Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

sâmbătă, 28 iunie 2014

The Visual Showdown (IV): Under the Skin vs. Begotten [special video guest post by Mihnea Ştefan Avram]



«Renunț la orice definire a subiectului și zic așa:

O lume a lipsei acute de muzicalitate, impregnată de sunete dătătoare de neliniște. Eludarea angoasei nu este posibilă în lumea acestor două filme*, unde două creaturi primordiale își fac jocul (play-ul?) pe plaiul coșmarurilor. Omul simplu ori nu-și are rostul, ori le cade pradă. La fel ca în Olimp, lumea zeităților este hiperbolizarea lumii oamenilor. Press play!» (Mihnea)

Mihnea's previous Visual Showdowns:  III, II, I.

* Under the Skin (dir. Jonathan Glazer/2013) şi Begotten (dir. E. Elias Mehrige/1990)

marți, 24 iunie 2014

Under the Skin: Infrarealitate („I'll take your brain to another dimension”)

„O wad some Pow’r the giftie gie us. To see oursels as ithers see us...” *

Inclasabil. Dar de ce ţi-ai bate capul să-l clasifici? Ah, da, pentru că a clasifica este una din maladiile incurabile ale spiritului în acest secol. Odată vârât într-un şir, într-o matrice, totul capătă sens. Fuck that!

Inenarabil. Dar de ce ţi-ai bate capul să-l povesteşti? Ah, da, pentru că a povesti un film este un demers esenţial pentru cei mulţi care nu pot digera decât dacă alţii au mestecat tot dumicatul pentru ei. Fuck the masses! 

sâmbătă, 21 iunie 2014

Martin Scorsese: „There is too much sound today in movies”



„Welles loved to move the camera. He loved that wide angle lens, 18 millimeter. You’re on some sort of amusement park ride with the motion and psychological impact, like in Kane or in Ambersons or in The Lady from Shanghai. He does an extraordinary sequence in the hall of mirrors at the end of that film.
But, for me, it has to come from music and the lack thereof. In other words, silence is important. In Raging Bull, we never really thought too much about the sound effects until Frank Warner and I worked on it with Thelma Schoonmaker. Frank Warner, a great sound effects editor and creator, came up with ideas of how these punches would sound and tried to imagine what it would sound like to a fighter in the ring. Imagine being in a ring, being pummeled, and you do it once a day, twice a day, sometimes with sparring. I couldn’t believe it when I saw what these men do. And what does it sound like to them?
We tried so many different things. Then, at one point, Frank looked at us and says, there is no sound. I said, you’re right. Take it all out. Take it out. You go into a whole meditative state and then, wham, the sound comes back in. What is it like to pass out in that ring? What is it like to be knocked down and all of a sudden... what does «all of a sudden» mean? How do you interpret «all of a sudden» visually and orally, because there’s a referee over you saying you’re out?
You say, what happened? What are you talking about I’m out? You’re on the floor. You’re on the mat. You see, that’s why you’re out. There is too much sound today in movies. Because of this remarkable technology now, the digital, we can do anything. But do we really need all that? Now the audience expects a certain kind of ambient sound; otherwise, they think something is wrong. That’s what they’ve been taught to expect. But ambient sound can cover your dialog, if you’re not careful. The whole thing becomes so technically oriented, because so many different kinds of refinements have become possible, that you can lose sight of the basics that need to happen.
When my wonderful sound crew did this beautiful job on the sound in Hugo, I didn’t go in that mixing room for two days, well, because they’re playing it back and forth until they get it right. Do you know what that’s like, back and forth eight hours a day? And very often, I try to strip away. I say, well, do we really need that sound? What’s this sound? What’s that sound? And I’ve found that over the years with the digital we have more of that.
Silence is so important. It makes a big difference. And I’m afraid that audiences in America unfortunately expect sound from first frame to last frame, and I think they expect music, too. And music in the past twenty years has been used to let people know what to feel.” (via)

joi, 19 iunie 2014

Wrong Cops: the right cup of tea for me



Genul de film care n-ai vrea să se termine. Realmente! Cu o condiţie, totuşi: să ai organ pentru genul de umor absurd-negru-sec over the top pe care-l practică. Fiecare episod, căci în fond Wrong Cops e o colecţie de scheciuri fondante cu poliţişti freaky, unul mai zărghit decât altul, înseamnă o porţie sănătoasă de râs sonor în barbă (dacă vă întrebaţi cum e asta, mai bine vă lăsaţi păgubaşi), dar şi o permanentă auto-interogare în legătură cu direcţia de deplasare a acestui nostim animal. Nu de alta, dar e cam ca în bancul ăla cu ţestoasa ajunsă într-un trib de aborigeni: ori e ceva, ori merge undeva. Evident, episoadele sunt conexate între ele, există o linie narativă şi un fir logic atât cât să dea bine, Wrong Cops fiind din acest punct de vedere cel mai aşezat film făcut de muzicantul de house avangardist Mr. Oizo Flat Beat. Care răspunde şi la numele de Quentin Dupieux. 

