Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

duminică, 4 septembrie 2022

[Cvasimilitudini III.64: When a Man Descends the Stairs]

Screenshot from Le mépris (dir.: Jean-Luc Godard/1963)


Cadrul ăsta e dintr-un film japonez și mă gândesc că ar rima bine cu ce avem aici (partea a doua a postării).

duminică, 21 august 2022

Maraton de august / Conte d'été (21) Declarație de independență

O prelungire a postului dedicat Lénei

Povestesc autorii biografiei citate pe-aici că izbucnirile Aureliei Nolin au depășit deseori limitele scenariului, unele replici fiind totalmente improvizate, lucru nu prea ușor de înghițit de un regizor meticulos cum era Rohmer. Actrița adăuga textelor din scenariu propriile idei, propria experiențță opresivă, câteva au supraviețuit în versiunea finală, iar secvența asta, ruptă de mine în 4 screenshot-uri, este emblematică. 
 

sâmbătă, 20 august 2022

Maraton de august / Conte d'été (20)

Cine a mai încercat un ciclu tematic al anotimpurilor?

În muzica clasică, dincolo de bine și de rău, îl găsim confortabil instalat pe Vivaldi. Compozițiile sale au devenit șlagăre, sunt prezente peste tot: de la spectacole cu pretenții la show-uri de bâlci, de la spoturi publicitare la ilustrații muzicale pentru reportaje tv. 

În cinema îl avem, iată. pe Rohmer, iar în acest caz sunt și vor fi destule de spus, subiectul, deși tratat in extenso, fiind mai departe deschis interpretărilor. 

Iată că, surprinzător, cel puțin pentru mine, am identificat și-n literatură un cetățean, autor de megasucces, probabil cel mai cunoscut norvegian de pe planetă (Solskjaer e pistol cu apă, Hamsun cred că e detronat, iar Nansen mai e cunoscut doar de niște nerds). 

Nu am citit nici măcar o pagina din opera acestui domn, nu mă pronunț. 

vineri, 19 august 2022

Maraton de august / Conte d'été (19) || "Four is what...?" (119)

Léna (Aurelia Nolin). Ea este bisectoarea unghiului despre care vorbeam în postările anterioare (aici & aici)

Dintre cele trei personaje feminine ce gravitează pe orbita Gaspard, ea are parte de cea mai redusă expunere. Este cea despre care se vorbește 3/4 din film în absență până în punctul în care ajungem să ne întrebăm dacă există cu adevărat sau este doar o plăsmuire a imaginației unui tip care încearcă să combine și să se combine fără a fi convins că o potențială alegere este și cea potrivită. 

Finalmente Léna apare în cadru (o vom vedea preponderent pe plajă, în timp ce Margot, de exemplu, apare în contexte mai puțin liminare, iar Solene se dezvăluie în spații interioare) și reușește să capteze atenția, fiind extrem de asertivă, articulată și suprapusă, egală cu ea însăși. Nu se alintă, atacă problemele frontal, punându-se permanent în centru și în valoare, de unde și un anume coeficient de antipatie pe care-l poate atrage. Este o figură eminamente feministă, veți vedea mai încolo de ce. 


joi, 18 august 2022

Maraton de august / Conte d'été (18)

Care Debussy?

Totul (n)i se trage de la Verlaine.

„Votre âme est un paysage choisi
Que vont charmant masques et bergamasques
Jouant du luth et dansant et quasi
Tristes sous leurs déguisements fantasques.

Tout en chantant sur le mode mineur
L'amour vainqueur et la vie opportune
Ils n'ont pas l'air de croire à leur bonheur
Et leur chanson se mêle au clair de lune,

Au calme clair de lune triste et beau,
Qui fait rêver les oiseaux dans les arbres
Et sangloter d'extase les jets d'eau,
Les grands jets d'eau sveltes parmi les marbres”.

