Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

sâmbătă, 26 februarie 2011

marți, 22 februarie 2011

Blue Valentine: Hurts so good!

Ultima lor convorbire, începută furibund, sub rele auspicii, s-a înecat în linişte. Din resemnare. Din politeţe. Din - poate! - înţelegerea lucrurilor ultime. El a văzut un orizont. Ea o prăpastie. Bărbatul  părăseşte scena bătăliei, o bătălie fără învingători. Păşeşte clătinându-se, ca un uriaş debusolat. În faţă, apusul brăzdat de artificii. În urmă, o copilă alergându-i pe urme. O vede, se întoarce, glasul i se împăienjeneşte de lacrimi. O păcăleşte aşa cum ai păcăli un căţeluş, o trimite înapoi. 

Rămân unele amănunte. Câteva glume. Amintiri schilodite de un prezent delabrat. Fărâme dintr-un castel de nisip clădit mai mereu out of sync. Precum melodia improvizată de el la ukulele, într-o seară târzie pe o stradă fără nume, You Always Hurt The Ones You Love, parte a unui ritual de seducţie. Sau cealaltă melodie, You and Me, pe care ei îi vine tot mai greu să danseze împreună. Pentru ea, un rest dintr-o iubire ce nu mai e. Pentru el, un lest ce nu-l mai ajută la nimic. Corabia se scufundă.


În film, cele două piese sunt aşezate în ordine inversă. De altfel, toate momentele acestea sunt puse în contratimp. Antitetic. The sweet and the sour, începutul şi sfârşitul relaţiei, disparitate emoţională - ea simte cvasiecranat, inerţial, el încă e impetuos, şuvoielnic, disparitate structurală, nonlinearitate narativă: flash back-uri trase în 16 mm, saturate, infuzate cu nostalgie, prezent conjugat în digital, aspru, gri, reavăn - subtilă încrucişare a imaginilor şi gândurilor a doi oameni care au ajuns la capătul unui drum. Liniştea şi vertijul, tăcerea şi strigătul, marea şi ţărmul.  

Din unghiul ăsta se poate decela o oarecare omologie structurală cu adaptarea executată de Sam Mendes după Revolutionary Road-ul lui David Yates, unde tot o căsnicie cangrenată e miezul aliajului epic-vizual. Similitudinile se opresc, însă, la acest nivel, pentru că dacă Mendes îşi umple cadrele de piruete rococo şi discursuri mălăieţe, Blue Valentine mizează asiduu pe o estetică lo-fi şi sensibilitate dramatică. Rezultatul: o incursiune sobră în avanposturile sumbre ale „dezascunsului” imaginabil stând la pândă.


Când doi oameni nu mai reuşesc să transforme diferenţele dintre ei în glume, e un semn că au încetat să se iubească (sau cel puţin au încetat să facă efortul care constituie 90% din iubire)‟, zice Alain de Botton în Eseuri de îndrăgostit. Cindy (Michelle Williams, nominalizare la Oscar principal pentru interpretare feminină) şi Dean (Ryan Gosling, cu o carură ușor clownish ce nu-i prejudiciază, totuşi, tuşanta evoluţie) au depăşit această baliză. Au eşuat pe recifurile unei disperări când mocnite, când năvalnice. Tell me how I should be. Just tell me. I'll do it‟, imploră el.

E dispus să se schimbe, să îndrepte ceva, să renunţe la alcool, deşi nu bea de stinge. Bea mai mult din obişnuinţă, ca să se afle în treabă sau pentru că nu are altă treabă. „Nu am vrut să am o familie, nevastă şi copii. Nu asta-i viaţa pe care am dorit-o. Dar dacă tot s-a întâmplat, vreau să am grijă de voi şi îmi place aşa. Nu ştiu să fac altceva”, spune el încercând să-şi apere baricada. Vorbele se izbesc de un zid dindărătul căruia poziţia pe care se plasează denotă apatie şi blazare. „Ai potenţial, ai talent să faci multe lucruri. Ai putea cânta”, răzbate ca un ecou de dincolo de zid. În subtext, ar trebui să audă altceva: nu ştiu cum ar trebui să fii, asta e problema ta, tu trebuie să găseşti calea prin care să mă surprinzi din nou. Sau, pentru a rămâne în terminologia lui de Botton, i se sugerează să parcurgă distanţa de la sinele alcoolic la sinele acvatic. În regie proprie. Dar el nu prinde mesajul şi oricum nu ştie cum să-l decodeze, iar ea şi-a epuizat resursele de răbdare. Despovărarea e în altă parte.


