Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

marți, 31 martie 2015

The Visual Showdown (VI): Wes Anderson vs Park Chan-Wook



Sau Prada vs Zegna, căci cele două mari branduri de ţoale (şi nu numai) sunt comanditarii y compris beneficiarii acestor scurtmetraje în care ambii regizori etalează încă o dată, poate chiar mai puţin constrânşi de reguli, mărcile stilistice care i-au scos din mulţime. Prada nu e la prima asociere/colaborare cu un regizor celebru, Polanski fiind omul tocmit pentru A Therapy, amuzantul clip din 2012, ceva mai scurt decât cel de faţă, în care (se) jucau Helena Bonham Carter şi Ben Kingsley. Spre deosebire de acela, Castelo Cavalcanti e mai alert, are o musculatură mai suplă şi o osatură de-a dreptul felliniană (trimiterea spre La dolce vita, de ex., este evidentă, altele mai puţin, oricum însă nu foarte greu detectabile). Sau altfel spus, un jubilatoriu omagiu fellinian cu alură Pixar (pe un scenariu de Coppola, Roman Coppola).

Ermenegildo Zegna, în schimb, apelează în premieră la un cineast celebru pentru a realiza un vehicul publicitar expandat, iar Park livrează un thriller miniatural cu tramă corporatistă în spatele căreia e camuflat un străveziu mesaj eco-friendly. Responsabilitate socială ambalată cinematografic, eco-fashion cu parfum asiatic, cum ar veni! Ok, în comparaţie cu „scurtul” lui Anderson şi cu normele genului, acest spot e de-a dreptul lung, însă ornamentele cinematografice de înaltă definiţie anulează componenta temporală. Producător e regizorul italian Luca Gaudagnino (Io sono l'amore), iar muzica îi aparţine lui Clint Mansell.


P.S.: Dacă v-au plăcut exerciţiile astea ludic-publicitare, vă recomand şi celebrissima serie The Hire, comandată/finanţată de BMW, compusă din 10 episoade, toate excepţionale şi fiecare în parte lucrat de regizori unul şi unul. Nu că n-aş fi scris câte ceva pe tema asta pe-aici, pe blog...

duminică, 29 martie 2015

Cvasimilitudini II.15 [Looking at paintings with Brendan Gleeson]

Screenshots from In Bruges (dir. Martin McDonagh/2008)

Screenshots from Calvary (dir. John Michael McDonagh/2014)

Acuma dacă vă spun (deşi am mai făcut-o) că cei doi McDonagh sunt fraţi (Martin e mezinul şi-are filme mai celebre) prezenţa lui Gleeson, cel mai important actor irlandez contemporan, that's a fact, în două scene aproape identice, nu mai pare aşa de întâmplătoare, ba devine chiar logică, nu? Bine, nu e prea relevant răspunsul, însă contextul trebuia prezentat. Aşa cum merită consemnate atât continuarea discuţiei pe marginea tabloului lui Bosch din primul film, cât şi cea din Calvary, mai ales că asta din urmă e dublată şi de un gest oarecum total neaşteptat, kinky. Dar se ştie: cei doi fraţi, care-şi scriu singuri scenariile, au un umor foarte aparte, coroziv & direct, şi o evidentă plăcere de a surprinde sau sfida (ca să nu spun şoca).

Să le luăm pe rând:

Dialogul din In Bruges

Ken (Brendan Gleeson): It's Judgment Day, you know?
Ray (Colin Farrell): No. What's that then?
Ken: Well, it's, you know, the final day on Earth, when mankind will be judged for the crimes they've committed and that. 
Ray: Oh! And see who gets into heaven and who gets into hell and all that.
Ken: Yeah. And what's the other place?
Ray: Purgatory.
Ken: Purgatory... what's that?
Ray: Purgatory's kind of like the in-betweeny one. You weren't really shit, but you weren't all that great either. Like Tottenham. 
Ray: Do you believe in all that stuff, Ken?
Ken: About Tottenham? 
(Poanta cu Tottenham e demenţială, dar nu mă aştept s-o prindă toţi.)