Nu-i așa că merg altfel clătitele după versurile astea? 

miercuri, 17 august 2022

Maraton de august / Conte d'été (17) Tu și... Tuborg (Easter egg)

Am zărit posterul ăla în fundal, știți deja, de la un punct încolo privesc întotdeauna în planul doi sau trei, mereu găsești lucruri surprinzătoare acolo. După cum arăta, era clar o vechitură, așa că am căutat pe internetul mare și am găsit ce se vede mai jos:

Și ghiciți ce?

Habar nu aveam că, de fapt, este o variațiune a unui poster iconic de la 1900 (la propriu), executat de la bun început cu dedicație pentru Tuborg de Erik Ludvig Henningsen (1855-1930), pictor și ilustrator danez cu solidă activitate pe frontul realismului social. 

Se intitulează The Thirsty Man și marca o aniversare a companiei, un soi de milestone corporatist avant la lettre.

Și-acum ați vrea să cred că Rohmer l-a pus (sau l-a lăast) acolo degeaba?

Și nu e singurul Easter egg din Conte d'été.

luni, 15 august 2022

Maraton de august / Conte d'été (15) || Cântec vesel (reloaded)

Am ajuns, practic, la mijlocul maratonului și a sosit vremea să aruncăm o privire în urmă. Nu cu mânie, ca soția lui Iov (știe cineva cum se numește?). Bine, se prea poate să (vă) întrebați cine e Iov și atunci vă spun că a fost un cetățean atât de năpăstuit în numele credinței sale (vezi Scripturile), încât Iñárritu (ajutat de Arriaga) a reușit să inventeze un personaj și mai năpăstuit, Uxbal. În Biutiful.

Ne întoarcem, așadar, la primul episod, la cântecul vesel (mi-a spus cineva, cândva, că lumea crede că-s profesor datorită jocului ăsta de-a recapitularea, pe care-l practicam pe alt blog, mai demult, o prostie, n-am nicio treabă cu profesoratul, era un truc la fel ca acum).

Melodia respectivă l-a agasat în asemenea hal pe Michel Chion, un tip altminteri „conținut psihic” (așa am auzit în autobuz că se zice mai nou personalităților echilibrate), încât a dat cu el de pereți în Positif, bașca un verdict negativ (pun intended):

The «sea shanty» that Melvil Poupaud writes laboriously and that one of his three girlfriends intones with apparent delight, as if it were by Jacques Brel, exasperates me because it is really insipid, both the words and the music, and I have the impression that Rohmer’s rigorous but phobic aesthetics implies precisely that it should be insipid, in case (a prospect that terrifies him) it might risk breaking the line he wants, and produce an explosion of music, a momentary explosion, a foreign body.

Rândurile astea trântite în pagină cu destulă frustețe l-au atins pe Rohmer într-un punct sensibil, referindu-se apoi la ele cu amărăciune, în diverse contexte, deși, în general, nu lua în seamă ce se scria despre filmele sale.

Revin la bibliografie (nu-s profesor, ok?), mai exact la cartea lui de Baecque & Herpe:

So what was this sore spot? The term „vocation” would no doubt be too strong - but it seems that the future Rohmer had felt, ever since his childhood, a pronounced attraction to music. An attraction that remained in suspense, as did his talents as a painter and his ambition to be a writer. Seventy years later, he mentioned this episode with muted regret: «I should have started piano in my early childhood: one of my aunts was a very good pianist, but she thought that I wasn’t talented, and that it was better that I devote myself to my studies. They weren’t incompatible».”  (sublinierea mea)

duminică, 14 august 2022

Maraton de august / Conte d'été (14)

Intermezzo (că tot și-a dorit Rohmer să fie muzician).


Apropo de muzică și legând - ușor hazardat, poate - cadrul ăsta de sinusoidele comportamentale și jocul la așteptare din repertoriul lui Gaspard, el însuși un compozitor amator, îmi vine în cap un refren de Kim Wilde
Set me free why don't you, babe
Get out my life why don't you, babe
'Cause you don't really love me 
You just keep me hangin' on.

