Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

vineri, 30 aprilie 2021

Old Joy, sort of colorful... Day 30 (aproape de sfârșit)


Mai țineți minte asta?

Parcă fu ieri.

Și iată-mă la final. De exercițiu autodisciplinativ. Nu pot să nu întreb: trebuie că a fost fost plăcut să găsiți câte ceva pe-aici zi de zi, toată draga de lună aprilie, nu? Ba un (fel de) semn de carte, ba o atenție, o măslină ici, o grisină colo... 

De acord, n-au fost texte pe lung sau barbotări sofisticate cu pretenții de recenzii, le găsiți prin alte părți, dacă țineți neapărat. De acord și că mi-au scăpat vreo două zile cu totul, însă 28 din 30 implică un procent bun after all. Neașteptat de bun, aș zice, știindu-mi năravul. Așa că... see you around, I'll be around. 

Just like Benny the dog ;)

joi, 29 aprilie 2021

Daneliuc & Vișan (Day 29)

Dorel Vișan, intervievat de Eva Sîrbu, septembrie 1988.
(extras din volumul Actorii noștri. Interviuri uitate / 2, Editura Ara, București, 1999)

miercuri, 28 aprilie 2021

Al Pacino (Day 28)


De ce s-ar numi melodia asta Al Pacino? Care-ar fi catch-ul?

Mă rog, mi se pare cel mai fără sens omagiu (dacă asta o fi ideea, una din ele, cel puțin) și, în același timp, extrem de adictiv. Dați play cu încredere.

luni, 26 aprilie 2021

"Four is what...?" (98) [Caracatițe - ipostaze random] (Day 26)

Trecem rapid peste La Piovra, e prea ca la hochei, short-handed. Nu vom trece peste Bond, în schimb: e un tongue in cheek pe care îl bifez cu plăcere.

Nu mă interesează cronologia, de-aia-l veți găsi pe John Wayne la coadă. Logic, nu puteam să-l ignor, el s-a luptat cu tot ce a mișcat, deci și cu o caracatiță. Chiar de două ori, însă acum îi luăm în calcul doar un meci. 

De-ajuns cu introducerea, oricum e mai mult de formă. Să purcedem (un verb ce pre mulți va enerva), dară!


Asta nu avea cum lipsi. E iconică. Nu mă interesează dacă urâți termenul sau nu din cauza tocirii, nu există altul mai cuprinzător. Băiatul ăsta ingerând o caracatiță (de) vie, well, la vremea aia (2003) a fost o graniță trecută cu mult elan. 


Penultimul Bond pentru Roger Moore, tot pe aceeași poziție l-aș situa și în his personal 7, că atâtea apariții a avut, dar rămâne notabil genericul ăsta - autor Maurice Binder. E folosit laserul în procesul de creație, invenție ultimul răcnet la acea dată (începutul deceniului 8), iar joaca de-a morfismele cu imaginea agentului 007 a avut efecte garantate. 

Screenshots from All You Can Eat Buddha (dir.: Ian Lagarde/2017)
- Sick love story cu accente absurd-burlești văzut la TIFF, mi-a rămas în cap ever since


Nu mai era loc în rubrică, dar aș mai fi pus și caracatița uriașă din versiunea disneyană cu Fleischer la cârmă a 20,000 Leagues Under the Sea, văzută serializat, pe TVR, înainte de '90, duminică dimineața. Căpitanul Nemo era interpretat de James Mason. Rațiuni sentimentale, deh.

duminică, 25 aprilie 2021

Lost (and found) in translation (Day 25)


Dacă vă ocupați de traduceri (serioase) sau vreți să vă apucați de un astfel de job, un pustiu de bine pe care vi l-ați putea face e să vedeți acest documentar. Întâlniți-vă cu Mette Holm, traducătoarea în daneză a lui Haruki Murakami! După, veți ști cum veți fi stând în raport cu munca asta.



sâmbătă, 24 aprilie 2021

Cvasimilitudini III.32 [The Dancing Dwarf] (Day 24)

N-ai cum să nu apreciezi geniul lui Murakami, n-ai cum. 

