Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

luni, 22 august 2011

Juxtapuneri (IX)

Screenshot from Hævnen (dir. Susanne Bier, 2010)

„Stăteam, amîndoi, cu fundul pe scenă în sala cinematografului respectiv, la 10 dimineaţa, era mai puţină lume ca-n seara dinainte, cînd fusese prezentat filmul Tape (Mărturisirea, în care Ethan face - cred - cel mai bun rol al său), şi nu m-am putut abţine să-i şoptesc, la ureche: "Asta-i diferenţa dintre film şi literatură..." El a dat din cap, cu căciuliţa aia de lînă cafenie pe care parcă scria "Hei, eu sînt un anti-star!" - şi-ntr-adevăr, Hawke nu arăta ca o "Vedetă": era în aceeaşi helancă roşie sport, în blugi şi cu ghetuţe de piele întoarsă. Şi cum stăteam aşa, cu picioarele bălăngănindu-se peste marginea scenei - ca doi puşti pe un gard -, m-am gîndit: Uite, avem exact acelaşi tip de ghetuţe, el - negre, eu - verde închis: mondializare, frate! Şi, culmea, ale lui sînt mai vechi... Dar toată lumea ştie că "mai vechi = mai comod", aşa că Ethan şi le bălăngănea mai liber. Ceea ce cred că spune ceva important despre condiţia umană, dar am uitat ce.” (de aici)

luni, 15 august 2011

Am pierdut un pariu

Şi, mult mai grav, o luptă.

Acesta e motivul pentru care anunţ aici că egoland (ştiţi voi la ce mă refer!) s-a închis. Definitiv şi irevocabil. Pentru toată lumea, pentru totdeauna. Spun asta în ideea ca nu cumva să se creadă că unii îl pot accesa selectiv. No way! That blog is dead... Imaginea (din The Sunset Limited luată) e un fel de epitaf!


Rămâne în viaţă doar acest blog. Şi eu cărându-mi crucea sub forma unei flori de... floarea soarelui!

Screenshot din Kikujiro (dir. Takeshi Kitano, 1999)

sâmbătă, 6 august 2011

CineQuiz (fără preaviz). Rezultate şi coroniţe!

Din motive mai mult decât întemeiate închid cu o oră mai devreme concursul anunţând că spre deosebire de alte ediţii, ei bine, da!, miracol au ba, acum există câştigători. Trei la număr, două iniţiale: e. şi G + un nickname de efect: ala bala portocala!!! Învingătorii iau totul, parcă aşa se spune prin popor, dar vestea cea mai bună pentru ei e că realmente au ce lua fiindcă renunţ la baraj ceea ce înseamnă că tustrei în perioada imediat următoare (mă rog, nu chiar imediat!) vor primi premiile (dvd-uri originale cu filme unul şi altul!) pe adresele pe care le vor indica pe mail. Felicitări, deci, lor şi mulţumiri tuturor...

În altă ordine de idei, nu ştiu ce va mai fi pe-aici până în septembrie, probabil linişte, aşa că enjoy your summer. I will definitely enjoy mine!

P.S.: Cei curioşi să afle răspunsurile corecte le pot găsi în comentariile postului anterior.

vineri, 5 august 2011

CineQuiz (fără preaviz). De august!

 

Îl organizez acum, aşa, pe ne(s)pusă masă, pentru că în săptămânile ce urmează voi fi tot mai discret şi pe cinesseur. C-aşa-i în blogging: scrii cât scrii şi-apoi te plictiseşti. Sau găseşti altceva mai bun de făcut. Ok, dragilor, acestea fiind zise şi pentru a evita alte discuţii, please read the FAQ (sau manualul de întrebuinţare), iar de nu ştiţi nici acuma, puneţi mâna de vă faceţi temele (de preferinţă nu pe Google) pen' că altfel n-o să mai pupaţi în grabă ocazii de a vă da mari şi tari în cinefilie. Cel puţin nu pe-aici!

Ce (vi) se dă?
Două screenshot-uri. Din filme, de regulă, că ăsta-i blog de filme, nu de gaming!

Ce (vi) se cere?
Identificarea ambelor imagini (concomitent sau prin revenire) utilizând următoarele elemente: titlul filmului, regizorul şi anul de apariție/lansare.

Termen:
Sâmbătă, 6 august, ora 5 PM, când se afişează şi rezultatele (formulare la modă, din câte am înţeles).

