Screenshots from L'amour braque/Limpet Love (dir. Andrzej Zulawski/1985)
Inspirat vag din Idiotul lui Dostoievski şi gândit ca un omagiu dedicat „titanului” rus despre care Nabokov ave niște opinii critice nu tocmai ortodoxe, filmul lui Zulawski este plasat într-o Franţă modernă, departe - mentalitar & istoric - de Rusia secolului XIX. În centrul narațiunii este Léon (Francis Huster), un ins proaspăt ieşit dintr-un spital de boli mintale (între altele, spune, mai bine zis pretinde, că ar fi descendentul unui prinţ maghiar).
În peregrinările sale se înhăitează cu un pungaş sufletist (Tchéky Karyo). Ăsta are în palmares jefuirea unei bănci și în plan o răzbunare cum nu s-a mai văzut asupra celor (fraţii Venin) care i-au abuzat iubita (Mary/Sophie Marceau). Léon nu prea pricepe motivațiile camaradului său, însă îl urmează peste tot ca un câine credincios, sfârşind prin a se îndrăgosti fix de iubita acestuia. Rezultă un triunghi amoros cu unghiuri mai mult decât ascuţite şi cu final (neaşteptat de) tragic.
Adaptarea existențialist-postmodernă executată de Zulawski are un acut stil vizual ce cheamă la apel lumea hiperrealistă și haotică din benzile desenate. Înțesat de cadre care persistă în memorie, ecranul debordează, de la început până la sfârșit, de accese de energie și erupții de violență emoțională, toate coregrafiate într-un balet pervers, sângeros.
L'Amour Braque este un perfect match de manual: scenaristul Étienne Roda-Gil (ajutat pe alocuri și de regizor) a găsit liniile de dialog potrivite pentru exploziile verbale ale personajelor, iar Zulawski, imaginile-companion, cuplaj ce trezește în spectator o stranie rezonanță cu evanescența unui vis și familiaritatea unei amintiri.