Hanele a fost de la bun început un cineast pictural-provocator. Nu unul axat pe reproducere („îți re-fac un Kleist de nu mai vezi originalul”, that kind of thing), cât pe exploatarea sugestiei asociative, împingerea ei în niște colțuri pe care de regulă le ignoră sau evită, pe confruntare.
Vă pun în fața acestei imagini, zice el, ce vedeți? Ce nu vreți să vedeți?
Eu, de pildă, aș fi ispitit să nu văd (blasfemie, vai!) o versiune stilizată a iconicei diademe de spini de pe fruntea lui Isus Hristos, prezentă în n+1 picturi, și totuși asta mi se arată. E (de) la mine sau de la autor?
Haneke făcea asta în 1974 într-un serial produs în Germania, After Liverpool se numește, nu mai are nicio rezonanță astăzi în afară de fanii lui Klopp (dac-ați prins aluzia).