Dune - partea a doua. Ce am văzut?
Am comis păcatul suprem: NU m-am dus la IMAX, că am omis aspectul „refresh zilnic la pagina cu rezervări” și adio locul meu preferat (rând 8 loc 20). Ca atare, obligat-forțat, m-am urnit la avanpremieră la cineplexxul local (15 minute pe jos, cum să nu profiți). Și încă nu sunt lămurit ce am văzut sau care sunt implicațiile pe viitor. Capul mi-e plin de întrebări și speculații
Mai întâi, filmul (mild spoilers).
În mare, falca mi-e căzută. Ca cititor, am niște dubii sau „dezamăgiri” - minore, în comparație cu MASTODONTUL ăsta de film. Există momente, multe, în care scenele (și replicile) sunt scoase direct din carte. Atmosfera, spiritul ei, sunt acolo. Denis, pe lângă „superacțiune SF” (cum se categoriseau casetele video pe vremuri, când te duceai la Închirieri Casete Video), acordă și momente de respiro. Știm că se pricepe la contemplativ.
Totul este și intim și imens. Avem de-a face cu un blockbuster de artă.
Chalamet se face mare, își asumă rolul de lider si trăiește cu dilema: știe că îi manipulează pe fremeni, dar și că altă soluție nu are, iar această soluție va duce, în timp, la enorme atrocități cauzate tocmai de imaginea sa mesianică. Confruntarea asta interioară se vede pe ecran. Chani e și ea duală (și o strașnică luptătoare), stăpânită în același timp de iubire și de scepticism. Mulți spun că personajul doamnei Zendaya a fost amplificat față de carte, dar io vă zic că nici în carte nu te joci cu Chani :).
Doamna Jessica devine aproape un villain în anumite scene. Mai calculată și mai manipulatoare. Rebecca Ferguson e top, desigur. Scena pe care o așteptau toți, când bea Apa Vieții, este tot ce mi-aș fi putut dori. Și ne prezintă un nou personaj esențial: Alia, copilul născut cu toate abilitățile și „celelalte memorii” ale unei Cucernice Maici. „Monstruozitatea”, cum îi spuneau doamnele Bene Gesserit. Nu apare aici decât sub formă de fetus, care vorbește din burta mamei.
E o soluție care m-a dezumflat un pic, având în vedere că ea e prezentă fizic în carte, iar Lynch a găsit cumva o fetiță creepy numa' bună pentru Alia (fetiță care, fun fact, a fost și sora lu` Donna în Twin Peaks). Deoarece, in afară de starea fetală, Alia nu e prezentă în film decât ca o viziune matură din viitor (Anya Taylor Joy, trei secunde la final). Villeneuve a trebuit să facă niște schimbări. Nu m-au deranjat chiar așa de tare, nu sunt un „purist”, dacă tema merge cum trebuie.
Feyd Rautha.
Antagonistul lui Paul,
nepotul psihopat al baronului Harkonnen. Austin Butler ne oferă un monstru, de
fugi mâncând pământul. Departe de chiloții lui Sting. Foarte tare.
Stilgar - un portret deopotrivă comic, stoic și trist, frumos expus de Bardem. Vezi limpede, după încercarea lui Paul (călăritul viermelui), momentul în care se transformă din prieten/mentor în venerator. E un lucru punctat emoționant și în carte - Paul își dă seama că a pierdut un prieten și s-a ales cu un fanatic. M-a înlăcrimat momentul „Nu-mi pasă ce crezi tu! Eu cred!”. Știind ce va implica această credință: războiul sfânt în tot universul.
Distribuția e uniform grozavă, indiferent de câte secunde au pe ecran (Walken ca împărat, Florence Pugh ca Prințesa Irulan, care va avea un rol important pe viitor).
Nu am ce să comentez la nivel de producție. Efecte? Hellooo! Ezit un pic să menționez Lord of the Rings (nici nu e prea originală mențiunea), dar nu-i așa că-i mișto să înțelegi ce se petrece pe ecran, cine unde e și așa mai departe? În loc să stai tâmp la un asalt CGI de megabuget, din care nu pricepi mare lucru? LOTR a stabilit un standard la care Dune aderă. În peisajul megafilmelor, l-aș putea menționa aici și pe James Cameron - știi întotdeauna la ce te uiți. Scenografie, costume, imagine, sunet? Să vină premiile. Posibil încă un Oscar pentru Zimmer la muzichie.
Întrebări pe viitor, ca cititor
E limpede că DV a pregătit terenul pentru un al treilea film. De altfel, și-a exprimat clar această intenție - ecranizarea celei de-a doua cărți, Mântuitorul Dunei. Problema mea ca cititor e că a doua carte e o cărțulie mică, aproape o nuvelă, toată plină de conspirații si reflecții. Nu știu cum ar da pe ecran. Poate că DV o va uni cu Copiii Dunei, ca în miniseria TV de prin 2000 - acela e, de fapt, finalul poveștii lui Paul (și a Aliei, sora sa). Dar ăsta e farmecul adaptării, sunt foarte curios și mă voi prezenta la cinema când o fi. Faptul că Alia adultă e Anya Taylor Joy mă incită rău.
Concluzii
S-a tăiat mult, s-a lăsat cât trebuie. Cuvântul care rezumă totul, lăsând cititorul deoparte, este: frumusețe. Bine, și un spectacol pe cinste, cu respect pentru privitor, care, dacă e și cititor, își vede cartea cu ochii. Pentru mine, e al doilea film-eveniment (pun cele două părți laolaltă) al vieții mele adulte. Să mai treacă fervoarea și voi trece și pe la IMAX de 2-3 ori, ceea ce vă recomand și vouă :)
Vreți să știți autorul?
E simplu.
Îl găsiți aici.
Și-l veți mai găsi, că tocmai ne-a transmis asta.