Actually, giumbuşlucăria de faţă este dezvoltarea cu panaş a unui micro-nucleu epic din Wrong, precedentul raid în mintea celor care văd lumea cu cracii în sus (anatreptic, dacă vreţi să mă exprim îngrijit spre pretenţios). Acolo apar la un moment dat nişte poliţişti duri şi serioşi care blochează o stradă. Nu e clar de ce-o blochează, cel mai probabil fiindcă aşa vor muşchii lor flaşti sau mai puţin flaşti. Un abuz cum ar veni, iar de-aici pasul spre un film de sine stătător dedicat unor astfel de personaje a venit firesc.

Gata, nu vă mai zic nimic. Ar fi păcat! Go see it! E cel mai deştept şi reconfortant film fără sens pe care s-ar putea să-l prizaţi vara asta. Iar cameo-urile unor Ray Wise, Grace Zabriskie, Marilyn Manson sau Eric Roberts sunt eminamente delicioase. În plus, Eric Judor, unul dintre caraliii ţăcăniţi, este o febleţe de-a lui Dupieux, un actor pe care nu pregetă să-l laude cu orice ocazie. Aşa cum a şi declarat, filmul ăsta e făcut de dragul talentului său. Iar Judor chiar are aşa ceva.

marți, 17 iunie 2014

The Visual Showdown (III): Kubrick vs. D.W. Griffith & Sjöström [special video guest post by Mihnea Ştefan Avram]

Zice Richie, pe fb, într-un comentariu la postul anterior: „Imitation is the greatest form of flattery?” Evident că e, dar atunci când e făcută cu cap, iar un astfel de exemplu e celebra secvenţă a uşii sparte cu toporul în The Shining, momentul de maximă magnitudine a nebuniei ce pusese stăpânire pe mintea personajului interpretat de Nicholson.

duminică, 15 iunie 2014

Cvasimilitudini (LXXXVIII) [7]

Screenshot from Se7en (dir. David Fincher/1995)

Screenshot from Séptimo (dir. Patxi Amezcua/2013)

Comentariile sunt de prisos: în vreme ce primul a făcut istorie, inclusiv în materie de art of the title, al doilea se limitează la a-i imita pe alţii căci orice imitaţie este, în fond, rezultatul unei limitări.

sâmbătă, 14 iunie 2014

"Four is what...?" (49) [Faust]

colaj: cinesseur
Jeremi Szaniawski: Let’s get this one out of the way: we know that Vladimir Putin supported the project in great part. This raises a lot of questions. Can I have your side of the story? 
Aleksandr Sokurov: Of course. I have never been a supporter of Putin. I refused to support his presidential campaign in the past. However, in Russia, the government has allocated funds to support the arts. So in 2008, when he was the prime minister, and funds were extremely scarce because of the economic crisis, I went straight to him and asked him for his help. We met at his residence, near Moscow. I was well prepared for this meeting - I brought sketches, drawings; he was very well prepared too, he’d read a version of the script. It all happened quite quickly.

joi, 12 iunie 2014

„All good people read good books” (28) [The Peregrine by J.A. Baker]

Screenshot & excerpt from A Meeting with Werner Herzog/Full MasterClass at Festival de Cine 4mas1/Rio de Janeiro2012)
„My postulate is: Read, read, read, read, read, read, read, read, read, read, read, read!

If you don't read, you will never be a filmmaker - a good filmmaker. You don’t need to read books about filmmaking. Stay away from them! Read poetry, read books that in a way show you a certain depth into the world. I would like to give you one example, a book that you MUST read. Everyone who wants to make films has to read at least one book which is The Peregrine by J.A. Baker. It’s about peregrine falcons.

