Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

joi, 30 septembrie 2021

"Four is what...?" (104) [Patti Cake$/2017] [September's Marathon: Day 30]

For those about to rap (like Eminem or Jay-Z)!





Rappin' like a pro sau o dovadă că gloria nu face întotdeauna discriminări. Acuma e de discutat ce mai înseamnă glorie în ziua de azi, iar un punct de plecare e chiar povestea Patriciei Dombrowski aka Killa P aka Patti Cake$ (interpretată de Danielle Macdonald). 

Nu e based on true facts, însă are destule elemente tributare unei realități ușor recognoscibile. Inclusiv ăla că loserii nu mai sunt așa de mișto & sexy ca în vremurile lor de glorie (pun intended). Scris și regizat de Geremy Jasper (debut). Care de-atunci n-a mai făcut nimic. În schimb, Danielle Macdonald s-a tot lipit de roluri interesante. Sau rolurile s-au lipit de ea. 

marți, 28 septembrie 2021

Cvasimilitudini III.42: „Sari, mă, sari! N-auzi?” [September's Marathon: Day 28]

Cadre din Patul conjugal (regia: Mircea Daneliuc/1993)


Screenshots from 9 mois ferme (dir.: Albert Dupontel/2013)

Sau „După 20 de ani”! Nu am știință ca Dupontel să fi văzut filmul lui Daneliuc, pot presupune, așadar, că practica asta nenorocită e răspândită peste tot în lume. Voi căuta prin niște cărți de mentalități, poate găsesc ceva. 

luni, 27 septembrie 2021

"Four is what...?" (103) [September's Marathon: Day 27]


Primul și singurul film în care Brando s-a îndeletnicit cu munca de regizor. Scorsese zice că avea potențial. Varianta inițială (director's cut) avea aproape 5 ore, Paramount a tăiat masiv și s-a la ajuns la vreo două ore și ceva peste. Now, it's a good picture for them, but it's not the picture I made... Now the characters in the film are black-and-white, not gray-and-human as I planned them”, avea să se lamenteze Brando

Nu i-a păsat nimănui, oricum depășise bugetul, timeline-ul, rația de băutură și mâncare, practic l-a făcut oarecum pe datorie, fiindcă în urma succesului discret a fost obligat (de împrejurări și simțul onoarei) să facă alte 5 filme pentru studio. Ca actor doar.

duminică, 26 septembrie 2021

Adam și Eva (ipostaze semidomestice) [September's Marathon: Day 26]

Screenshot from Freebie and the Bean (dir.: Richard Rush/1974)

Mărul ăla mușcat transformă radical coeficientul de discombobulare asociat acestui cadru. Trebuie să vedeți filmul pentru context, lucru, pe care, iată, vi-l sugerez, deoarece cu această imagine am vrut  doar vă (in)duc în ispită 😏

miercuri, 22 septembrie 2021

„Ce bine e să fii Alain Delon...” (5) (September's Marathon: Day 22)

#Dacăe, ziceam alaltăieri cu gândul că revin dacă identific sau mai bine zis dacă îmi aduc aminte care e continuarea logică a acestei imagini. #Iatăcăe, am revenit, pentru că am găsit, iat-o.


Așa cum anticipasem, e Catherine Deneuve! În Le Choc, un film de Robin Davis, apărut în 1982, cu Delon la al 100-lea typecast ca ucigaș cu simbrie 😀 

Căci ce putea fi contrapus unei perechi de ochelari cu lentile galben-puf de pui, model purtat în urmă cu 5 ani și de eroul nostru? O pereche de ochi albaștri, metalici. Ai lui Delon, desigur.


luni, 20 septembrie 2021

duminică, 19 septembrie 2021

Cvasimilitudini III.40 [Yellow Glasses] (September's Marathon: Day 19)


+


Primul cadru este, de fapt, la originea acestei serii și l-am mai folosit aici și-a fost excizat dintr-un film de Elio Petri (1965 - anul de fabricație). 

