Pe imaginile agoniei unei mame purtate pe braţe de fiul ei peste câmpuri de un galben-verzui ireal și prin păduri de mesteceni ce par nemărginite, Sokurov suprapune un amalgam de sunete ce par a fi, pur și simplu, venite (împrumutate?) din alte dimensiuni.
E un amestec extraneu (din afara lumii noastre, dacă e mai simplu aşa) de șuiere, șoapte, vaiete și suspine, tăceri şi linişti încărcate de spaimă, tunete mocnite, dialog redus la strictul necesar, acorduri de Glinka, pe scurt o osatura sonoră ce împietreşte, gâtuie respiraţia. Cinema rusesc greu ca diamantele în stare pură, suflet slav încărcat de angoase ancestrale, elemente naturale transpuse în cadre picturale sfumato, apropiate ca tehnică de lucrările lui Casper David Friedrich. Epifanic, tarkovskian, „misticism umanist”, cum însuşi Sokurov îşi numeşte stilul, asta e Mother and Son.
Nu ştiu ce relevanţă are, cred că n-ar trebui să aibă, dar e unul din cele mai sfâșietor-hipnotice filme pe care le-am văzut de-a lungul vremurilor!
În aceeaşi categorie aş include şi Mother/Madeo al sud-coreeanului Bong Joon-Ho, dar despre acesta cu un alt prilej.
E un amestec extraneu (din afara lumii noastre, dacă e mai simplu aşa) de șuiere, șoapte, vaiete și suspine, tăceri şi linişti încărcate de spaimă, tunete mocnite, dialog redus la strictul necesar, acorduri de Glinka, pe scurt o osatura sonoră ce împietreşte, gâtuie respiraţia. Cinema rusesc greu ca diamantele în stare pură, suflet slav încărcat de angoase ancestrale, elemente naturale transpuse în cadre picturale sfumato, apropiate ca tehnică de lucrările lui Casper David Friedrich. Epifanic, tarkovskian, „misticism umanist”, cum însuşi Sokurov îşi numeşte stilul, asta e Mother and Son.
Nu ştiu ce relevanţă are, cred că n-ar trebui să aibă, dar e unul din cele mai sfâșietor-hipnotice filme pe care le-am văzut de-a lungul vremurilor!
În aceeaşi categorie aş include şi Mother/Madeo al sud-coreeanului Bong Joon-Ho, dar despre acesta cu un alt prilej.