Screenshot from Wonder Boys (dir.: Curtis Hanson/2000)
Screenshot from The Ghost Writer (dir.: Roman Polanski/2010)
Două din reprezentările relevante ale procesului creativ de care se alege praful în cel mult 60 de secunde. Despre prima simt nevoia să adaug una, alta.
Dacă-i adevărat ce se spune deseori - actul creator & distrugerea formează un binom inseparabil - mă gândesc că orice încercare de a defini arta ar trebui să admită că sentimentul de a pierde definitiv un lucru, de fapt, acceptarea forțată a ireparabilului, este un indicator al ratării. În Wonder Boys regăsim exact partea asta.
De altfel, secvenței în care un accident absurd îl privează pe scriitorul-protagonist de singurul exemplar al manuscrisului său îi este atașat un contrapunct elocvent, undeva spre final. Întrebat despre ce era vorba în cartea sa, mă rog, ceea ce ar fi trebuit să fie cartea sa, autorul nu poate răspunde nimic în afară de „Nu știu”. Mai departe, când este întrebat de ce a scris ceva ce nu poate descrie sau explica, el răspunde pur și simplu: „Nu mă puteam opri”.
În The Ghost Writer pierderea survine în alt context, însă a-l dezvălui presupune spoilereală. Și nu se va întâmpla.