Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

joi, 13 iunie 2019

O amintire (mâna cu memorie fier-carbon)

Era unu', Mircea Radu, da' toată lumea îi zicea Mircea. Nu Nea Mircea, aia era rezervată lui Il Luce. Ăsta era Mircea și atât. Eventual, dacă dădea peste niște intelectuali fini, îl luau ăia cu Domnu' Mircea. Tipu' făcea o emisiune pe tv, Din dragoste, prilej să auzim de fiecare dată, pe generic, All You Need Is Love. Dacă ne uitam, firește. Eu mă uitam. Cum se uită acuma Chiva la nu știu ce emisiune cu țoape pe Kanal D. Bine, altă lume, alte obiceiuri.

Într-una din emisiuni, se duce Mircea la un cetățean care-și părăsise domiciliul conjugal de la oraș, refugiat fiind el, cu noua iubire, în casa părintească din mediul rural. Gazda, adică Viorel (că așa-l chema, deloc întâmplător), neam prost. Nu îl invită înăuntru. Îl ține la poartă, vorbesc de-a-mpicioarelea, cu Viorel proțăpit în cadru (frame within the frame gen). 

Vântul adie, cămeșa lui Viorel e deschisă la toți nasturii, prilej pentru noi să-i admirăm epiderma, burta și buricul. E ușor transpirat, e clar că vine de la lucru, asta e, așa-i la țară, mult de muncă și cald. Cel puțin vara. 

Amu nu știu din ce pricină, Viorel ținea în mână cartea de identitate. N-am prins faza, poate se legitimase, habar nu am. Și ce să faci cu o carte de identitate dacă tot o ai în mână și o arzi despre amor? Simplu! Te scarpini pe burtă din când în când, ca și când ai răzui un loz, life in plastic is fantastic. Sau alungi la mișto goangele care-l agasează pe musafirul nepoftit! 

Una din muște îi tot dă târcoale lui Mircea și, la intervale arbitrare de timp, aterizează undeva pe umărul drept. Viorel o vede, o fi el neam de traistă, dar prezența de spirit nu i-o ia nimeni. Cu o mișcare de expert, atinge discret, cu CI-ul plastifiat, cămașa alb-orbitor a oaspetelui. Musca își ia zborul. A înțeles aluzia. Câteva zeci de secunde, după care o ia de la zero. Viorel idem. A durat ceva hârjoana, oricum nu mai eram atent la ce discută ei acolo, în vipia amiezii. Mă interesau doar musca și naveta cărții de identitate. 

Mă așteptam ca Mircea sa reacționeze cumva. De fiecare dată s-a făcut că nu vede... Cringe factor maxim, dar el băiat chulo premium, claro que si, a îndurat cu stoicism totul. 

Nu era niciun clenci p-aici, în caz că vă gândeați. Nici nu știu ce mi-a venit să povestesc asta, mă scuzaț'!