Firește că de-aici și până la Twin Peaks este doar un simplu racord de executat. Iar întrebarea a cui a fost ideea primește un răspuns chiar de la Murakami în interviul din care citez fix partea care ne interesează [îl puteți citi aici]. Fără a-și aroga vreun merit, simplă coincidență, zice el. Oricum povestirea în speță a fost scrisă și publicată cu ceva timp înainte de difuzarea serialului (pentru conformitate, textele incluse în The Elephant Vanishes, printre care și The Dancing Dwarf, apăruseră în diverse reviste între 1980 și 1991). 



Aș putea merge cu apropierea (paralelismul?) și mai departe, căci mi-e la îndemână: cum ziceam mai sus, volumul în care a fost inclusă proza despre care fac vorbire aici se numește The Elephant Vanishes, iar Lynch are un film (lansat în 1980) intitulat The Elephant Man. Poate ar trebui să facă un film împreună, fie și un documentar.

Unii ar putea întreba: dar de unde știm, totuși, că Lynch nu s-a inspirat din povestirea asta? Păi. știm, dudes & dudettes, pentru că avem răspunsul mai jos:


Se numește Three Studies for a Crucifixition și îl are ca autor pe Francis Bacon, sursă constantă de fascinație pentru Lynch (am mai atins topicul ăsta aici, de pildă). 

miercuri, 21 aprilie 2021

Director cameos in films of others (XI) [Day 21]


Ce avem noi în imagine este Steven Spielberg în The Blues Brothers, film al prietenului său (la acea dată) John Landis. Era un favor întors, Landis apărând cu un an în urmă în 1941

Prin acea dată înțeleg 1980, fiindcă după accidentul de pe platourile de filmare la Twilight Zone: The Movie, unde amândoi erau producători, accident soldat cu moartea a trei actori (între care și Vic Morrow), cei doi nu și-au mai vorbit. 

În ancheta ce a urmat, avocatul lui Landis l-a băgat aiurea la înaintare, spunând că la momentul nenorocirii Spielberg era în zonă, dovedindu-se apoi că, de fapt, nu era. Însă acea declarație i-a adus citarea în proces ca martor. Nu a onorat fizic înfățișările, l-au reprezentat avocații, el fiind plecat prin lume cu Indiana Jones... și mai apoi Empire of the Sun. A fost o formă legală de a se eschiva care i-a mai atras o tură de hate din partea lui Landis (achitat, finalmente, în 1987). Numai că de amiciția lor se alesese praful.

P.S.: Un alt cameo spielbiergian am spotuit aici.

duminică, 18 aprilie 2021

Cvasimilitudini III.30 [Kitschul lor versus kitschul nostru] (Day 18)

 #YesWeCan

Screenshots from El ciudadano ilustre (dir.Gastón Duprat & Mariano Cohn/2016]

Bust din bronz al Papei Francisc [courtesy of Primăria București, mandatul GF, iulie 2020 / foto: moa]

sâmbătă, 17 aprilie 2021

Cvasimilitudini III.29 [The Halo: the neverending story - part two] (Day 17)


Ray & Liz (dir.: Richard Billingham/2018) este un film frumos și emoționant (nu vă gândiți la tearjerkere, nu e cazul!), extras de sub crusta cât se poate de crudă a realității în care a crescut autorul său: coșmarul dezindustrializării thatcheriste de la mijlocul anilor '80 (case in point: Birmingham). 

L-am văzut la TIFF în 2019, a fost și regizorul în sală (hehe, erau filme în săli pe vremea aia :D) și trebuie să spun că rar mi-a fost dat să văd un tip atât de deschis și în același timp timid în fața publicului. 

De regulă, mixul ăsta e folosit ca mască, aici nu era cazul, omul era cât se poate de el însuși. Billingham vine în cinema din fotografie, iar Ray & Liz înseamnă, practic, lungmetrajul său de debut și transpunerea în imagini mișcătoare (nu în sens lăcrămos, ci în ălalalt, propriu) a albumelor sale de familie (relativ în același registru a mai făcut un documentar, în 1998, Fishtank, dar spunea că nu mai știe mare lucru despre soarta lui).

