Găsiți pe youtube un clip montat de Criterion, Hands of Bresson îi zice, mai clar d-atât nu se putea, mă scutește, deci, de alte explicații.
M-am gândit la el, văzând cum începe Sirât, succesiunea asta de cadre, mai exact - ăsta ar fi singurul element care le unește, căci filmul lui Laxe este o dihanie greu de îmblânzit și n-are prea multe de-a face cu Bresson, adică nu ar putea fi etichetat bressonian decât în urma unor rafinări riguroase (umanismul care-l străbate ca o pânză freatică, de ex.),
Sirât poate fi mai curând apropiat de slow burn-urile unui Clouzot sau mai încoace de exercițiile cu freakși ale cuplului Caro-Jeunet, în rest el rulând în legea lui, vehicul tractat de ritmurile rave și armat cu suspans construit minimalist pentru efecte maxi.
