Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

duminică, 7 martie 1999

A douăzeci şi treia lamentaţie din lumea de dincolo

Stanley Kubrick (2)

„V-am spus deja cît mi-a părut de rău că nu m-am înţeles cu Pink Floyd pentru a mea Odisee spaţială. Nu v-am spus însă că, după doi ani, i-am căutat şi pentru Portocala mecanică: nu mă veţi crede, dar şi atunci m-au refuzat! Sau, mai bine zis, Roger Waters a fost cel care mi-a spus că în acea perioadă aveau prea multe angajamente: astfel, i-au răspuns de două ori lui Barbet Schroeder şi de două ori nu lui Stanley Kubrick... Să tragi concluzia că băieţii aceia n-au înţeles nimic din cinema ar fi prea uşor. Oricum stau lucrurile, orgoliosul Mr. Waters a avut parte de Canossa lui. După cîţiva ani, mi-a cerut voie să insereze vocea lui Hal 9000 într-un cîntec: credeţi că i-am dat-o? Să se descurce singur, a fost deja mult că i-am oferit personajul şi cîteva replici din acel discurs memorabil. Dar a trebuit să le rostească el, replicile... Şi-apoi, nimeni nu-mi scoate din cap că ţinea atît de mult la asta numai pentru că Hal 9000 se adresează unui astronaut pe care-l cheamă ca pe Mr. Gilmour, ascultaţi din nou întregul discurs şi spuneţi-mi dacă nu pare un apel al lui Mr. Waters către vechiul lui coleg să renunţe la ideea de a ţine în viaţa Pink Floyd, spuneţi-mi dacă nu pare că fiecare frază se referă la istoria lor: «Just what do you think you're doing, Dave? Dave... I really think I'm entitled to an answer to that question. I know everything hasn't been quite right with me, but I can assure you now very confidently that it's going to be all right again. I feel much better now. I really do. Look, Dave... I can see you're really upset about this. I honestly think you ought to sit down calmly, take a stress pill and think things over. I know I've made some very poor decisions recently, but I can give you any complete assurance that my work will be back to normal. I've still got the greatest enthusiasm and confidence in the mission and I want to help you. Dave... stop. Stop, will you? Stop, Dave. Will you stop, Dave? Stop, Dave. I'm afraid. I'm afraid, Dave. Dave, my mind is going. I can feel it. I can feel it. My mind is going. There is no question about it. I can feel it. I can feel it. I can feel it. I'm... afraid...»
Will you stop, Dave? Ah, ah! Însă... N-aş fi cinstit dacă n-aş recunoaşte că am regretat, am ascultat cântecul acela şi vocea originală a lui Hal s-ar fi potrivit foarte bine, printre altele mi s-a spus că în timpul concertului se proiecta pe un ecran imaginea unei maimuţe care lansează un os în spaţiu, în fond după douăzeci şi cinci de ani a fost un omagiu drăguţ... Oricum dacă Mr. Waters mă aude, să ştie că de-acum înainte va putea să folosească vocea lui Hal...
Rog, do you hear me? Do you hear me, Rog?
(alt fragment din cartea Pink Floyd în roşu de Michele Mari, traducere de Cerasela Barbone, editura Polirom, 2011)