Excavajul într-o copilărie plină de privațiuni nu are nimic vindicativ sau, dimpotrivă, idealizant: Billingham a făcut un film onest, amar, atipic și completamente fără vreo dorință de a flata gusturi sau așteptări. Magic!

[Un episod din seria asta găsiți aici.]

vineri, 16 aprilie 2021

This! (Day 16)

Screenshot from Center Stage (dir.: Stanley Kwan/1991)

Robert Altman: „The greatest films are the ones that leave you not able to explain, but you know that you have experienced something special.” 

Maggie Cheung (la vreo doi ani după prima apariție într-un film de WKW) o interpretează - năucitor! - pe Ruan Ling-yu, vedetă a cinemaului mut chinez, supranumită și Greta Garbo a Chinei.

Be back.

joi, 15 aprilie 2021

miercuri, 14 aprilie 2021

Stellet Licht (Day 14)

Într-o zi mohorâtă ca asta (din cauza vremii strictamente), vreau să vă spun că îmi place lumina din exterioarele diurne filmate de Joanna Hogg

Este exact de-acolo, de la sursă, fără filtre lăptoase, de miere sau altele asemenea. De unde rezultă că e important să știi cum s-o capturezi fără a o scoate în evidență ostentativ. 

Este o lumină care completează, nu suprasemnifică. La Reygadas am mai văzut așa ceva, e primul nume din liga asta ce-mi vine în minte. Astea-s cadre din Unrelated, însă puteți face proba și cu celelalte filme (The Souvenir, de exemplu, că-i mai recent).





marți, 13 aprilie 2021

Cvasimilitudini III.28 [Pages floating down the road] (Day 13)

Screenshot from Wonder Boys (dir.: Curtis Hanson/2000)

Screenshot from The Ghost Writer (dir.: Roman Polanski/2010)

Două din reprezentările relevante ale procesului creativ de care se alege praful în cel mult 60 de secunde. Despre prima simt nevoia să adaug una, alta. 

Dacă-i adevărat ce se spune deseori - actul creator & distrugerea formează un binom inseparabil - mă gândesc că orice încercare de a defini arta ar trebui să admită că sentimentul de a pierde definitiv un lucru, de fapt, acceptarea forțată a ireparabilului, este un indicator al ratării. În Wonder Boys regăsim exact partea asta.

De altfel, secvenței în care un accident absurd îl privează pe scriitorul-protagonist de singurul exemplar al manuscrisului său îi este atașat un contrapunct elocvent, undeva spre final. Întrebat despre ce era vorba în cartea sa, mă rog, ceea ce ar fi trebuit să fie cartea sa, autorul nu poate răspunde nimic în afară de „Nu știu”. Mai departe, când este întrebat de ce a scris ceva ce nu poate descrie sau explica, el răspunde pur și simplu: „Nu mă puteam opri”. 

În The Ghost Writer pierderea survine în alt context, însă a-l dezvălui presupune spoilereală. Și nu se va întâmpla. 

luni, 12 aprilie 2021

"Four is what...?" (97) [Bezrazlichiye AKA Indifference/2013] (Day 12)




Dacă s-ar întâmpla vreodată să accept rolul de selecționer, mă rog, rolul unui tip care alege filme pentru un festival sau secțiunile unui festival, pentru filmul ăsta aș veni cu o categorie specială, împrumutată din titlul acestei cărți de Kenneth Turan


Și aș permite accesul pe baza unor întrebări de cultură filmică minimală, pentru că, altminteri, ar putea ieși discuții legate fie de subiect (ambiguu spre inexistent), fie de durată, fie de chestiuni care contrariază simțul comun. Iar astea nu-și au locul on my watch

Prin urmare, care e schema cu filmul ăsta? Să-i dăm cuvântul regizorului (Oleg Flyangolts): 
The film was meant to be a declaration of love. Shooting started in 1989, when I was a romantic, in love with Italian cinema, Moscow architecture, and a beautiful girl. I returned to the project twenty years later and now would add this inscription to the film: 
  • 1960s romanticism, 
  • 1980s recklessness, 
  • 2000s wisdom”.
Nu ai cum să nu rezonezi cu un astfel de credo, cu o astfel de combinație și mai ales cu distanțarea critică în raport cu propriul demers, abandonat și reluat după o perioadă de maturizare & reflecție. 

