Caro diario (31)

Enchanted April [Day 4] Born today: (Jean Marie) Maurice Schérer

Dar cine e (Jean Marie) Maurice Schérer?

Și de ce sunt cel puțin patru date de naștere în dreptul lui: 21 martie 1920, 4 aprilie și 1 decembrie același an + 4 aprilie 1923? Fiindcă era un secretoman compulsiv. 

Dar mai bine să mergem la carte* & să ne lămurim.

Povestea începe așa, iar Rohmer nu a fost singurul pseudonim.

Ziceam mai sus de o carte. Ei bine, asta e. O încântare.

Enchanted April [Day 3] Po/vestitorul primăverii

Revenire obligatorie la Rohmer.

Priviți fundalul: interior (tapet floral) - exterior (decor floral as it is), imitație vs. real. Scenele se derulează succesiv, fundalul pare că rămâne același: tranziția e marcată (intermediată) de doar câteva cadre de acoperire. Și nu sunt singurele scene gândite în maniera asta (fundalul iese în relief și dublează semnificantul primar - revin cu o altă ipostază în zilele următoare). 

Față de Conte d'été (penultimul episod din tetralogia anotimpurilor), discutat pe larg în august (anul trecut), în Conte de printemps (prologul), Rohmer mi se pare că exersează stilistic, este mult mai preocupat de compoziție decât de subiect, altfel spus, l'esprit du temps, un timp alert, videologic, vorba lui Virilio, nu i-a influențat maniera de a transmite idei. 

Maraton de august / Conte d'été (23)

„Empty spaces, what are we living for?”  

Speaking of which: „Empty as a vacant lot...” comes right away in my mind. 

Maraton de august / Conte d'été (21) Declarații de independență

O prelungire a postului dedicat Lénei. 

Povestesc autorii biografiei citate pe-aici că izbucnirile Aureliei Nolin au depășit deseori limitele scenariului, unele replici fiind totalmente improvizate, lucru nu prea ușor de înghițit de un regizor meticulos cum era Rohmer. Actrița adăuga textelor din scenariu propriile idei, propria experiențță opresivă, câteva au supraviețuit în versiunea finală, iar secvența asta, spartă de mine în 4 screenshot-uri, este emblematică. 

 

Iar acest rant al Lénei pe tema superiorității și independenței este prefațat de caracterizările făcute de Marion în două din lungile sale schimburi de tatonare cu Gaspard. În fond, dacă stai să te gândești oleacă, tot filmul e centrat pe tatonare, pe care aș defini-o ca labirint al indeciziilor. 

Maraton de august / Conte d'été (20)

Cine a mai încercat un ciclu tematic al anotimpurilor?

În muzica clasică, dincolo de bine și de rău, îl găsim confortabil instalat pe Vivaldi. Compozițiile sale au devenit șlagăre, sunt prezente peste tot: de la spectacole cu pretenții la show-uri de bâlci, de la spoturi publicitare la ilustrații muzicale pentru reportaje tv. 

În cinema îl avem, iată. pe Rohmer, iar în acest caz sunt și vor fi destule de spus, subiectul, deși tratat in extenso, fiind mai departe deschis interpretărilor. 

Și iată că, în mod surprinzător (cel puțin pentru mine), am identificat și-n literatură un cetățean cu un proiect similar, un autor de megasucces, probabil cel mai cunoscut norvegian de pe planetă (Solskjaer este pistol cu apă, Hamsun cred că-i detronat, iar pe Nansen, în afară de ceva nerds, nu-l mai știe nimeni). Cum nu am citit nici măcar o pagină din opera acestui domn, nu mă pronunț. 

Maraton de august / Conte d'été (19) || "Four is what...?" (119)

Léna (Aurelia Nolin). Ea este bisectoarea unghiului despre care vorbeam în postările anterioare (aici & aici)

Dintre cele trei personaje feminine ce gravitează pe orbita Gaspard, ea are parte de cea mai redusă expunere. Este cea despre care se vorbește 3/4 din film în absență până în punctul în care ajungem să ne întrebăm dacă există cu adevărat sau este doar o plăsmuire a imaginației unui tip care încearcă să combine și să se combine fără a fi convins că o potențială alegere este și cea potrivită. 