The book was published in 1967 and we know nothing about J.A. Baker. Almost nothing. We probably know that he worked as a clerk in a library for a short period of time. But that’s all. We don’t even know when he was born, we don’t know when he died. The Peregrine was written in a moment when peregrine falcons were on a brink of extinction in Great Britain. There were only a dozen or fifteen healthy pairs of breathing peregrine falcons left due to fertilizers and all the poison in the field. He describes, he observes the falcon, the life, the flight and the way falcons' hunting with great, great precision. 

What it makes this book so extraordinary for filmmakers is the precision of observation. It is absolutely extraordinary to look at the real world - in this case are only falcons, not human beings. Sometimes he says how much he hates the human beings, their flailing arms and the loud voices. Sometimes the human beings are mentioned but he speaks mostly about the magnificence of the falcons and how they hunt and it’s a very cruel hunt. There’s no sentimentality, no romanticizing in it. 

The real important thing is he describes a part of the world with such a ferocious passion. He’s absolutely passionate, he’s going into ecstasy, he steps outside of himself in such a delirium of illumination of what he sees. He describes, for example, how a falcon soars up high, higher and higher, reaching the zenith and then he swoops down. And all of a sudden he says „We, we are diving down, we are hunting a bird, we…” as if he were a falcon himself. 

And when you immerse yourself into any part of the physical world, human beings, falcons, landscapes, political subjects, anything, it doesn’t matter, that’s the attitude you have to have as a filmmaker. You should have the spirit of Baker.

So, The Peregrine of J.A. Baker (…): you have to read it! It’s very easy to find it on Internet. You have to read it in English. It cannot really be translated because the prose, the text has such a beauty, an intensity… It’s a language that we have not seen in Joseph Conrad. And if you don’t know English, learn it, so that you can read it in English.”

Bonus (în spaniolă): 
[mi-e lene să traduc şi oricum e uşor de înţeles]

Los estudios de cine son como una enfermedad. Manténgase alejados de eso, aléjense. Esta actividad puramente cerebral, intelectual y académica de ver peliculas. La academia es el enemigo, va a matar todos los instintos que usted tiene. Por favor, tengan mucho cuidado. Saben lo que quiero decir. La conversación académica, estas interpretaciones postmodernistas sobre las proyecciones etc., es lo que constituyen filosóficamente. No, por favor: hagan sus maletas y escapen. Huyan lo más rápido que puedan.” 

Aş lipi partea asta în spaniolă, dar şi cealaltă, de un lucru pe care mi-l spunea cineva la un moment dat. N-am să-i dau numele, însă sunt sigur că veţi recunoaşte stilul (y compris, omul) printre rânduri:

«(...) ac cantonare in zona 'cinematograficului pur' este (cred) o eroare (& very boring in the process!)... e ceea ce au preluat (...) din pacate, toti acei 'cinefiluti' de la 'film menu' - care scriu kestii luuungi - & satioase - & atoase - in care analizeaza 'decit' cum misca camera x sau y... wtf cares?!, asta e unul dintre motivele care m-au facut sa nu mai am kef de critik de film: dk ea se inkide intr-un jargon anost & neaerisit, fara a se deskide spre 'paradigma momentului', why shd anyone bother??»

Citiţi, aşadar!

marți, 10 iunie 2014

sTIFF upper lips (IX): corespondenţe de la Cluj (Al doilea epilog. Şi ultimul!)

Al treilea epilog nu numai că nu s-a materializat, dar s-a dovedit a fi o iniţiativă complet cretină! Să trecem..., vorba unui mogul eolian!

Un singur film în programul de azi, dar ce film! Şi ce idee de film, venită de la Mihai Cristea, care închide, cu acest corolar, seria corespondenţelor de la TIFF.
«
L'enlèvement de Michel Houellebecq
(dir. Guillaume Nicloux/Franţa/2014)

Am citit aproape toate cărțile lui Houellebecq traduse în română. E încă unul dintre scriitorii pe care-i respect foarte tare, dar între timp mizantropul meu preferat a devenit Thomas Bernhard. Bernhard e scriitorul care mă interesează cel mai mult în acest moment. Singura carte a lui Houellebecq dintre cele traduse care mi-a scăpat necitită până acum e Harta și teritoriul, o am în bibliotecă cu autograful luat acum doi-trei ani de la Bookfest, când l-am văzut pe viu.

luni, 9 iunie 2014

sTIFF upper lips (VIII): corespondenţe de la TIFF [primul epilog]