duminică, 11 aprilie 2021

Day 11



Maiestuos ca un tablou de...
(completați voi în minte numele pictorului și comentați pe fb dacă simțiți că e cazul). 
Hashtag: Day11

sâmbătă, 10 aprilie 2021

Juxtapuneri / Roșu florentin (XLV) [Day 10]

Christian Kracht - 1979
Roşul perfect n-are nici o legătură cu sîngele, aşa cum se presupune adesea, ci se găseşte, de fapt, numai în portretele florentine de copii din Renaştere; pălăriile purtate de copii în asemenea tablouri sînt pictate în roşul la care mă gîndesc eu. În orice caz, biblioteca din casa asta era de un roşu cald, mătăsos, cu nuanţe brun-violete“.

Un astfel de portret e acesta: 

Domenico Ghirlandaio - Francesco Sassetti and His Son Teodoro (1488)

Sau acesta, de același Ghirlandaio.

Și-acum le cuplăm cu un pic de Almodóvar recent. Și chiar cu unul ceva mai vechiuț (al doilea screenshot). Este că aduce? Sau că e pe-aproape?

vineri, 9 aprilie 2021

Cvasimilitudini III.27 [Capete țuguiate] (Day 9)

Francis Bacon (pictorul, nu filosoful): Portrait of Man with Glasses III / 1963

Screenshot from Inland Empire (dir.: David Lynch/2006)

Fascinația lui Lynch pentru opera unui troubled soul ca Bacon este vizibilă de la primul la ultimul film. Eu am ales un exemplu aleatoriu, mai am vreo câteva în tolbă. Adevărul este că Bacon a fost unul din artiștii marcanți ai epocii în care Lynch și-a format nucleul creativ. În plus, înclinația lui spre pictură nu a fost o simplă toană. Că a exploatat-o într-o manieră atipică s-a dovedit o alegere din care infinit mai multă lume a avut de câștigat.

joi, 8 aprilie 2021

„All good people read good books” (34) [L'amour braque] (Day 8)

Screenshots from L'amour braque/Limpet Love (dir. Andrzej Zulawski/1985)

Inspirat vag din Idiotul lui Dostoievski şi gândit ca un omagiu dedicat „titanului” rus despre care Nabokov ave niște opinii critice nu tocmai ortodoxe, filmul lui Zulawski este plasat într-o Franţă modernă, departe - mentalitar & istoric - de Rusia secolului XIX. În centrul narațiunii este Léon (Francis Huster), un ins proaspăt ieşit dintr-un spital de boli mintale (între altele, spune, mai bine zis pretinde, că ar fi descendentul unui prinţ maghiar). 

În peregrinările sale se înhăitează cu un pungaş sufletist (Tchéky Karyo). Ăsta are în palmares jefuirea unei bănci și în plan o răzbunare cum nu s-a mai văzut asupra celor 
(fraţii Venin) care i-au abuzat iubita (Mary/Sophie Marceau). Léon nu prea pricepe motivațiile camaradului său, însă îl urmează peste tot ca un câine credincios, sfârşind prin a se îndrăgosti fix de iubita acestuia. Rezultă un triunghi amoros cu unghiuri mai mult decât ascuţite şi cu final (neaşteptat de) tragic.

Adaptarea existențialist-postmodernă executată de Zulawski are un acut stil vizual ce cheamă la apel lumea hiperrealistă și haotică din benzile desenate. Înțesat de cadre care persistă în memorie, ecranul debordează, de la început până la sfârșit, de accese de energie și erupții de violență emoțională, toate coregrafiate într-un balet pervers, sângeros.