Finalmente Léna apare în cadru (o vom vedea preponderent pe plajă, în timp ce Margot, de exemplu, apare în contexte mai puțin liminare, iar Solene se dezvăluie în spații interioare) și reușește să capteze atenția, fiind extrem de asertivă, articulată și suprapusă, egală cu ea însăși. Nu se alintă, atacă problemele frontal, punându-se permanent în centru și în valoare, de unde și un anume coeficient de antipatie pe care-l poate atrage. Este o figură eminamente feministă, veți vedea mai încolo de ce. 

Maraton de august / Conte d'été (18)

Care Debussy?

Totul (n)i se trage de la Verlaine.

„Votre âme est un paysage choisi

Que vont charmant masques et bergamasques

Jouant du luth et dansant et quasi

Tristes sous leurs déguisements fantasques.

Tout en chantant sur le mode mineur

L'amour vainqueur et la vie opportune

Ils n'ont pas l'air de croire à leur bonheur

Et leur chanson se mêle au clair de lune,

Au calme clair de lune triste et beau,

Qui fait rêver les oiseaux dans les arbres

Et sangloter d'extase les jets d'eau,

Les grands jets d'eau sveltes parmi les marbres”.

Nu-i așa că merg altfel clătitele după versurile astea? 

Maraton de august / Conte d'été (17) Tu și... Tuborg (Easter egg)

Am zărit posterul ăla în fundal, știți deja, de la un punct încolo privesc întotdeauna în planul doi sau trei, mereu găsești lucruri surprinzătoare acolo. După cum arăta, era clar o vechitură, așa că am căutat pe internetul mare și am găsit ce se vede mai jos:

Și ghiciți ce?

Habar nu aveam că, de fapt, este o variațiune a unui poster iconic de la 1900 (la propriu), executat de la bun început cu dedicație pentru Tuborg de Erik Ludvig Henningsen (1855-1930), pictor și ilustrator danez cu solidă activitate pe frontul realismului social. 

Se intitulează The Thirsty Man și marca o aniversare a companiei, un soi de milestone corporatist avant la lettre.

Și-acum ați vrea să cred că Rohmer l-a pus (sau l-a lăast) acolo degeaba?

Și nu e singurul Easter egg din Conte d'été.

Maraton de august / Conte d'été (16) || That look!

 

Maraton de august / Conte d'été (15) || Cântec vesel (reloaded)

Am ajuns, practic, la mijlocul maratonului și a sosit vremea să aruncăm o privire în urmă. Nu cu mânie, ca soția lui Iov (știe cineva cum se numește?). Bine, se prea poate să (vă) întrebați cine e Iov și atunci vă spun că a fost un cetățean atât de năpăstuit în numele credinței sale (vezi Scripturile), încât Iñárritu (ajutat de Arriaga) a reușit să inventeze un personaj și mai năpăstuit, Uxbal. În Biutiful.

Ne întoarcem, așadar, la primul episod, la cântecul vesel (mi-a spus cineva, cândva, că lumea crede că-s profesor datorită jocului ăsta de-a recapitularea, pe care-l practicam pe alt blog, mai demult, o prostie, n-am nicio treabă cu profesoratul, era un truc la fel ca acum).

Melodia respectivă l-a agasat în asemenea hal pe Michel Chion, un tip altminteri „conținut psihic” (așa am auzit în autobuz că se zice mai nou personalităților echilibrate), încât a dat cu el de pereți în Positif, bașca un verdict negativ (pun intended):

„The «sea shanty» that Melvil Poupaud writes laboriously and that one of his three girlfriends intones with apparent delight, as if it were by Jacques Brel, exasperates me because it is really insipid, both the words and the music, and I have the impression that Rohmer’s rigorous but phobic aesthetics implies precisely that it should be insipid, in case (a prospect that terrifies him) it might risk breaking the line he wants, and produce an explosion of music, a momentary explosion, a foreign body.”