😉 

sâmbătă, 13 august 2022

Maraton de august / Conte d'été (13) || "Four is what...?" (118)

A doua latură a unghiului drept desenat în Conte d'été (am pus aici bazele expunerii) este Gaspard - Solène. Și cum oricărui unghi, cu atât mai mult unuia drept, îi stă bine cu o bisectoare (ce complică și mai mult calculele), avem așa ceva și aici, doar că despre ea într-o altă etapă a acestui maraton. 

Avem, practic, o dispunere în oglindă în comparație cu Conte d'hiver (al doilea episod din Anotimpuri), unde unghiul are ca vârf un personaj feminin în timp ce elementele de construcție (a intrigii) sunt de gen masculin. 

Așadar, Solène, interpretată de Gwenaëlle Simon, actriță de teatru care s-a autopromovat pentru acest film invitându-l pe Rohmer să vadă piesele în care juca. Și l-a convins.


Solène, la fille de pirate. 

vineri, 12 august 2022

Maraton de august / Conte d'été (12)

Am pus în urmă cu două zile niște fragmente dintr-un interviu în care Rohmer era întrebat cât de complicat/dificil este să filmezi pe plajă (mă rog, plaje în cazul lui).

Am găsit într-o biografie scrisă de Antoine de Baecque și Noël Herpe informații detaliate (sau un răspuns și mai convingător):

To limit a too spectacular use of the boom, high-frequency microphones were cleverly camouflaged: in Amanda Langlet’s blouse, or in Aurélia Nolin’s long hair. To avoid attracting groups of onlookers or people looking at the camera, Rohmer, made unrecognizable by his dark glasses and kerchief on his head, moved away from the filming team and waited for the crowd’s curiosity to dissipate. Then he inconspicuously lifted his kerchief, which meant, in his coded language: «Action!»
La Fabrique du Conte d’été (The making of A Tale of Summer) has to be seen. It is a feature-length documentary put together by Jean-André Fieschi on the basis of moments filmed on-site by Françoise Etchegaray (among many other informal «making of» films made by her, which remain an archival treasure to be explored). In it the making of A Tale of Summer resembles a bizarre Balzacian conspiracy led by a tall old man with a masked face leading his little troupe onto strategic sites and communicating with his players only through signs. In fact, every detail was decided in advance, in the mind of the metteur en scène and in his preliminary discussions with Diane Baratier or Pascal Ribier. It remained only to make a few adjustments and to keep an eye out for the event that was going to rise up within the shot. «Everything was planned,» Melvil Poupaud reported:

Éric had calculated the schedule of the tides, the statistics for the sun, he had scouted the sites a year in advance…When we were finally ready to start filming, he was very excited during the shooting, very attentive to the camera. That confirmed the impression that I had when he chose me: everything was already in place, everything was already framed, he was just waiting for reality to come into the field.

joi, 11 august 2022

Maraton de august / Conte d'été (11) || Ora exactă (XXXVIII)

Ora exactă era o rubricuță ludică abandonată undeva prin 2014. 

Mi-am adus amintea de ea privind acest cadru din Conte d'été

Titluri posibile?

Natură moartă cu con de brad. 

Sau... Așteptând să sune telefonul (mai aproape de ceea ce se petrece în film la momentul t0).

miercuri, 10 august 2022

Maraton de august / Conte d'été (10) || Plaja

P

Plaja. 

Nu știu voi, însă eu asta aș pune în dreptul literei P dacă aș face vreodată un alfabet Rohmer. Știți genul ăla de a comprima într-un număr finit de litere un număr infinit de layere ale unei opere, se practică masiv, deși e cam demodat. 

Este o întreprindere ce uneori merită efortul, alteori nu, iar un model peremptoriu la care mă raportez este alfabetul lui Daney

Așa, hai să (ne) revenim. 

Plaja.

Ce găsim noi într-un Positif mai vechi, 2009, vara (hors série)?