L'Amour Braque este un perfect match de manual: scenaristul Étienne Roda-Gil (ajutat pe alocuri și de regizor) a găsit liniile de dialog potrivite pentru exploziile verbale ale personajelor, iar Zulawski, imaginile-companion, cuplaj ce trezește în spectator o stranie rezonanță cu evanescența unui vis și familiaritatea unei amintiri. 

miercuri, 7 aprilie 2021

Juxtapuneri (XLIV) [Day 7]

Screenshot from Inherent Vice (dir.: Paul Thomas Anderson/2014)

Screenshot from Pierrot le Fou (dir.: Jean-Luc Godard/1965)

Valabil și pentru voi, hipioți mici!

marți, 6 aprilie 2021

Rimelări (cu negru) [Day 6]


Într-un film candid de Wes,
cu mustaţă de tăciune şi veşminte de SS,
strigă şi vorbeşte-n dodii ca un pui de alien,
domnul Brody.
Adrien
.
Pare-mi-se ar vrea să fie one helluva badass!

luni, 5 aprilie 2021

Monday Monologues (LXXIV) [Day 5]

Ultimul post din seria asta este datat luni, 11 martie 2013

Opt ani bătuți pe muchie, că sub nu are cum. 

And now this, vorba lui John Oliver

We are involved here in a far reaching conspiracy to undermine our most basic beliefs and sacred institutions. Whose behind this conspiracy? Once again ask yourself who has the most to gain. People in high places, their names would astound you! People in low places, concealing their activities beneath a cloak of poverty! People of all walks of life, left wing and right wing. Black and white. Students and scholars. 
A conspiracy of such ominous proportion that we will never, never know the whole story and we'll never be able to reveal all the facts! We are readying mass arrests. I am going to see that you people get every possible break. If there is any information you would like to contribute at this time, it will be held in the strictest confidence!

Ok, nu vă gândiți la Covid și alte alea. Little Murders vine dintr-o epocă în care altele erau țintele.  JFK, de exemplu. De altfel, propria piesă de teatru din care Jules Feiffer* a croit scenariul exact asta specula: teroarea, deruta & paranoia instaurate/întreținute după asasinarea lui Kennedy. S-a ajuns la film și pentru că reprezentațiile piesei (1967) au durat doar o săptămână, reacțiile adverse extrem de dure obligând la retragerea ei de pe afiș. 

La patru ani distanță, Alan Arkin** (Lt. Practice, în clipul de mai sus, interpretul monologului decupat de mine) a riscat cu lungmetrajul omonim și nu chiar degeaba. Cu Elliott Gould star vehicle, filmul a mers incomparabil mai bine decât producția teatrală, ba mai mult, odată cu trecerea timpului și-a câștigat un statut aparte. Din motive multiple, toate întemeiate, dar mai ales datorită filonului existențialist niciodată fanabil. 

* Feiffer e responsabil și pentru Carnal Knowledge despre care voi scrie câte ceva în curând.

** Potrivit unor surse credibile, Godard a fost unul din regizorii curtați pentru a prelua acest proiect. Răspunsul lui (conform acelorași surse) nu poate fi reprodus. Așa s-a consemnat debutul lui Arkin în regie. 

duminică, 4 aprilie 2021

Cvasimilitudini III.26 [Femeia nisipurilor || Follow-up] (Day 4)


De fapt, o continuare pentru dubletul de aici

Atunci i-am zis „Femeia nisipurilor” (referința fiind limpede, I suppose), acum cred că mai potrivit ar fi fost versul acela de Alexandru Andrieș. Nu mai contează, cadrul de față vine dintr-un film de Dino Risi, Primo Amore.

Cu Ugo & Ornella

Nu e musai unul dintre cele mai relevante din filmele sale, însă e perfectamente delectabil. Amuzant e că francezii l-au distribuit cu titlul Le Dernier Amour. O chestiune de perspectivă, ambele variante aveau acoperire.

sâmbătă, 3 aprilie 2021

Cvasimilitudini III.25 [Earth Face] (Day 3)

Roman Tolici: Fața pământului (ulei pe pânză/2006)

Screenshot from Beginning (dir.: Dea Kulumbegashvili/2020)

[Courtesy of MC: ochiul său avizat a făcut posibil acest episod.]