Vânez iepuri. În filme, unde altundeva? Cu freeze-ul, nu cu puşca. Sunt paşnic, ce credeaţi? N-aş omorî nici măcar o muscă. Cel mult i-aş învineţi ochii, dacă e insistentă. Iepurilor, în schimb, nu le-aş face nici măcar asta. Sunt fanul lor.
Celor sălbatici le-am invidiat întotdeauna explozia, adică acea uluitoare ţâşnire de pe loc care face toți sprinterii să crape de invidie, iar celor domestici acea încremenire aproape catatonică din procesul ruminativ la care-i obligă digestia. E acolo o concentrare şi în acelaşi timp o detaşare, demne de exerciţiile maeştrilor zen.
Ce veţi vedea mai jos e captura din ultimul an.
Dacă n-aş pomeni de Bunzo, probabil cel mai trist iepure din câţi am văzut lately, nici n-ar fi avut rost acest demers. Am scris la momentul potrivit despre binomul disfuncţional Kumiko-Bunzo, aşa că acesta e doar un necesar reminder deopotrivă pentru cei care au şi pentru cei care n-au văzut - încă - filmul fraţilor Zellner.
Dacă soarta lui Bunzo rămâne în suspensie, congenerul lui din imaginea de mai sus nu sfârşeşte deloc bine într-un film fascinant, ciudat şi greu încadrabil în vreun gen: Spring. Nu e foarte relevant detaliul, de-aia şi spoileresc. Coincindenţă sau nu, tot doi regizori sunt implicaţi şi aici: Justin Benson & Aaron Moorhead.
Să zicem că posterul e cel mai interesant lucru legat de acest film,
unul din multele despre tineri care încearcă să depăşească abuzurile
emoţionale (şi nu numai) comise de părinţi iresponsabili. Deşi rareori
aduc ceva nou (sau vin cu o abordare dintr-un unghi atipic), anual apar sute de opusuri pe acest subiect, americanii fiind lideri detaşaţi pe acest segment. La
fel se întâmplă şi cu White Rabbit-ul lui Tim McCann, care în ciuda hibelor evidente e o idee mai răsărit decât atrocitatea omonimă
de anul trecut.
În primul cel puţin, titlul e conexat cu povestea, pe când în celălalt e o metaforă sau ceva ce ţine loc de o metaforă, pe care doar regizorul e în stare s-o vadă. Şi dacă tot suntem la capitolul „titluri identice”, nu care cumva să vă gândiţi la piesa celor de la Jefferson Airplane. Chiar nu e cazul. Nu vă şi nu mă întrebaţi totuşi cum se face că văd şi astfel de inepţii. Job description & stuff.
Să ne imaginăm că screencap-urile de mai sus sunt iepuri scoşi din joben la fel ca-n arhicunoscutele numere de iluzionism de prin bâlciuri. Adică o chestie meta (ce naiba să zic şi eu?), care se cere parţial explicată, so let me do the honors for you. Silly Bunny Pictures e compania sub umbrela căreia performează Paul Bright. Denumirea e clar autoironică sau cel puţin asta îmi place mie să cred, pentru că mai toate filmele sale pot fi etichetate ca atare. Silly, cum ar veni. O excepţie ar putea fi Aaron... Albeit a Sex Hero, la care am râs o grămadă (cu vârf), însă n-aş băga mâna în foc drept chezăşie pentru calitate ;)
Rabbit Bandini, în schimb, îşi revendică şi croieşte un statut ceva mai respectabil. Proprietar e James Franco, da, da, acel James Franco, auteur-ul wannabe ce pare la fel de prolific precum urecheaţii din poveste. Şi nu doar filmele sale (scrise, regizate etc.) sunt produse aici, ci şi ale acoliţilor, prietenilor, afinilor etc. Care-l şi tocmesc ca actor, de regulă. Un exemplu ar fi Palo Alto. Amuzant e că logo-ul oficial e cel de mai jos, în vreme ce ăla de deasupra e o variaţiune jucăuşă (am găsit-o în Yosemite, lungmetraj bazat pe prozele scurte ale multilateralului domn Franco, prezent, desigur, şi-n rolul principal).
Pour la bonne bouche (dar interzis vegetarienilor, rugaţi să abandoneze lectura pe loc), vă stârnesc gurmanderia (sau poate repulsia), folosindu-mă de un cadru cât se poate de neechivoc dintr-un clasic de la finalul anilor '80, decadă în care thriller-ele de genul ăsta erau pe toate gardurile. Pardon, ecranele. Başca simbolismele fruste, fără perdea, precum cel asociat cu acest cadru, aruncate într-o veselie oarecum sadică în ochii neiniţiaţilor de ambe sexe. Oricum, secvenţa în sine a născut un mic, dar viguros cult, fiind reluată în diverse contexte mai mult sau mai puţin apropiate de cel original.
 |
| „Daddy, daddy... Whitey's gone!” |
Primul episod al acestui serial sui generis e aici.