[...]
Am găsit cel puțin nostimă această întrebare, răspunsul este și el pe măsură
Și-apoi vine asta, purtătoarea unui mare adevăr.
Și nu doar că se plimbă singur pe plajă, dar în primele 7 minute nici nu vorbește cu cineva. Zero dialog. Liniște. Este cel mai lung început silențios din toate filmele lui Rohmer

luni, 8 august 2022

Maraton de august / Conte d'été (8)


Easter egg (kind of): posterul unui album de Oasis pe peretele camerei din casa în care Gaspard își petrece vacanța în Dinard. 

Definitely Maybe (lansat în 1994, dacă nu mă înșel, album de studio).

Adică exact abordarea sa în materie de relații. 

P.S.: Ne putem uita și la copertele cărților: în plan apropiat, Étoile rouge sur la Chine de Edgar Snow, în plan mai îndepărtat, pe calorifer, La mer. De Bernhard Kellermann, o carte despre Ouessant, insula pe care Gaspard ține morțiș să ajungă însoțit de Marion, Solène și Lena. De toate, în același timp, dacă se poate ;)

duminică, 7 august 2022

Maraton de august / Conte d'été (7) || "Four is what...?" (117)

Dacă în geometrie avem unghiurile lui Euler (unghiurile de rotație care arată ca o libelulă în zbor), în cinema avem unghiurile lui Rohmer. Aș fi zis triunghi, doar că laturile nu se întâlnesc niciodată, interacțiunea este doar dinspre vârf spre exterior. 

În Conte d'été vârful unghiului (drept) este Gaspard (Melvil Poupaud), iar una din laturi este Marion (Amanda Langlet)




Al treilea cadru îmi pare a rezuma ambiguitatea relației dintre cei doi. Și în special contratimpul, desincronizarea, decadrarea temporală. Mai devreme sau mai târziu ar fi totul posibil, însă nu acum.

De notat că Amanda Langlet este pubera Pauline (din Pauline à la plage/1993) și că Marion, prenumele personajului său din Conte d'été este același cu cel purtat de Arielle Dombasle (verisșoara din Pauline...). 

sâmbătă, 6 august 2022

Maraton de august / Conte d'été (6)


Dintre toate cele 4 filme din seria Anotimpurilor, Conte d'été îmi pare a fi cel care ilustrează cel mai bine principiul lui Rohmer despre cinemaul pe care-l cultivă (voi folosi versiunea în engleză a citatului): 
„My films are comedies. But the difficulty is knowing what a happy end means in comedy. There is always a touch of bitterness. As Maupassant used to say, «Happiness is no fun». So, yes, there is always a touch of bitterness.”

vineri, 5 august 2022

Maraton de august / Conte d'été (5)

 

Gândul vă poate zbura la orice impresionist vă e mai aproape de orizontul propriu sau chiar la drumurile lui Kiarostami, doar că aici avem un cadru semnat Diane Baratier. Colaborarea cu Éric Rohmer a început la acest film - 

L'arbre, le maire et la médiathèque

- și a continuat până la moartea acestuia, incluzând în lista de titluri și Conte d'automne, ultimul volet din cvadrilogia anotimpurilor. 

joi, 4 august 2022

Maraton de august / Conte d'été (4) [Cvasimilitudini III.63: Les Genoux de Claire et... Margot]

Le Genou de Claire (1970)

  
Conte d''été  (1996)
🔅🔅🔅
Nu vă impacientați din cauza cromaticii cadrelor, cele două screenshot-uri provin din ediții diferite ale filmului (inclusiv suporturile sunt diferite: dvd și bluray). Cum e cu transferul, ce se pierde și ce se câștigă, este de discutat, nu sunt eu cel chemat să tranșeze lucrurile. 