Linklater - marele câştigător la TIFF 2014. Boyhood şi alte legături 

După o scurtă pauză cu teatru, m-am întors la Cluj pentru Boyhood (Ursul de Argint la Berlin 2014), filmul perfect ales să închidă TIFF-ul. Şi asta pentru că te poartă inclusiv prin copilăria ta, în orice fel ţi-ai fi petrecut-o, după care te aduce la realitate. În cazul tiff-arilor, îţi aminteşte că de mâine o iei de la capăt fără escapade cinefile.

duminică, 8 iunie 2014

sTIFF upper lips (VII): corespondenţe de la TIFF

Mihai Cristea, globe-trotter cinefil, pe care-l ştiţi sau ar trebui să-l ştiţi (mă refer la cititorii-veterani ai acestui blog) de aici, de-aici sau de-aici, revine în peisaj şi revine în forţă cu o relatare consistentă de la TIFF. Iată  că, aşa cum spuneam şi pe facebook, cu puţin noroc am acoperit absenţa motivată a Dianei (plecată la un festival de teatru, la Timişoara, căci teatrul este prima ei febleţe, iar eu respect chestiile astea!), însă ea se va întoarce mâine cu ultimul episod din corespondenţele începute săptămâna trecută. Rămâne şi Mihai, perspectiva multifaţetată nu strică niciodată, care nu a mai apucat să scrie şi despre Black Coal, Thin Ice, dar a reuşit să creioneze o concludentă avanpremieră a filmului-eveniment ce va închide, în această seară, ediţia curentă a TIFF-ului: Boyhood de Richard Linklater.

vineri, 6 iunie 2014

sTIFF upper lips (VI): corespondenţe de la TIFF

Ziua filmelor alese la întâmplare
Text: Diana Alandala

«Ieri, cu gândul la plecare, mi-am făcut şi desfăcut programul filmelor de câteva ori, ajungând în cele din urmă să aleg varianta cea mai convenabilă ca timp de respiro şi drum spre gară.

joi, 5 iunie 2014

sTIFF upper lips (V): corespondenţe de la TIFF

ExhausTIFF? Maybe exhausting!

«Oboseala începe să-şi spună cuvântul chiar şi-atunci când activitatea ţi se reduce şi deschide în acelaşi timp prin vizionarea constantă de filme. Ideile încep să se amestece şi nu mai ai habar ce e film şi ce te paşte. Cam ca în Blind, film din competiţie regizat de Eskil Vogt, nume cunoscut la TIFF (el e cel care a scris Oslo, 31 august, marele câştigător în 2012, dacă bine-mi amintesc). Un suspect de serviciu, ca să respect terminologia folosită de organizatori în astfel de cazuri.

miercuri, 4 iunie 2014

sTIFF upper lips (IV): corespondenţe de la TIFF

Ziua patimilor la TIFF
Text: Diana Alandala

«Nu-s deloc superstiţioasă încât să dau vina pe vârsta festivalului, dar problema badge-ului meu nu s-a rezolvat încă, drept pentru care am pătimit şi eu ieri, cedând puţin nervos în faţa unui voluntar. Chiar înainte de filmul Kreuzweg/Patimile Mariei (r. Dietrich Brüggemann), ce prezintă povestea Mariei, o fată de 14 ani, în 14 părţi, structurate după patimile lui Iisus şi adaptate excelent situaţiei.

Promotional still from Kreuzweg
Maria face parte dintr-o comunitate catolică fundamentalistă şi nici comportamentul strict al mamei ei nu o ajută. Din tot ce învaţă la biserică, se prinde de ea ideea sacrificiului şi e în stare să renunţe la viaţă pentru ca fratele ei mai mic, suspect de autism, să poată vorbi. Maria se teme de gândurile ei, normale pentru vârsta ei şi se pedepseşte cu încăpăţânare. Cu toate „tentaţiile” din jurul ei, pe care le-aş numi mai degrabă treziri la realitate, Maria rămâne pe drumul ales, acela de a deveni o sfântă şi de-a ajunge în Rai. La filmul ăsta nu se râde, cu tot absurdul prezentat pe alocuri. De duminică încoace, fiecare după-masă de la TIFF mi-a stat sub semnul unui film despre religie, dar personajul interpretat de Lea van Acken a fost cel mai aproape de sacrificul suprem… Şi mai nedrept.