Ce (vi) se mai dă?
Dreptul la două încercări de căciulă (cu sau fără lampă)!

Se mai dă şi altceva?
Da! Un premiu. Un dvd original cu un film d-ăla, cinesseuric (nu mai intru în detalii terminologice fiindcă îmi imaginez că le ştiţi deja).
Important:
Ca şi până acum, răspunsurile corecte și complete rămân în moderare, celelalte trec şi la o adică se pot coagula într-un fel de dialog (ştiu eu pe cineva interesat).

Important Update:
În cazul în care vor fi mai multe răspunsuri corecte, se instituie o probă suplimentară de baraj ce va consta tot în recunoaşterea unei imagini dintr-un film, logic!, numai că aceasta va fi deschisă strict celor ce trebuie departajaţi. Ar fi fost bine să anunţ de la bun început, era în plan, dar mi-a scăpat. Oboseala şi graba... Se mai întâmplă, scuze, deci!
 
În rest, s-auzim numai de good luck!

miercuri, 3 august 2011

Ca să nu mai avem (şi) alte vorbe despre Malick


„At Malick’s insistence certain parts of the film were made at what he calls the «magic hour”, that is, the time between sunset and nightfall. From the point of view of luminosity, this period lasts about twenty minutes, so that calling it a «magic hour» is an optimistic euphemism.


The light really was very beautiful, but we had little time to film scenes of long duration. All day we would work to get the actors and the camera ready; as soon as the sun had set we had to shoot quickly, not losing a moment. For these few minutes the light is truly magical, because no one knows where it is coming from. The sun is not to be seen, but the sky can be bright, and the blue of the atmosphere undergoes strange mutations.



Malick’s intuition and daring probably made these scenes the most interesting ones visually in the film. And it takes daring to convince the Hollywood old guard that the shooting day should last only twenty minutes. Even though we took advantage of this short space of time with a kind of frenzy, we often had to finish the scene the next day at the same time, because night would fall inexorably. Each day, like Joshua in the Bible, Malick wanted to stop the sun in its imperturbable course so as to go on shooting.”

(fragment din A Man with a Camera, volum autobiografic semnat de Néstor Almendros, director de imagine la Days of Heaven/1978; sublinierile cu albastru îmi aparţin şi au rostul de a scoate în relief acele detalii esenţiale şi specifice ce fac diferenţa, în termeni de raportare la profesie, între Terrence Malick şi un regizor oarecare, să zicem John Doe)

luni, 1 august 2011

Monday Monologues (XXXIX)


„«'Points West» by Steve Lopez. A year ago, I met a man who was down on his luck and thought I might be able to help him. I don't know that I have. Yes, my friend Mr. Ayers now sleeps inside. He has a key. He has a bed. But his mental state, and his well-being, are as precarious now as they were the day we met. There are people who tell me I've helped him. Mental health experts who say that the simple act of being someone's friend can change his brain chemistry, improve his functioning in the world. I can't speak for Mr. Ayers in that regard. Maybe our friendship has helped him. But maybe not. I can, however, speak for myself. I can tell you that by witnessing Mr. Ayers's courage, his humility, his faith in the power of his art, I've learned the dignity of being loyal to something you believe in. Of holding onto it, above all else. Of believing, without question, that it will carry you home.” Robert Downey jr. într-unul din acele roluri consistente, tuşante, nuanţate din categoria „prea bun pentru Oscar” sau „execepţional, mulţumim, dar n-avem nevoie” (jurnalistul Steve Lopez).

Sigur, una din explicaţiile anomaliei poate fi aceea că studioul care a produs filmul (Paramount) din care am extras monologul de mai sus (The Soloist, dir. Joe Wright, 2009) nu s-a omorât cu firea să-l promoveze, iar alta că rolul acesta venea prea repede după unul relativ asemănător, cel din Zodiac-ul lui Fincher (2007). Dincolo de ele rămân pasiunea şi sinceritatea cu care Downey jr. impregnează o apariţie pe care alţii ar fi  tratat-o convenţional sau schematic. Şi-apoi, poate că The Soloist n-o fi suficient de bun să se califice în ligă cu Through a Glass, Darkly (Bergman/1962), dar se poate bate parte în parte cu Spider (Cronenberg/2002) în ceea ce priveşte onestitatea „încadrării” unui subiect precum schizofrenia!