Rândurile astea trântite în pagină cu destulă frustețe l-au atins pe Rohmer într-un punct sensibil, referindu-se apoi la ele cu amărăciune, în diverse contexte, deși, în general, nu lua în seamă ce se scria despre filmele sale.

Revin la bibliografie (nu-s profesor, ok?), mai exact la cartea lui de Baecque & Herpe:

„So what was this sore spot? The term „vocation” would no doubt be too strong - but it seems that the future Rohmer had felt, ever since his childhood, a pronounced attraction to music. An attraction that remained in suspense, as did his talents as a painter and his ambition to be a writer. Seventy years later, he mentioned this episode with muted regret: «I should have started piano in my early childhood: one of my aunts was a very good pianist, but she thought that I wasn’t talented, and that it was better that I devote myself to my studies. They weren’t incompatible».”  (sublinierea mea)

Maraton de august / Conte d'été (14)

Intermezzo (că tot și-a dorit Rohmer să fie muzician).

Apropo de muzică și legând - ușor hazardat, poate - cadrul ăsta de sinusoidele comportamentale și jocul la așteptare din repertoriul lui Gaspard, el însuși un compozitor amator, îmi vine în cap un refren de Kim Wilde: 

„Set me free why don't you, babe

Get out my life why don't you, babe

'Cause you don't really love me 

You just keep me hangin' on.”

😉 

Maraton de august / Conte d'été (13) || "Four is what...?" (118)

A doua latură a unghiului drept desenat în Conte d'été (am pus aici bazele expunerii) este Gaspard - Solène. Și cum oricărui unghi, cu atât mai mult unuia drept, îi stă bine cu o bisectoare (ce complică și mai mult calculele), avem așa ceva și aici, doar că despre ea într-o altă etapă a acestui maraton. 

Avem, practic, o dispunere în oglindă în comparație cu Conte d'hiver (al doilea episod din Anotimpuri), unde unghiul are ca vârf un personaj feminin în timp ce elementele de construcție (a intrigii) sunt de gen masculin. 

Așadar, Solène, interpretată de Gwenaëlle Simon, actriță de teatru care s-a autopromovat pentru acest film invitându-l pe Rohmer să vadă piesele în care juca. Și l-a convins.

Solène, la fille de pirate. 

Maraton de august / Conte d'été (12)

Am pus în urmă cu două zile niște fragmente dintr-un interviu în care Rohmer era întrebat cât de complicat/dificil este să filmezi pe plajă (mă rog, plaje în cazul lui).

Am găsit într-o biografie scrisă de Antoine de Baecque și Noël Herpe informații detaliate (sau un răspuns și mai convingător):

„To limit a too spectacular use of the boom, high-frequency microphones were cleverly camouflaged: in Amanda Langlet’s blouse, or in Aurélia Nolin’s long hair. To avoid attracting groups of onlookers or people looking at the camera, Rohmer, made unrecognizable by his dark glasses and kerchief on his head, moved away from the filming team and waited for the crowd’s curiosity to dissipate. Then he inconspicuously lifted his kerchief, which meant, in his coded language: «Action!»

La Fabrique du Conte d’été (The making of A Tale of Summer) has to be seen. It is a feature-length documentary put together by Jean-André Fieschi on the basis of moments filmed on-site by Françoise Etchegaray (among many other informal «making of» films made by her, which remain an archival treasure to be explored). In it the making of A Tale of Summer resembles a bizarre Balzacian conspiracy led by a tall old man with a masked face leading his little troupe onto strategic sites and communicating with his players only through signs. In fact, every detail was decided in advance, in the mind of the metteur en scène and in his preliminary discussions with Diane Baratier or Pascal Ribier. It remained only to make a few adjustments and to keep an eye out for the event that was going to rise up within the shot. «Everything was planned,» Melvil Poupaud reported:

Éric had calculated the schedule of the tides, the statistics for the sun, he had scouted the sites a year in advance…When we were finally ready to start filming, he was very excited during the shooting, very attentive to the camera. That confirmed the impression that I had when he chose me: everything was already in place, everything was already framed, he was just waiting for reality to come into the field.”