Continuarea din Calvary:

joi, 26 martie 2015

Cvasimilitudini II.14 [Wanderer above the Sea of Fog]

Der Wanderer über dem Nebelmeer/Wanderer above the Sea of Fog by Caspar David Friedrich (oil painting/1818/Kunsthalle Hamburg)

Screenshot from Under the Skin (dir. Jonathan Glazer/2013)

Reproduceri/recompuneri cinematografice ale unor picturi celebre mai găsiţi pe blogu' ăsta în cel puţin două locuri. Îmi permit să vă reamintesc doar două: aici şi aici. Iar Friedrich, dragilor, e omagiat şi de Sokurov, dar nu fulgurant, ci metodic.

duminică, 22 martie 2015

"Four is what...?" (61) [Motel Cactus]

 Screenshots from Motel Cactus (dir. Park Ki-Yong/1997)

407. O cameră cu un trecut dens într-un hotel din Seul, downbeat mood răzbătând din toate ungherele, o cameră ce a adăpostit multe și a văzut și mai multe, inclusiv patru povești (de dragoste) consumate fără prea multe cuvinte, în nopți soioase, în nopți ploioase, nopţi fără suflet. Interioare suav iluminate, umbre lush, culori calde, geamuri aburite, oglinzi palindromice. Variate ipostaze lacustre acompaniază secvenţe de amor pe fugă, amor din plictis, amor romantic, senzualitate filtrată de fum de ţigară şi fum de ţigară filtrat de ventilatoare made in China... Iubire etc., ca să citez titlul unei cărţi de Julian Barnes. Sexul e un detour defulatoriu, o formă de detensionare erotică, o fugă de rutină. Nu duce nicăieri şi nu schimbă nimic.


Film fără pretenții, film cu aer de improvizaţie relaxată, un debut foarte wongkarwai-an pentru regizorul sud-coreean creditat sub cele 4 cadre alese de mine. 91 de minute ține, aproape cât un meci de fotbal. L-am ales dintr-un motiv care pentru mine contează întotdeauna: imaginea șlefuită de the one and only Christopher Doyle. Care nu-şi refuză nimic din obsesiile devenite între timp mărci stilistice (unghiuri, suprafeţe, reflexii). Speculând contrafactual, dacă l-ar fi avut director de imagine pe Doyle, Last Tango in Paris (citat fără echivoc aici) ar fi generat și mai multe controverse.

Ah, şi-ar mai fi un motiv cu parfum de trivia: co-scenarist e Boon Jong-Ho (Memories of Murder, Mother, The Host)

miercuri, 18 martie 2015

Cvasimilitudini II.13 [Elena]

Screenshot from Elena (dir. Andrey Zvyagintsev/2011)

Screenshot from Elena (dir. Petra Costa/2012)

Bazat pe întâmplări adevărate, filmul braziliencei Costa şterge linia dintre documentar, jurnal şi halucinaţie febrilă, fiind în aceeaşi măsură captivant şi devastator în materie de emoţii induse privitorului, pe care-l ţine în joc de glezne pe aceeaşi buză a prăpastiei pe care se mişcă şi protagonista, o tânără din Rio pornită pe urmele mamei sale şi mânată de acelaşi vis: să ajungă star de cinema în America.

Bazat pe mai multe poveşti decupate din crunta realitate rusă, filmul lui Zvyagintsev uneşte până la indiscernabil, în numele unui realism frust, de export, câteva idei bune, cărora le stă bine împreună când sunt corect asortate, dar care amestecate în doze nepotrivite îşi pierd (im)portanţa, luând adesea forma unei caricaturi. Din nefericire, drumul Damascului pe care ne poartă cineastul rus are efect invers: în loc să potenţeze epifania, o ucide.

