâtat, puteţi da click după break page. Dacă, din contră, v-am amorţit interesul, rugămintea e să vă opriţi. Imaginea care urmează ar trebui să fie edificatoare.


sâmbătă, 3 septembrie 2016

"Four is what...?" (84) [The Limits of Control/2009] *Re:wrap*

Screenshots from The Limits of Control (dir. Jim Jarmusch/2009)

Era de așteptat: se vorbește puțin (personajul central rostește o propoziție după 15 minute de la genericul de început: o comandă adresată unui chelner: Two espressos in two separate cups). În general, se vorbește doar dacă e absolut necesar, cuvintele își iau zborul ca stolurile de porumbei speriați, conlocutorii își controlează în permanență debitul verbal (frazează clar, afectat, studiat, cumva teatral), respectând parcă un cod secret al tăcerilor adânci și compacte ca o pădure care în loc să reverbereze ecoul, îl anihilează.  (de aici)