Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

duminică, 19 august 2007

CineAmabilitati

E mai clar ca niciodata: Bergman (89) si Antonioni (94) sunt morti. Dreveni. (Imi place cuvantul asta de mor, era si este favoritul maica-mii, care il folosea cand voia sa ma scoata din letargie, amorteala etc.: "misca-te odata, drevenule, nu vezi ca pute locul sub tine de lenes ce esti?!" - si asta cu "pute locul sub tine" mi se pare o megaformulare, dar nu insist acum). Au murit in aceeasi zi (am mai scris pe blog despre asta, deci ramane cum am stabilit).

Bergman mai ca nu il suporta pe colegul sau conjunctural din luntrea lui Charon. Zicea asa cand era calm: "Fellini, Kurosawa and Bunuel move in the same field as Tarkovsky. Antonioni was on his way, but expired, suffocated by his own tediousness."
Cand se enerva - s-a intamplat ultima data prin 2002 -, il injura de-a dreptul: Despre Antonioni: "Nu am fost niciodata un mare admirator al lui, cu exceptia a doua filme diferite de toate celelalte, «Noaptea» si «Blow Up». Am «Strigatul» pe video, Dumnezeule, cat este de plicticos, pană la exasperare. Vedeti, cum sa va spun, Antonioni nu si-a invatat niciodata meseria pană la capat. A ramas, in fapt, un estet. Daca, de exemplu, in «Desertul rosu» avea nevoie de o anumita strada, se apuca sa vopseasca, pe afurisita aia de strada, toate casele. Acorda atentie unui plan izolat, dar nu-si da seama ca un film este o curgere ritmica de imagini, de miscare, o respiratie. Pentru el, dimpotriva, ceea ce conteaza este cutare plan, apoi inca unul si unul. Exista, bineinteles, amanunte stralucitoare in filmele sale. «Blow Up» este incomparabil mai bine asamblat decat altele. Acelasi lucru pot sa-l spun si despre «Noaptea», la care revin din cand in cand cu o mare admiratie si placere; un film minunat, in care tanara pe atunci Jeanne Moreau are si ea meritul ei. Dar «Aventura» atat de ridicata în slava! Nu, multumesc. Pentru acest film chiar nu am decat indiferenta. Una peste alta, nu pot sa inteleg de ce este tinut Antonioni la o atat de mare stima. Cat despre Monica Vitti, intotdeauna am considerat ca e o foarte proasta actrita."

Se poate spune ca il judeca prea aspru. Posibil. Exista doua tipuri de invidie intre artisti (pe filiera rusa): invidia alba si invidia rosie. Stabiliti voi culoarea in acest caz daca aveti chef.

Antonioni, in schimb, a cultivat indiferenta superioara la adresa septentrionalului sau critic. S-a exprimat rar in legatura cu el, dar nu memorabil (cel putin eu nu am gasit nimic de luat in seama). Regizorii sai de capatai erau reprezentanti ai scolii ruse: Paradjanov si Tarkovsky, in special.

Woody Allen i-a cunoscut si apreciat pe amandoi. Intr-un interviu publicat recent in Time, spune, intre altele, ca a jucat tenis de masa cu Antonioni si a ascultat la telefon confesiunile lui Bergman pe tema viselor irationale de care acesta era bantuit).

Despre Bergman:
"The world saw him as a genius, and he was worrying about the weekend grosses. Yet he was plain and colloquial in speech, not full of profound pronunciamentos about life. Sven Nykvist [his cinematographer] told me that when they were doing all those scenes about death and dying, they'd be cracking jokes and gossiping about the actors' sex lives. (...)
He was a regular guy. He commiserated with me about low box-office grosses and women and having to put up with studios. Later, he'd speak to me by phone from his oddball little island [Faro, where Bergman lived his last 40 years]. He confided about his irrational dreams: for instance, that he would show up on the set and not know where to put the camera and be completely panic-stricken."


Despre Antonioni:
"I knew him slightly and spent some time with him. He was thin as a wire and athletic and energetic and mentally alert. And he was a wonderful ping-pong player. I played with him; he always won because he had a great reach. That was his game".

Nu am demonstrat nimic cu asta. Nici nu am intentionat sa. Insa daca vreti sa vedeti un film de Ingmar Bergman, alegeti "The Virgin Spring" (un fel de horror religios ce inchide in secventele sale cele mai greu de suportat scene de violenta fizica si sexuala - violul in timp real din "Irreversible" e pepsi twist). Daca va intereseaza vreun reper din filmografia lui Michelangelo Antonioni v-as ruga sa optati pentru "L'Avventura", fie si numai ca s-o vedeti pe Monica Vitti at her best.

Offtopic (si nu prea)

Pe imdb, la message board-urile dedicate lui Antonioni, cineva incercase sa incropeasca o discutie despre cineastii care l-au influentat pe italian. Dupa vreo doua posturi la obiect, au urmat mai multe interventii in care, fara absolut nicio legatura cu subiectul, erau enumerate filme ca "Werewolves on wheels", "Caddyshck", "Police Academy: Mission To Moscow" si alte stupizenii americane, mai mult sau mai putin agreabile, fapt care a atras urmatoarea si pertinenta constatare din partea cuiva: 90% dintre userii imdb sunt retardati, iar 9% sunt pustani lasati singuri acasa. "De acord", a venit prompt o alta remarca, "dar in cazul asta ce naiba cauta pe un thread despre Michelangelo Antonioni?" Raspunsul contine o doza de ironie comparabila cu forta de patrundere a unui rugbyst neozeelandez din pachetul de inaintare: "Probabil ca l-au confundat cu una din testoasele ninja".

Fiti destepti, ca tara geme. Va salut!

sâmbătă, 4 august 2007

Geri's Game

M-a intrebat cineva zilele trecute care e cea mai mare dorinta a mea si am raspuns asa: "Sa nu ajung la 80 de ani". Daca gandesc mai aplicat, nici 70 sau 60 nu sunt tinte dezirabile. As vrea ca oamenii, unii dintre ei, sa isi aminteasca de mine "young and proud" si nu din postura de batranel sonat care-si livreaza iluzii in parc privind prostit la trenul superior si trenul inferior al viitoarelor generatii de lolite, aparent tot mai disponibile. Cu atat mai putin imi doresc soarta personajului din filmuletul postat dedesubt, inspirat, se pare, dintr-o nuvela de Zweig ("Chess Story").



Dincolo de frenezia galagioasa, burlesca aproape, ce pune stapanire pe Geri, raman culorile otravit-pastelate ale unui parc pustiu in mijloc de toamna si, dupa ultimul cadru, o tristete apasatoare ca o piatra tombala. What's next? Ne spune Adamo: "Tombe la neige/Tout est blanc de désespoir/Triste certitude/Le froid et l'absence/Cet odieux silence/Blanche solitude".