Ce au în comun, totuşi, dincolo de titlu? Imaginea. Atât! Cadre fluide, hipnotice, la Costa, cadre lungi, minuţios coregrafiate, la Zvyagintsev.

sâmbătă, 14 martie 2015

Cvasimilitudini II.12 [Condolences]

Screenshots from L'amico di famiglia (dir. Paolo Sorrentino/2006)

Screenshots from La grande bellezza (dir. Paolo Sorrentino/2013)

Pentru că ştiţi deja (sau ar trebui să ştiţi), eroii lui Sorrentino, musai bărbaţi, chiar dacă nu foarte chipeşi, cum e şi acest Geremia „Cuore d'oro” de Geremei, anti-etalon de frumuseţe fizică şi cămătar sub acoperire, căci meseria lui de bază e croitoria, sunt oameni ai cuvintelor (nu întotdeauna şi de cuvânt), bărbaţi singuratici ce stăpânesc meşteşugul vorbirii frumoase, în pilde şi-n poante, bărbaţi care croiesc discursuri ce fascinează, împietresc, derutează sau lasă mască asistenţa. 

De la Titta di Girolamo (cel mai tăcut dintre toţi) la Jep Gambardella (cel mai locvace dintre toţi), plus Andreotti, capo di tutti capi, eroii lui Sorrentino sunt clădiţi pe acelaşi tipar: slovesnici, direcţi sau subtili după cum o cere momentul sau interlocutorul, excelent echipaţi retoric, posesori ai acelei finesse d'esprit (deşi mediile în care se mişcă nu-s tocmai fine) ce le permite să dispună de arta vorbirii ca armă de seducţie, s-o transforme în veritabil capital flotant clamat fără sfială ori de câte ori contextul o impune.


Pentru inşi de calibrul lor, un discurs la o înmormântare sau nişte vorbe de îmbărbătare adresate unor văduve frumoase pot fi oricând nişte mantre cu bătaie lungă. Their quantum of solace...

duminică, 8 martie 2015

"Four is what...?" (60) [Mat i syn/Mother and Son]

 Collated screenshots from Mat i syn/Mother and Son (dir. Aleksandr Sokurov, 1997)

Pe imaginile agoniei unei mame purtate pe braţe de fiul ei peste câmpuri de un galben-verzui ireal și prin păduri de mesteceni ce par nemărginite, Sokurov suprapune un amalgam de sunete ce par a fi, pur și simplu, venite (împrumutate?) din alte dimensiuni.

E un amestec extraneu (din afara lumii noastre, dacă e mai simplu aşa) de șuiere, șoapte, vaiete și suspine, tăceri şi linişti încărcate de spaimă, tunete mocnite, dialog redus la strictul necesar, acorduri de Glinka, pe scurt o osatura sonoră ce împietreşte, gâtuie respiraţia. Cinema rusesc greu ca diamantele în stare pură, suflet slav încărcat de angoase ancestrale, elemente naturale transpuse în cadre picturale sfumato, apropiate ca tehnică de lucrările lui Casper David Friedrich. Epifanic, tarkovskian, „misticism umanist”, cum însuşi Sokurov îşi numeşte stilul, asta e Mother and Son.

Nu ştiu ce relevanţă are, cred că n-ar trebui să aibă, dar e unul din cele mai sfâșietor-hipnotice filme pe care le-am văzut de-a lungul vremurilor!

În aceeaşi categorie aş include şi Mother/Madeo al sud-coreeanului Bong Joon-Ho, dar despre acesta cu un alt prilej.

joi, 5 martie 2015

Juxtapuneri (XXXVII) [What's in the box?]

Pentru că, fiindcă şi deoarece e o rubrică în care se poate jongla on so many levels, îmi permit să mă joc în ediţia de faţă cu replicile şi imaginile rescriind (kind of) oarecum parodic finalul din Se7en. Toţi (sau mai toţi) ne aşteptam la momentul respectiv să vedem atrocitatea, însă Fincher ne cruţă aşa cum, de altfel, face în tot filmul (cine ar mai face azi aşa ceva când şocul primar, gratuit, grafic e căutat cu lumânarea?). Probabil că nici el însuşi. Anyway, vă propun un scurt exerciţiu intertextual în imagini. Cu o mică-mare diferență de nivel...

Screenshot from...? Well, you tell me!

My thoughts exactly: What?