Cvasimilitudini rohmeriene avem și-aici, de pildă. Sau aici ;)

miercuri, 3 august 2022

Maraton de august / Conte d'été (3)

Nu-i lucru ușor să ții pasul cu impetuozitatea rohmeriană, iar în Conte d'été aceasta urcă la cote intense, Rohmer intrând în anii '90, după un deceniu 8 bulversat și bulversant, extrem de fresh și energizat. Uite, eu am încercat să speculez o suprapunere cronologică (filmul se petrece undeva la finalul lunii iulie și începutul lui august, în Dinard) și nu mi-a ieșit, din care motiv am operat o sincronizare în registru ludic. 

luni, 1 august 2022

Maraton de august / Conte d'été (1) || Un cântec vesel să cântăm

A venit iar vremea aia din anotimp în care execut un maraton, chiar dacă vara, din motive obiective, nu prea se organizează maratoane. Mai o caniculă, disconfort termic ridicat, mai o deshidratare, cade omul din picioare, e riscant, mai bine să așteptăm toamna și-un cântec vesel să cântăm. 

Doar că nu așteptăm nicio toamnă și-un cântec vesel vom cânta, unul marinăresc, compus de Gaspard (Melvil Poupaud), personajul central din Conte d'été, film de Rohmer care este și subiectul principal al acestui maraton. Cum anume? Rămâne să vedeți în zilele ce vin.

 

De regulă, titlul rubricii expandate pe durata unei luni întregi era în engleză. Am abandonat temporar ideea și folosesc o parafrază cu trimitere la un text de D. R. Popescu, un scriitor cu multe bube extracurriculare, so to speak, însă pe care eu l-aș pune undeva într-un top 10 personal scriitori RO all times. Așa cum și pe Virgil Teodorescu l-aș pune într-o listă de poeți, dacă tot veni vorba. 

Senin de august este o proză (foarte) scurtă inclusă într-un manual de Română ante-'90, nu mai știu în care, o găsiți și într-un volum best of, Opere I parcă îi zice. Nu știu dacă a mai fost păstrată în vreunul din manualele noi, foarte posibil să nu, e potențial traumatizantă. 

Versurile cântecului de mai sus - în engleză - pentru cei interesați și care n-au vreo treabă explicită/implicită cu limba franceză:

l am a pirate's daughter / They call me the buccaneer lass / l love the wind / l love the swell / l slice through the sea / as through a throng / A throng, a throng / Quickly, quickly, my pretty ship / We will give 'em all the slip / And sail to San Francisco / Going by Valparaiso / To the Aleutian lsles / Across the lndian Sea / l want to go / to the end of the world / To see if the earth is round / l'll let no one pass me by / l'll never, never give way / l always sail in a straight line / As light and white as a swan / A swan, a swan

P.S.: Firește că parafraza putea fi și la un roman, de asemenea prețuit de mine, Lumină de august, însă acolo e mai lung totul, iar aici eu prefer scurtissimele. 

duminică, 5 iunie 2022

Ce (ne) R.M.N. după 30 de ani? Tot Occident(ul), firește!


Exact asta mă întrebam, oarecum siderat de revelație, la finalul R.M.N.: cine e cel care visează? Matthias, personajul cu cel mai consistent timp de expunere pe ecran (ale cărui visuri, între care și acela de a-și face un rost în Occident, în Germania, se transformă finalmente într-un coșmar)? Csilla, eroina idealistă și un pic snoabă? Sau Rudi, băiatul lui Matthias, mut ca un perete, vorba aia, în urma unui incident traumatizant? 


Pentru că altfel, nu prea văd cum, sub avalanșa de teme sociale înghesuite în cele două ore și ceva cât are filmul, ar putea funcționa tot acest construct. Altfel spus, dacă l-aș citi strict în grilă socială, R.M.N. este scufundat de propria greutate: mizele pe care și le propune și, așa cum ziceam, avalanșa de teme puse la un loc și tratate, fatalmente, schematic, îl strivesc. 

Ori în celălalt registru, al supranaturalului, materialul - oricât de eclectic ar fi - se aglutinează cu sens. Visul/coșmarul, chiar și generat de convulsiile unui subconștient identitar, cu instrumentarul ăsta operează: scheme logice simple, stereotipuri, proiecții și poncife culturale. 