Celălalt provine din L'homme pressé de Édouard Molinaro (1977). Un deceniu și un pic diferență, dar ochelarii erau tot în vogă! Aș pune pariu că l-am mai văzut pe Delon tot cu așa ceva într-un film, unul în care e și Deneuve, o comedie de acțiune, gen inventat de francezi, însă la fel de bine s-ar putea să fi fost Belmondo, că eu pe ochelari m-am concentrat și memoria nu mă ajută deloc în clipa asta. Revin #dacăe.

sâmbătă, 18 septembrie 2021

How color works in writing (and filming as well) [September's Marathon: Day 18]

Allan Gurganus (un scriitor american de care nu cred să fi auzit cineva p-aici):
I caught the habit of looking, then looking again, again. A crucial verb for writers is revise. Which means, of course, to re-see. As for painter-to-writer, from Caravaggio, Rembrandt, and Jan Steen, I learned how to present crowds. I love writing large gatherings that bracket one small, specific, personal transaction. From Matisse, Derain, and Soutine, I learned that a human face is often more eloquent when shown not at noon, but shadowed and illuminated at three-fourths turn. From great colorists such as Braque, I learned that - since my books are printed in classic black and white - naming a color on the first page of any tale lets the reader participate in setting up the book’s palette. The shades mentioned should not be overfamiliar and primary like red, white, and blue. Instead try taffy white, sparrow brown, or even baby-shit yellow. The reader comes out to help mix the paint, using her or his own experience, and a sensual bond, a true collaboration, is formed. One of my art school classmates became the film director David Lynch. So whatever you learn of art history will have multiple applications!”
Ce zice el aici e aplicabil sută la sută și în film. 

Și la fel ca literatura, filmul intervine și el tot oblic în viețile noastre.
«Literature works obliquely. Literature is a backstage pass. If fiction is partly blueprint, it’s mostly dream. In Kafka’s great tale, Gregor Samsa awoke from uneasy dreams to find himself transformed into a three-foot cockroach. “Waking” is his first act. No final alarm clock will undo the unpleasantness. Reality itself often constitutes the nightmare. Trouble is our subject. Escape is desired, if unlikely. We love seeing the virtuosic dodging of major difficulty, Chaplin’s tramp avoiding a gigantic cop with the grace of a chimney-sweep Nijinsky. Fact is, the cisgender male novelist who boasts of unanimous control of ways and means has largely missed the point of being an artist.»

Din interviul acordat acestei reviste 👇

vineri, 17 septembrie 2021

Cvasimilitudini III.39 [Almodóvar's pills] (September's Marathon: Day 17)



Am remarcat recurența în ultimele două filme văzute (Dolor y gloria/2019 și The Human Voice/2020, primul său film în engleză, un scurtmetraj, e drept) și mai departe nu merg cu gândul. Madres paralelas e pe cale să iasă, interesul meu e maxim. 

miercuri, 15 septembrie 2021

Losey (September's Marathon: Day 15)


Un fel de reminder pentru mine: într-o lume ideală filmele lui Losey ar trebui să aibă mult mai multă vizibilitate. Da' las' că le văd eu și, vorba reclamei, asta mă liniștește. Deși cred că ar fi mers și un „destul” la finalul acelei replici. 

luni, 13 septembrie 2021

That's life (September's Marathon: Day 13)

This is life, baby! Și, din când în când, viața îți execută câte una în figură de nu mai înțelegi nimic din ce ți se întâmplă. Aștept cu mare interes biopic-ul dedicat lui Nole fix pentru momentul ăsta, pentru descătușarea și obida degajate de imaginea asta. Sunt unele lucruri ce nu pot fi simulate cum ai bate din palme oricât de bun ai fi. Mă rog, să vedem dacă oi apuca filmul în viața asta :))) 

duminică, 12 septembrie 2021

vineri, 10 septembrie 2021

"Four is what...?" (101) [Mr. & Mrs. Bridge/1990] (September's Marathon: Day 10)





Un Ivory de încălzire, lansat chiar înainte de hiturile sale de la mijlocul anilor '90, o descriere onestă și emoționantă a unor vieți triste prinse în malaxorul istoriei și al propriilor reprimări. Joanne Woodward, monumentală. 

P.S.: Romeo and Juliet e cartea din primele două cadre. 

joi, 9 septembrie 2021

„All good people read good books” (September's Marathon: Day 9)

It was the shark that saved me…” (Andreï Makine - Au temps du fleuve Amour)


(...)


