Kapringen, adică. Sau A Hijacking, cum i se mai spune în afara ţării sale de baştină (Danemarca).
Evident, nu-i vorbă că nu m-aş pricepe. Exclus! În ultimii trei-patru ani am avut, cel puţin la TIFF, o rată de succes undeva la 80% (se poate consulta arhiva blogului în acest sens). Totuşi, se întâmplă uneori ca opţiunile mele să nu coincidă cu ale juriilor. De unde şi farmecul jocului de-a previziunea!
Pentru a nu o mai lălăi aiurea, iată numele câştigătorului: Corabia lui Tezeu/Ship of Theseus (dir. Anand Gandhi). Un film indian care a impresionat şi la capitolul imagine, altfel nu se poate explica premiul acordat directorului de imagine Pankaj Kumar! Mărturie ar putea fi şi trailerul...