Hello, strangers!
This is a private (from time to time) blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!
30 iunie 2024
26 iunie 2024
Caro diario (16) / Eureka
Zău, ce naiba (mai) găsiți aici?
Bine, dacă tot sunteți în zonă, luați de citiți ceva ce se poate numi Rolul unchilor în marea literatură. N-are propriu-zis treabă cu imaginea, deși ar putea avea. Just connect the dots.
Într-una din cărţile sale (O limbă comună, 2005), Sorin Stoica spune că a deprins arta povestirii de la Nae Stabiliment, un unchi de-al său. „Nae e furnizorul meu de materie primă narativă. Dacă stau să mă gândesc bine, io de la el am învăţat să scriu, pentru că, aşa cum îi spune şi numele, Nae Stabiliment e o instituţie. (…) Nae Stabiliment, dacă s-ar fi apucat de scris, îi bătea pe umăr pe mulţi scriitori români contemporani.”
Când era întrebat despre seceta creativă în care se complăcea, obişnuia să răspundă: „Păi, a murit unchiul Celerino, care-mi istorisea întâmplări.”
Nu era o invenţie sau o metodă de a expedia curioşii. Unchiul Celerino a existat de-adevăratelea. Chezăşie depune chiar Vila-Matas. „Era un beţiv, care-şi câştiga viaţa miruind copiii, la confirmare. Rulfo îl întovărăşea adeseori şi asculta fabuloasele istorii ale vieţii lui, în majoritate inventate, pe care acesta i le povestea. Rulfo s-a lăsat de scris la puţină vreme după moartea acestuia. (...) Scuza cu unchiul Celerino e una din cele mai originale pe care le ştiu, dintre toate cele pe care le-au creat scriitorii Nu pentru a justifica faptul că au părăsit literatura.” Dacă ne gândim că unchiul Celerino era și ateu, comédia e şi mai mare...
Elementul frapant şi tulburător al acestei similitudini vine abia acum și e rezultatul unei inversiuni stranii: dacă Rulfo a rămas fără unchi, deci fără sursă de inspiraţie, Nae Stabiliment a rămas fără cel care-i distila snoavele. În 2006, la doar 28 de ani, Sorin Stoica a plecat dintre noi, victimă a unei boli diagnosticate din vreme, dar tratată mult prea târziu. Mulţi l-au descoperit şi apreciat abia după. Patru volume de proză i-au apărut antum, restul, între care și un Jurnal, ulterior.