E reconfortant să vezi cum un regizor născut în 1924, nominalizat de 4
ori la
Oscar şi premiat în cele din urmă pentru întreaga carieră, adică în termeni
mai puţin protocolari, sigilat şi expediat în Pantheon, înţelegea să filmeze, în 2007,
mai ingenios, mai cu nerv şi mai proaspăt decât mulţi filfizoni cu pretenţii.
Before the Devil Knows You're Dead avea să fie ultimul său film, unul în care
Lumet
spune o poveste
fără prea multă retorică vizuală, dar într-o manieră narativă de tip cub rubik care permite auditoriului să descifreze şi să rezonze (ori dimpotrivă) cu personajele şi motivaţiile lor. Celebrul critic american
Roger Ebert numea acest procedeu
interruptus narativ, eu îi spun tradiţionalism rafinat. Ceea ce la unii poate fi doar un simplu truc (
Tarantino), la
Sidney Lumet e un instrument ce oferă cel puţin trei niveluri de lectură.
Fuselajul epic (scenariul,
Kelly Masterson) e susţinut şi de
distribuirea în rolurile cheie a unor actori compleţi. Ei dau greutate
unor episoade care altfel s-ar fi înecat în anodin. E cazul scenei ce-i opune pe
Albert Finney şi
Philip Seymour Hoffman (
Andy Hanson), tată şi fiu. Primul, obosit şi decepţionat, celălalt, marcat de o vină pe care încearcă s-o mascheze (jefuirea magazinului de bijuterii deţinut de părinţii săi s-a terminat mai mult decât prost). Sunt în grădina din spatele casei părinteşti şi poartă genul acela de
conversaţie ipocrită, „e o nenorocire ce s-a întâmplat, dar noi trebuie să ieşim
din asta mai puternici, mai uniţi”,
al cărei efect, se
presupune, ar trebui să fie terapeutic.
Amândoi îşi cer iertare că s-au
dezamăgit reciproc, însă nici unul nu crede cu adevărat în spusele celuilalt, îşi povestesc potolit frustrările şi neîmplinirile,
aşezaţi bătrâneşte pe aceeaşi băncuţă, ca doi boxeri istoviţi,
fiecare în colţul său. Sunt doar măşti, tensiunea se accentuează latent din felul în care-şi vorbesc, apoi dintr-o dată, bum, fiul nu mai îndură sarcasmul şi răbufneşte cinic, e pălmuit şi aşa îngheaţă
pe vecie o relaţie oricum
en froid. E genul de duel verbal, marcă înregistrată la
Lumet, care trimite spre teatru. Cei doi „ne fac” din gesturi şi inflexiuni vocale, într-o încleştare ce aminteşte deopotrivă de
Eugene O’Neill (de altfel,
Lumet i-a ecranizat în tinereţe câteva piese) şi...
Robbie Williams, cel din
Come Undone:
So unimpressed but so in awe
Such a saint but such a whore
So self aware so full of shit
So indecisive so adamant
I’m contemplating thinking about thinking
It’s so frustrating just get another drink
And watch me come undone (…)
If I ever hurt you your revenge will be so sweet
Because I’m scum
And I’m your son.
Mai vreţi una? Mai am. Acelaşi
Andy află cu o oră mai târziu decât restul lumii că nevasta (
Marisa Tomei, într-o formă şi cu forme de vis) îl „traduce”. Şi nu cu oricine, ci cu mezinul
Hank (
Ethan Hawke). Află chiar de la ea, înainte de a-l părăsi.
Andy primeşte
ştirea senin, nu suduie, nu protestează, nu cere explicaţii, nu
ameninţă, nu transpiră. Efigie zen, nici un muşchi nu-i zvâcneşte pe
chip, nici un rictus, nimic. Bolboroseşte din când în când ca un
ventriloc abulic, sugrumând cuvintele, grohăind la limita
inteligibilului. Excedată de această neaşteptată cómedie, tot doamna
Hanson izbucneşte în lacrimi.
„Ai putea măcar să te enervezi şi tu puţin”, ţipă ea printre sughiţuri. Nu e comedie! E un film de
Sidney Lumet, ultimul, cum spuneam, în portofoliul unui regizor care a dat istoriei moderne a cinematografiei câteva titluri majore:
12 Angry Men,
Network,
Serpico şi
Dog Day Afternoon.
Intens, rafinat, surprinzător. Pe limba lui:
Before the Devil Knows You're Dead.
P.S.: Titlul în sine e o frântură dintr-un proverb irlandez pe care-l regăsim şi în
Road to Perdition, filmul lui
Sam Mendes, din 2002. Îl auzim din gura lui
Paul Newman, un
mobster dur şi crud, tartor informal al unei comunităţi cariate de frică şi laşitate, rostit cu tâlc, la priveghiul unuia dintre rivalii
lichidaţi din ordinul său:
„
Let's drink to Danny's honor. Let's wake him to God and hope that he gets to heaven... at least an hour before the devil finds out he's dead”.
Sidney Lumet utilizează de la bun început enunţul, într-o versiune uşor diferită
: May you be in heaven half an hour before the devil knows you're dead. Diferenţa e subliniată şi grafic, textul fiind rupt în două părţi - prima cu litere firave, înecate rapid în smoala genericului, a doua caligrafiată supradimensionat - şi inserat între prolog (o electrizantă scenă de sex în Rio cu soţii
Hanson protagonişti) şi filmul în sine.
P.P.S.:
Sidney Lumet a murit în 2011.