Atât la nivel conceptual, cât şi la cel al realizării efective, autorii (dir. Derek Cianfrance, scenarişti: Derek Cianfrance, Cami Delavigne & Joey Curtis) utilizează magistral tehnica aşezării subiectului pe cant, rostogolindu-i greutatea pe muchie astfel încât aceasta se lasă purtată în cea mai mare parte de ea însăşi. Magnetismul filmului de-aci vine. Needless to say: dacă l-aş fi văzut înainte de Crème de la crème, Blue Valentine ar fi prins fără dubii una din primele trei poziţii în acel clasament, undeva între Copie conforme şi Io sono l’amore. Cu care se înrudeşte tematic, egalându-le stilistic!

vineri, 18 februarie 2011

Cvasimilitudini (XIX)

Sau mai degrabă un ultim teaser pentru un review pe care - se pare - îl cam așteptați!

Screenshot din Blue Valentine (dir. Derek Cianfrance, 2010)

Screenshot (prelucrat de mine din motive evidente!) din Enter the Void (dir. Gaspar Noe, 2009)

miercuri, 16 februarie 2011

marți, 15 februarie 2011

"They don't have meetings about rainbows" (III)


Încă o piesă din proiectul despre care am tot vorbit şi în acelaşi timp un fel de promo pentru review-ul la Blue Valentine ce va apărea aici în curând.

luni, 14 februarie 2011

Ranturi

Despre Oscaruri: 

Nu am de gând să pomenesc nimic despre (p)ampas-ul din acest an în semn de protest faţă de calitatea îndoielnică a producţiilor nominalizate. Cu o excepţie - Blue Valentine - toate-s o apă cu mult pâmânt. Sau cum ar spune, mult mai inspirat decât mine, un prieten: Fuck True Grit and so on! Viva Blue Valentine!

Despre Valentine's Day: 

The only Valentine's Day cards I get are from my mother. How pathetic is that? (Frank)

Despre film blogging: 

Scriu atâţia puţoi despre filme şi scriu atât de prost/patetic că pur şi simplu îmi vine să mă las. O să mă gândesc la asta cât mai serios!

duminică, 13 februarie 2011

O întâmplare cu hârtii albastre

Zilele trecute intră o tipă de la Help Desk la noi în birou. "Voi aveți hârtie?", zice. "Hârtie? Ce hârtie?", întreabă O., colegul meu. "Hârtie albastră. Coli, adică. Albastre". Ne uităm la ea așa, în dungă, apoi unul la altul. Să râdem, să nu râdem? "Ce hârtie vrea asta de la noi?", mă întreabă din ochi O. "Habar nu am", îi zic în același fel. Se uită iar la ea, se luminează la față, încercând să-și reprime râsul, și-i răspunde: "Hârtie albastră? Noo! N-avem. Poate Hârtia va fi albastră". Siderată, fără să priceapă ceva din ce i se întâmplă, își cere scuze și iese din birou. Rămânem noi, râzând ca bezmeticii.

vineri, 11 februarie 2011

Cvasimilitudini (XVIII) [The Drive In]


 Screenshot from Midnight Cowboy (dir. John Schlesinger, 1969)

 Screenshot din videoclipul la World In My Eyes - Depeche Mode (dir. Anton Corbijn, 1990)

marți, 8 februarie 2011

A joke from (Pvt.) Joker

Stanley Kubrick pe platourile de filmare la A Clockwork Orange/1971
(sursă foto: toutlecine.com)

"One day I said: «I got a joke for you - you’re dead.» He said, «It’s not funny.» I said: «Let me tell the joke. Steven Spielberg’s dead, too.» He said, «Steven’s dead, oh, that’s funny.» And I said: «You’re dead and you’re up in heaven and Steven Spielberg has just died and he’s being greeted at the gate by Gabriel and Gabriel says: God’s really dug a lot of your movies and he wants to make sure that you’re comfortable. If there’s anything you need, you come to me, I’m your man. And Steven says, Well, you know, I always wanted to meet Stanley Kubrick, do you think you could arrange that?

