Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

luni, 12 mai 2008

S(w)ing it back to you

(…sau despre cum nu văd cei ce văd)

Sunt curios, cunoscute fiind abordările subiectului în romanele lor, ce părere ar avea Bruckner sau Houellebecq despre filmul Peindre ou faire l'amour. (A picta sau a face dragoste pour nefrancofoni).

Nu înţeleg ce caută disjunctiva aci, din moment ce, după vreo 10-15 minute, opţiunea personajelor balansează clar în favoarea amorului. Cred că “sau”-l e mai degrabă un truc, drojdia care umflă aluatul narativ suficient de mult încât să nu te răstignească plictiseala. Că, finalmente, din acest aluat iese o chiflă decentă (cei care se uită la meciurile de fotbal au un supliment de sens) e strict meritul actorilor care reuşesc să te ţină aproape de un scenariu fals pivotant.

Madeleine & William Lasserre (Sabine Azema şi Daniel Auteuil) sunt un cuplu de (pre)pensionari retraşi la ţară, într-un decor campestru care i-ar fi încântat şi inspirat deopotrivă pe Lamartine şi Alecsandri. El e fost meteorolog, ea are veleităţi de pictor. Într-una din ieşirile cu şevaletul la iarbă verde îl cunoaşte pe Adam (Sergi Lopez), primarul orb al aşezării. Asemeni unui vrăjitor din basme, "edilul" o invită la un voiaj misterios cu punct terminus o casă dărăpănată, într-un cadru natural şi mai idilic. Culmea imprevizibilului: casa e de vânzare!

Madeleine îşi duce soţul acolo, îl siderează cu texte (preluate fără jenă din "discursul" primarului) de genul "şi proprietatea e o emoţie" şi ajung să facă dragoste într-una din odăi, tulburând liniştea establishmentului hexapod şi artropod din încăpere. După copulaţie, el decide hic et nunc să cumpere ruinele care se vor transforma ca prin farmec într-o vilişoară de mai mare dragul. În care se mută. Contrastul e perfect şi revigorant pentru tonusul locatarilor: mobilier stil şi dotări ultramoderne înăuntru, flori sălbatice, verdeaţă, livadă, ciripit de păsărele afară. Simbioza tangibilă...

Ziceam că Adam e nevăzător. El are o soţie (cum altfel s-o cheme decât Eva?). Locuiesc în apropiere (vorba vine în apropiere, pentru că e ceva de mers, dar aţi ghicit, distanţele se comprimă, iar Adam ştie mai bine ca oricine drumul în regim de viteză, mai ales noaptea). Cele două familii se împrietenesc vâzând cu ochii, vizitele reciproce se multiplică, se naşte şi o oarecare apropiere senzorială între ele, apoi din motive obscure, domiciliul primarului e mistuit de flăcări, iar "prietenul la nevoie se cunoaşte". Ce urmează? Adam şi Eva (orb să fii şi tot vezi aluzia la cuplul primordial) se mută la vecini. Ménage à quatre, prilej pentru ei să-şi ispitească gazdele şi, în cele din urmă, să le convingă să accepte schimbul de parteneri. Cu alte cuvinte, o convertire reuşită la eşanjism. Sau ca în rugby: eseu la centru…

Evident, Madeleine şi William au o tentativă de a-şi regăsi inocenţa pierdută, sunt chinuiţi de remuşcări, dar gustul mărului din care tocmai s-au înfruptat e prea puternic pentru a nu dori să mai muşte o dată şi încă o dată, până la cotor.... Ba mai mult, vor propovădui şi altora noua lor credinţă erotică. Privite lucrurile în acest context, se poate spune că noua/târzia lor (dez)ordine amoroasă le-a reinventat căsnicia şi că, acum, la spartul târgului, şi-au rafinat viaţa sexuală. Finit coronat opus...

Paranteză: apropo de secvenţa căinţei, vreau să le transmit urările mele de bine traducătorilor care şi-au dat, ca de obicei, silinţa să înţeleg lucrurile corect. Exemplu: refugiaţi după prima lor experienţă de swingeri într-o cameră de hotel îşi propun să-i îndepărteze pe Eva & Adam din viaţa şi casa lor, pentru că, motivează William, "Ils sont échangistes". Ce apare pe ecran? "Sunt nişte escroci periculoşi". Bine că ne-au zis!

Aşadar, în acest filmuleţ situat la limita dintre convenţional şi plictisitor, ni se propune o altă lectură a căderii biblice în ispită. Străvezie, ideea pe care ne-o servesc cei doi realizatori (Arnaud & Jean-Marie Larrieu, hélas, un cuplu şi aici!), e că nu există pedeapsă pentru săvârşirea unui păcat, ci mai degrabă beneficii. Izgonirea nu se întâmplă. Enervant e însă tezismul expunerii: Adam şi Eva facilitează accesul la pomul cunoaşterii de sine şi a unor experienţe erotice superioare unor inşi uşor blazaţi, care rămân apoi, bine merci, în Grădina Edenului (proprietate personală), cu distracţia la purtător. Şi ce dacă? Alţii au devalizat bănci şi nu au păţit nimic. Şi mai pe scurt, ca să părăsesc definitiv hora acestor simboluri de mare angajament: un nevăzător “deschide” ochii celor care deşi văd sunt mai orbi decât el. Terrible, mon cher.