Maraton de august / Conte d'été (11) || Ora exactă (XXXVIII)

Ora exactă era o rubricuță ludică abandonată undeva prin 2014. 

Mi-am adus amintea de ea privind acest cadru din Conte d'été. 

Titluri posibile?

Natură moartă cu con de brad. 

Sau... Așteptând să sune telefonul (mai aproape de ceea ce se petrece în film la momentul t0).

Maraton de august / Conte d'été (10) || Plaja

P

Plaja. 

Nu știu voi, însă eu asta aș pune în dreptul literei P dacă aș face vreodată un alfabet Rohmer. Știți genul ăla de a comprima într-un număr finit de litere un număr infinit de layere ale unei opere, se practică masiv, deși e cam demodat. 

Este o întreprindere ce uneori merită efortul, alteori nu, iar un model peremptoriu la care mă raportez este alfabetul lui Daney. 

Așa, hai să (ne) revenim. 

Plaja.

Ce găsim noi într-un Positif mai vechi, 2009, vara (hors série)?

[...]

Am găsit cel puțin nostimă această întrebare, răspunsul este și el pe măsură

Și-apoi vine asta, purtătoarea unui mare adevăr.

Și nu doar că se plimbă singur pe plajă, dar în primele 7 minute nici nu vorbește cu cineva. Zero dialog. Liniște. Este cel mai lung început silențios din toate filmele lui Rohmer. 

Maraton de august / Conte d'été (9)

 The ugly truth.

Maraton de august / Conte d'été (8)

Easter egg (kind of): posterul unui album de Oasis pe peretele camerei din casa în care Gaspard își petrece vacanța în Dinard. 

Definitely Maybe (lansat în 1994, dacă nu mă înșel, album de studio).

Adică exact abordarea sa în materie de relații. 

P.S.: Ne putem uita și la copertele cărților: în plan apropiat, Étoile rouge sur la Chine de Edgar Snow, în plan mai îndepărtat, pe calorifer, La mer. De Bernhard Kellermann, o carte despre Ouessant, insula pe care Gaspard ține morțiș să ajungă însoțit de Marion, Solène și Lena. De toate, în același timp, dacă se poate ;)

Maraton de august / Conte d'été (7) || "Four is what...?" (117)

Dacă în geometrie avem unghiurile lui Euler (unghiurile de rotație care arată ca o libelulă în zbor), în cinema avem unghiurile lui Rohmer. Aș fi zis triunghi, doar că laturile nu se întâlnesc niciodată, interacțiunea este doar dinspre vârf spre exterior. 

În Conte d'été vârful unghiului (drept) este Gaspard (Melvil Poupaud), iar una din laturi este Marion (Amanda Langlet). 

Al treilea cadru îmi pare a rezuma ambiguitatea relației dintre cei doi. Și în special contratimpul, desincronizarea, decadrarea temporală. Mai devreme sau mai târziu ar fi totul posibil, însă nu acum.

De notat că Amanda Langlet este pubera Pauline (din Pauline à la plage/1993) și că Marion, prenumele personajului său din Conte d'été este același cu cel purtat de Arielle Dombasle (verisșoara din Pauline...). 

Maraton de august / Conte d'été (6)

Dintre toate cele 4 filme din seria Anotimpurilor, Conte d'été îmi pare a fi cel care ilustrează cel mai bine principiul lui Rohmer despre cinemaul pe care-l cultivă (voi folosi versiunea în engleză a citatului): 

„My films are comedies. But the difficulty is knowing what a happy end means in comedy. There is always a touch of bitterness. As Maupassant used to say, «Happiness is no fun». So, yes, there is always a touch of bitterness.”