And Gabriel looks at him and says: You know, Steven, of all the things that you could ask for, why would you ask for that? You know that Stanley doesn’t take meetings. He says, Well, you said that if there was anything I wanted. Gabriel says: I’m really sorry. I can’t do that. So now he’s showing him around heaven and Steven sees this guy wearing an army jacket with a beard riding a bicycle. And Steven says to Gabriel: Oh, my God, look, over there, that’s Stanley Kubrick. Couldn’t we just stop him and say hello? And Gabriel pulls Steven to the side and says, That’s not Stanley Kubrick; that’s God - he just thinks he’s Stanley Kubrick.»"

Un banc, i-am putea spune aşa, nu?, pe seama lui Stanley Kubrick, cică bancul său preferat despre el însuşi, spus de Matthew Modine (titularul rolului principal din Full Metal Jacket/1987) în What They Say About Stanley Kubrick (New York Times, 4 iulie 1999)

luni, 7 februarie 2011

Monday Monologues (XXIX)


I met this guy named Ding Dong. He told me the whole earth is going up in flames. Flames will come out of here and there, and they'll just rise up. The mountains are gonna go up in big flames. The water is gonna rise in flames. Creatures will run every which way, some of them burnt, half their wings burning. People are gonna be screamimg and hollering for help. The people that have been good will go to heaven and escape the fire. But if you've been bad, God don't even hear you talking. (...) You only live on this earth once. In my opinion, as long as you're around, you should have it nice. (Linda Manz as Linda in Terrence Malick's breathtakingly seminar on cinematography, Days of Heaven)

duminică, 6 februarie 2011

"Are legătură cu cinequizul"

Așa se intitula un mail primit sâmbătă seară în timp ce CineQuiz-ul era în toi. Ce să fie, cin' să fie, mă întrebam și mai ales de unde până unde? Mă așteptam la orice, în nici un caz la ce am găsit deschizând mesajul. Un anume fel de cadou, mai exact, rod al unei întâmplări cel puțin neobișnuite. Nu voi dezvălui identitatea expeditorului însă vreau să-i mulțumesc și aici pentru că a ținut să-mi împărtășească momentul pe care nu mă feresc să-l numesc cortazarian. El l-a împărtășit cu mine, iar eu cu voi (după ce i-am cerut permisiunea!).

Acestea sunt imaginile:



Iar acesta e textul explicativ:

zilele trecute am zugravit o camera (...) am mutat carti dintr-o parte in alta si probabil am trezit o larva sau o pupa ce dormea intre borges si iris murdoch. a intirziat cu citeva quizuri :)

Mirobolanta întâmplare, out of this world fără îndoială, mi-a înseninat ziua de ieri, una mohorâtă și aproape ratată. Permiteți-mi să jubilez că am parte de asemenea cititori și de o încheiere aproape fantastică a unui CineQuiz!

CineQuiz (februarie): bilanț. Bicicleta n-are lanț!

Nu vă luați după mine, dar eu cred că a fost mai ușor decât în ianuarie și +infinit mai ușor decât în decembrie (dacă mă întrebați ce face Algernon, aflați că e în North Carolina cu o bursă și că vă salută călduros!). Cel puțin de data asta nu m-am mai scufundat în cinematografia italiană a anilor 70 și nici în cea asiatică mai mult sau mai puțin obscură, ci am optat pentru filme noi și foarte noi. 2009 și 2010 sunt anii din care am cules, iar regizorii nu sunt nici ei niște neica nimeni. Sau dacă vă dă mâna să spuneți așa ceva despre Zhang Yimou și JPJ (Jeunet, adică), then be my guests!

Și totuși, în ciuda acestor premise favorabile, lista câștigătorilor e tot goală, ca să zic așa. E a treia oară consecutiv când se întâmplă! E adevărat, au fost mai multe tentative (5) care au în comun identificarea unui singur screenshot (primul!), însă acesta e doar un amănunt.