Promotional still from Tusen ganger god natt
Spre seară mi-am sacrificat câteva ore pentru a o vedea pe Julliete Binoche în Tusen ganger god natt/De o mie de ori noapte bună (r. Erik Poppe). La Florin Piersic s-au cam suprapus filmele din program, la fel şi cozile, iar cei care-şi cumpăraseră popcorn au început să-l consume înainte de film, cu privirea ţintă la îmbulzeală. N-au făcut toţi asta, că ghinionul meu a continuat când m-am trezit pe un loc între două persoane care şi mâncau, şi vorbeau în timpul filmului. Dacă nici mâncarea nu ne mai închide gura, atunci nu ştiu ce! Revenind la film… Ar putea fi şi el unul despre patimi. Patimile unei soţii şi mame, care pe lângă asta mai e şi fotograf de război. Croiţi-vă voi povestea, la gândul că e pusă să aleagă între cele două „tabere”: s-arate lumii ce se întâmplă în zonele de conflict sau să-şi îngrijească propria familie. Filmul e cam lung, mai ales după o jumătate de oră de aşteptare, iar dacă eşti nerăbdător, oricât de incomod ar fi scaunul din cinema, nu trebuie să ţi se zică de o mie de ori noapte bună!

***
Azi mi-am început tiff-uiala cu La Jaula de Oro/Colivia de aur (r. Diego Quemada-Diez), film din Un Certain Regard la Cannes, povestea unor copii de 15 ani din Guatemala care vor să ajungă în SUA, să-şi împlinească propriile vise americane. Întâmplările de pe drum îi copleşesc, dar nu-i conving pe toţi să renunţe, iar într-un final, singurul dintre ei care reuşeşte nu se poate alina decât cu visul tovarăşului său indian de călătorie, acela de a vedea „taiv”-ul (zăpada). E plăcut şi palpitant să le urmăreşti călătoria ca o poezie şi naivitatea de-a o prelungi cu noi versuri, dar mai puţin trezirea la realitate, situaţii prin care imigranţii trec zilnic. Deşi colivia copiilor îşi deschide pe alocuri porţile, povara libertăţii devine tot mai departe de acel presupus american dream.»

marți, 3 iunie 2014

sTIFF upper lips (III): corespondenţe de la TIFF

Ziua filmelor în buclă

«Într-o buclă am fost ieri şi eu toată ziua, după ce mi s-a blocat codul de pe badge la una dintre casele de bilete şi a trebuit să mă învârt pe la toate, în zadar. La filme tot am ajuns, dar cum m-aşteptam să se întâmple la un moment dat la TIFF, nu am reuşit să le văd pe toate de pe listă.

Am început cu Paat/The Dog, film iranian din competiţie, care a fost sold out duminică. Ziua e mai linişte la Cinema Victoria şi scap şi de scurtmetrajele din secţiunea Umbre, de care trebuie să recunosc că nu mai sunt chiar aşa speriată. Câinele  e minunat şi l-aş lua acasă, dar nici filmul nu mi-a displăcut. Bucla aici e povestea câinelui de care s-a prins un ghinion aiurea, dincolo de cel că e cam interzis la islamici. Rămas fără stăpân în urma unei crime, hălăduieşte pe drumuri mai mult sau mai puţin cunoscute şi ajunge companie de ocazie pentru nişte oameni cu probleme atât de dubioase, încât în Iran filmul nu cred că va putea fi proiectat. 

promotional still from Paat

luni, 2 iunie 2014

sTIFF upper lips (II): corespondenţe de la TIFF

Back to TIFF: Duminica lui râsu-plânsu'!
(text + foto: Diana Alandala)

«Ca să încep de unde-am rămas, trebuie să vă spun că la TIFF nici punk-ul n-a murit, dar nici afişele de film. La Muzeul de Artă a fost deschisă expoziţia Film Poster is Not Dead, ce include 42 de afişe realizate de artişti şi designeri de la şcolile de artă din Cehia şi de la noi. Eu nici n-am intrat bine şi mi-am găsit afişul favorit, dar merită tot turul.


duminică, 1 iunie 2014

Juxtapuneri (XXXIII) [Let it snow...]

Titlu alternativ: Ipostaze ale ninsorii urbane la Nuri Bilge Ceylan, Alain Resnais şi Mircea Cărtărescu
„...valuri peste valuri de ninsoare furioasă sau lentă, rară ca în desenele animate sau abundentă ca o blană.” 

„Ninge uşor peste capetele lor goale, cum stau rezemaţi de balustradele unui pod.”