L-am văzut la TIFF în 2019, a fost și regizorul în sală (hehe, erau filme în săli pe vremea aia :D) și trebuie să spun că rar mi-a fost dat să văd un tip atât de deschis și în același timp timid în fața publicului.
De regulă, mixul ăsta e folosit ca mască, aici nu era cazul, omul era cât se poate de el însuși. Billingham vine în cinema din fotografie, iar Ray & Liz înseamnă, practic, lungmetrajul său de debut și transpunerea în imagini mișcătoare (nu în sens lăcrămos, ci în ălalalt, propriu) a albumelor sale de familie (relativ în același registru a mai făcut un documentar, în 1998, Fishtank, dar spunea că nu mai știe mare lucru despre soarta lui).
Excavajul într-o copilărie plină de privațiuni nu are nimic vindicativ sau, dimpotrivă, idealizant: Billingham a făcut un film onest, amar, atipic și completamente fără vreo dorință de a flata gusturi sau așteptări. Magic!
[Un episod din seria asta găsiți aici.]