Nu degeaba am pomenit de Occident, care e și titlul primului lungmetraj al lui Mungiu (lansat în 2002). Dacă în fermentația sulfuroasă a anilor '90, distilată magistral în film, Occidentul era un miraj și a ajunge să trăiești în acel paradis era sinonim cu împlinirea în viață, acum, la 30 de ani distanță de epoca aceea, același Occident este afurisit ca sursă a tuturor neîmplinirilor. Atât pentru cei rămăși, cât și pentru o parte din cei plecați (și reîntorși în țară).

Nu mai miră pe nimeni, și Mungiu scoate asta clar în evidență prin discursurile unor personaje, că așteptările și percepțiile sunt diferite, decepționate și decepționante, biasate și orientate spre un naționalism de bâlci în care fiecare apără câte ceva: Ardealul, ținutul secuiesc, limba, locurile de muncă etc. 

De cine le apără? În linii mari de imixtiunea Occidentului (agresivă în opinia lor) în propria cocină sau grădină (cineva vorbește de măsurarea castraveților cu șublerul, șablon deja tocit).

R.M.N. mustește de exemple de genul ăsta: de la secvența în care un grup de mascați urlă „Dacia, Dacia...”, la alta în care un anume domn Baciu îi explică, în franceză, unui oeng-ist francez venit să „ne numere urșii”, cum e cu țărișoara asta, tampon de secole în fața năvălirilor barbare, lucru care-i și justifică înapoierea: „În timp ce voi făceați catedrale, noi ne băteam cu otomanii...” Ală marotă devenită hit în folclorul naționalist-pășunist.


Încerc să sistematizez: inegal ca tonalitate și pe alocuri didactic, R.M.N. (inspirat din cazul Ditrău, google it) se poate ține doar ca film metafizic, adică o construcție bazată pe un plot device ambiguu sau deliberat ambiguizat. Ca în Dead's Man Shoes, de exemplu, unde, la fel, un personaj se întoarce într-un spațiu ros de prejudecăți și violență (latentă sau manifestă) pentru a face dreptate sau a reinstaura ordinea în lucrurile lăsate de izbeliște odată cu plecarea sa. 

Aproape orice episod ar fi plasat în lanțul narativ, de exemplu un personaj obsedat de tema muzicală din In the Mood for Love, nu e panică, man, în această convenție face cheag. Cum îl (sau le, că pot fi mai multe) scoți din matrice, cum angrenajul începe să scârțâie. Iar în R.M.N. scârțâitul e cât se poate de audibil (aș zice chiar cacofonic), culminând cu ceea ce se poate numi de-acum înainte scena ședinței de la căminul cultural. Care, tehnic vorbind, deși este un tur de forță stilistic (plan-secvență de 17 minute în care fiecare vorbește pe limba lui, iar asta nu e nicio metaforă), în același timp este o soluție narativă discutabilă. 


Ce nu știm cu precizie în ambele cazuri este dacă această revenire se întâmplă propriu-zis sau e doar expresia unei dorințe sublimate. Noi ca spectatori suntem prizonieri în povestea asta exact ca personajul lui Gyuri Pascu în Occident, costumat în urs (ultimul cadru din R.M.N. mi se pare a fi o trimitere evidentă), uitat pe balcon de o babă ușor senilă: „Tanti... Hai, dă drumul la ușă, c-am glumit, zău!”

Prin extrapolare, pandantul acestei replici în R.M.N. ar putea fi „Tanti Europa... Hai, închide ușa, că noi am glumit cu integrarea, zău...”, din care unghi acest ultim film al lui Mungiu vine ca o evaluare necesară a visului european din Occident.

P.S.: Până și imaginile alea cu rmn-ul lui Papa Otto arată ca niște măști de pe albumele de death metal. Pe care le purtăm fără să ne dăm seama ce-i cu ele.

vineri, 27 mai 2022

"Four is what...?" (116) Gaslit: Season 1 || Various episodes/2022 [May's Marathon: Day 27]

Ce voi a spune aici este că Julia Roberts (as Martha Mitchell) are cele mai bune punch lines în Gaslit. Am făcut o selecție pentru a nu face voi una mai arbitrară ca asta ;)