Prin urmare, iată ce ar fi trebuit indicat (în ordinea imaginilor postate):

1. Made in Dagenham (dir. Nigel Cole, 2010) - a fost indicat de toți cei 5 respondenți!
2. Micmacs à tire-larigot (dir. Jean-Pierre Jeunet, 2009)
3. A Woman, A Gun and A Noodle Shop (dir. Zhang Yimou, 2009)

Cu mulțumiri și speranța de mai bine pentru luna martie :))

sâmbătă, 5 februarie 2011

CineQuiz (februarie)


Cu o întârziere de un ceas (scuze!) lansez ediția pe februarie a CineQuiz-ului - Cinesseur trade&landmark. Regulile au rămas aceleași: (1) fără indicii și (2) e nevoie de identificarea a două imagini din cele trei (numele filmului, regizorul și anul apariției) pentru ca un răspuns să fie omologat. Am renunțat  - deocamdată! -  la restricțiile legate de modul în care pot fi postate comentariile (cu alte cuvinte e liber și la "anonime", dar fără a se abuza de opțiunea asta). Speaking of which: fiecare potențial concurent are dreptul la două încercări. De  azi și până mâine (duminică, 6 februarie), la 3 PM. Linie se trage tot atunci, iar anunțarea câștigătorilor se va întâmpla la 4. Era să uit: răspunsurile "pe lângă" trec, cele corecte rămân în aer până la noi ordine!

Good look & good luck!

P.S.: Premiul e un film ales de mine din categoria celor mai bune de care nici n-ați auzit!

vineri, 4 februarie 2011

Antrenament pentru CineQuiz!

Era să zic screenshot din... Dar nu voi zice, firește, pentru că aș strica tot chi-ul aranjamentului. De fapt, imaginea asta e calea cea mai scurtă pentru a vă spune că sâmbătă, 5 februarie, pe la 3, dau drumul CineQuiz-ului. Voi merge tot pe sistemul 2 din 3 nădăjduind că, în cele din urmă, vor apărea și câștigătorii! Abia după aceea s-ar putea să-l schimb. See you tomorrow, folks!

P.S.: Cine recunoaște screenshot-ul ăsta, are o șansă în plus mâine!

Un fel de premieră pe Cinesseur!


Un vizitator din India (Rajamahendri) a ajuns azi, aici, nu din întâmplare, ci căutând deliberat şi înadins numele blogului. Sunt onorat! Îi mulţumesc pentru trecere şi-l mai aştept.

joi, 3 februarie 2011

Eco. Henry James. Corbijn. Și un adevăr irefutabil!

Screencapture from The American (dir. Anton Corbijn, 2010)

Eco ar completa așa replica de mai sus: Human beings are religious animals, and such a characteristic feature of human behavior cannot be ignored or dismissed.

De la Henry James citire: Americans going to Italy are always asking for trouble. Or redemption, aș adăuga eu. Filmul lui Corbijn se întâmplă în Italia.

miercuri, 2 februarie 2011

Her family values

- screenshot din Chloe (dir. Atom Egoyan, 2010) - 

Julianne, draga de ea! Despre her family values se face vorbire/scriere în The Guardian. Mihnea a reținut că-mi place Julianne și mi-a semnalat linkul, drept pentru care nu pot decât să-i mulțumesc.

P.S.: În weekend, CineQuiz!

marți, 1 februarie 2011

Juxtapuneri (VII): Landa, între Tarantino şi... Llosa

Landa venea cu ochi scăpărători, foarte vorbăreţ şi trăznind a alcool, dar de cum intră îşi luă o faţă lungă: nu putea sta prea mult, ce tragedie.

Râdea cu poftă, hohotele i se amestecau cu ale Quetei şi-ale Hortensiei, şi rîdea el în felul lui, cu gura întredeschisă şi încreţindu-şi faţa.

În tot timpul mesei, Landa acapară conversaţia, cu o volubilitate ce sporea după fiecare pahar de vin: glume, bancuri, anecdote, complimente.

Când se ridicară, Landa vorbea cam anapoda şi cam răstit, ţinea cu tot dinadinsul ca Queta şi Hortensia să tragă din havana lui, era clar c-o să rămînă. Cînd deodată se uită la ceas şi-i dispăru de pe faţă tot cheful: măi să fie, douăşpe jumate, oricît de rău îi părea, n-avea de ales, trebuia să plece.

Screenshoturi din Inglourious Basterds (dir. Quentin Tarantino, 2009) mixate cu fragmente din Conversaţia la Catedrala (Mario Vargas Llosa, Ed. Rao, 2002, traducere Mihai Cantuniari)