În cartea asta, nu, nu în cea din cadru, asta e doar așa, o pistă falsă, referință în referință, așadar în cartea asta fabulos scrisă de Makine, așa cum scrie el de obicei, băieții, niște băieți din taiga, merg la cinema să vadă un film cu Belmondo, despre care nu știau exact dacă e italian sau francez, bărbat sau femeie, mă rog, nimic. Și se întâmplă să fie loviți în moalele capului de fascinație: ajung să vadă de 17 ori filmul acesta cu Belmondo în dublu rol: spion top class și scriitor de romane cu spioni top class. Devine filmul lor, iar Belmondo un model în toate articulațiile vieții de adolescenți pârliți. 


Mi-am adus aminte de ea în contextul ăsta al dispariției lui Belmondo și m-am gândit că n-ar fi rău să le facem, cărții lui Makine și filmului regizat de de Broca, un loc în rândul din față. „Căci timpul trece, se prea poate.”

miercuri, 8 septembrie 2021

Cvasimilitudini III.36 [Let's pretend...] (September's Marathon: Day 8)


Avem aici două cadre din două filme diferite de Adilkhan Yerzhanov - Адильхан Ержанов, unite de un element comun - inventivitatea. Primul se numește Laskovoe bezrazlichie mira/The Gentle Indifference of the World (2018), iar al doilea - Sary mysyq/Yellow Cat. Dacă vă ies în cale, nu le ocoliți. 

marți, 7 septembrie 2021

Omar Little (September's Marathon: Day 7)

Aka Michael K. Williams. Gone. In the morning.

Chiar el zicea că rolul gagsta-samuraiului din The Wire, cel mai bun serial tv făcut vreodată, l-a marcat așa de tare încât, la un moment dat, a pierdut contactul cu realitatea. El devenise Omar, el era Omar, personajul ficțional îi luase cu împrumut viața. 

Omar became an alter ego. A gay man who doesn’t like fancy clothes or fancy cars, doesn’t do drugs, doesn’t even curse and robs the most gangster drug dealers in the community. He’s an outcast, and I identified with that immensely. Instead of using it as a tool to maybe heal myself, I hid behind that. Nobody was calling Michael in the streets. Everything was Omar, Omar, Omar. I mistook that admiration. It felt good. But it wasn’t for me. It was for a fictional character. When that show ended, along with that character, I was clueless about how to deal with that. I crumbled. (de aici)

Dacă nu ați văzut The Wire nu prea văd cum ați putea bunghi ce zic aici și ce a făcut el acolo, dar asta nu e problema mea. Am postat aici despre dispariția sa, prin excepție de la regula proprie, mai mult pentru mine. Dacă se întâmplă să vă atingă și pe voi, good, așa și trebuie.

duminică, 5 septembrie 2021

Cvasimilitudini III.35 [Sultry Poultry] (September's Marathon: Day 5)

Screenshot from Heart of Glass (dir.: Werner Herzog/1976) 

Screenshot from La cinquième saison (dir.: Peter Brosens & Jessica Woodworth/2012)

sâmbătă, 4 septembrie 2021

Le voyage du ballon rouge (IV) [September's Marathon: Day 4]




Nowhere Special (dir.: Uberto Pasolini/2021) este un film al cărui titlu vine direct din replicile de final ale unei producții so-so de Mel Brooks, Blazing Saddles. Legătura? Cea pe care fiecare spectator vrea s-o facă, #dacăe. 

Nu avem un început propriu-zis, o expozițiune, cum se zice, nu există nici un final, avem doar plonjonul in media res: un tată în ultima secvență a unei boli terminale, un puști de 4 ani și mai multe familii dornice să-l adopte. 

Aproape imposibil să nu o dai în tearjerker cu o astfel de premisă, e ca și cum ai încerca să ții sub apă o minge umflată, dar lui Pasolini îi iese (cu două-trei mici distorsuri, trecem peste). Asta am apreciat eu cel mai mult: pendularea fină pe linia periculoasă this is not melodrama deși toate elementele sunt acolo. Contează, însă, cum le pui, cum și dacă fixezi camera pe ele, plus alte câteva finețuri d-astea ce țin de bun simț uman, în primul rând. Un film delectabil, deși subiectul e rupător de trist.

Pe tema încadrării în gen, Mihai Fulger susține că ar fi melodramă, I still beg to differ. 
P.S.: Rubrica asta nu vine chiar de nicăieri, acesta este, iată, al patrulea episod. Dacă vă roade curiozitatea, celelalte trei sunt aici: 1 + 2 + 3. E drept că din 2012, anul ultimei însemnări sub acest pavilion, au trecut o căruță de ani, unii și multe nici nu mai sunt, e firesc.