"Four is what...?" (81) [Beautiful Girls/1996]

Screenshots from Beautiful Girls (dir. Ted Demme/1996)

E suficient să priveşti distribuţia şi-ţi faci o idee cât se poate de limpede: filmul ăsta n-o poate da-n bară. Mira Sorvino, Uma Thurman, Natalie Portman, Rosie O'Donnell, Matt Dillon si Timothy Hutton: nume deja consacrate la vremea aia (1996) sau în plină ascensiune, dar perfect distribuite în roluri ce le vin ca şi când le-ar fi fost pregătite de când lumea.

Cum e să te apropii de 30 de ani, să ai o relaţie ce funcţionează, chiar dacă începe să se îndepărteze de ceea ce ţi-ai dorit, să nu mai ştii ce îţi doreşti exact (eşti pianist, dar te gândeşti sa pui de un career lifting şi să te apuci de vânzări, nu de alta, dar anturajul zice că trebuie să faci ceva serios şi profitabil în viaţă, altfel ajungi ca foştii colegi de liceu: iarna, când nu aruncă nisip pe străzi, stau în cârciumă, beau de sting şi visează la supermodelele din posterele de care pereţii camerelor lor sunt plini), să te reintorci în orăşelul natal pentru întâlnirea de 10 ani şi, out of the blue, de-a lungul acestui traseu să-ţi întâlneşti „sufletul pereche” - sună ciudat, ştiu! - în persoana unei puştoaice de 13 ani...? Cam cum e? Parcă nu mai sună atât de ciudat şi - mai ales ultima parte - trimite direct spre Nabokov (cretinii care au tradus filmul nu au auzit de el din moment ce au subtitrat Navakov!). E pomenit şi Polanski en passant, însă numai ca miştocăreală.

În fond, Beautiful Girls asta şi e: o reverenţă la adresa autorului Lolitei. Una foarte subtilă, schiţată în tuşe fine, căci deşi nu e nimic explicit erotic între cei doi (dar ar putea fi peste câţiva ani, suntem îndemnaţi şi ispitiţi să ne gândim), evoluţia legăturii dintre Willie (Timothy Hutton) şi Marty „neighbourhood Lolita” (Natalie Portman, la al doilea rol după fulminanta apariţie din Léon) acaparează întreaga atenţie.

Filmul deapănă şi alte poveşti, insistă asupra lor cu mai mult sau mai puţin aplomb, ba o mai scoate la înaintare şi pe Uma Thurman, dar toate trec în plan secundar deoarece „Romeo and Juliette, the dyslexic version”, cum zice chiar Marty în reeditarea dintr-un pridvor înzăpezit a „scenei balconului”, nu-ţi dă pace. Ea e inteligentă, delicată, angelică, vede „right through him” şi îl face din vorbe. Pe Willie îl prinde flama atât de tare încât ajunge să-i spună unui amic, după ce o vede plimbându-se cu un coleg de şcoală: „I'm actually jealous of a 12-year-old kid on a bike.” Ba chiar mai mult de-atât: cochetează cu ideea de a-şi părăsi actuala iubită...

Bun şi ce-i cu asta? Nu-i nimic, se poate spune. A trecut acceleratul. De fapt, e! Ca în versurile lui Blaga: „păduri ce-ar fi putut să fie şi niciodată nu vor fi". Sau ca în viaţă: „choose not to choose”. Şi asta dă de gândit, pentru că Beautiful Girls tratează cu sinceritate, ironie, detaşare şi rafinament angoasele, crizele, (in)deciziile, speranţele sau iluziile personajelor. Dovadă şi cvasimonologul ăsta.

P.S.: Personajul lui Matt Dillon, liderul trupei de loseri, ratatul cu potenţial, întruchipare acelui iconic contender lansat în cinema de Marlon Brando, e supranumit Birdman. N-are legătură cu ştiţi voi ce şi totuşi nu mă pot abţine să nu fac conexiunea cu partea a doua a acelui titlu: Birdman... Or the unexpected virtue of ignorance. I se potriveşte şi lui.