Ceea ce urmează este un special guest post, o practică la ordinea zilei în vremurile de aur ale bloggeritului. Îi aparține unui die hard fan Dune (the whole shebang: carte, filme, serii tv), care, întâmplător sau nu, împărtășește o slăbiciune aparte și pentru David Lynch, ce să vezi, autorul primului Dune. E o poziție privilegiată ce-i permite să abordeze noul produs dintr-o perspectivă circulară pe o cărare eseistică mai puțin circulată, la noi cel puțin.
Enjoy the ride, scriitura e minunată (sigur, eu știam asta încă de pe vremea când avea blog și nota acolo în cheie minimalistă diverse întâmplări din proximitate; nu-l mai are, farmecul a rămas același, intact, și îi mulțumesc, așadar!). La finalul textului găsiți și semnătura.
***
Iaca, într-un târziu, apăru și „anticiparea” mea cinematografică echivalentă cu Lord of the Rings. Am fost invitat să scriu ceva, dar problema-i mare: pot scrie 2 pagini sau 312 :)) Asta e, voi merge pe un monolog interior care se va organiza pe parcurs - și cât o ține, o ține. Înțeleg că lumea de acia citește și texte mai lungi. Să găsesc cumva echilibrul între cititor anual, fan Lynch și om cu mare respect față de Denis V.
Avertisment din start: acesta este „un eseu”, nu o recenzie, cine n-a citit cartea s-ar putea să plece rapid :))
După cum știm, avem în preambul două ecranizări concretizate (una dintre cele neconcretizate, zisă și „the most influential movie never made”, e a lui Jodorowski, găsiți pe Netflix documentarul foarte mișto - Jodoroswky`s Dune).
Prima concretizată e a lui Lynch, devenită între timp piesă de muzeu și uneori poantă (nu chiar pe drept). De care s-a dezis omul, că jumătate i-a făcut-o praf studioul. A doua, la TV, de mare succes la vremea aia, acoperind primele 3 cărți și mai corectă narativmente. Dar cu un casting 90% aiurea (mai ales pentru prima carte). Căutați voi Dune și Children of Dune și găsiți. Despre efectele vremii (la TV) nu mai discutăm - mai puțin „reale” pe alocuri decât în 1984.
Voi încerca să mă rezum la carte și la cele două filme pentru marele ecran.
„Tehnic”: surpriză, dar, cumva, remiză!
Aici includ: imagine, scenografie, costume, sunet, efecte, regie. Sigur, nu comparăm tehnologia ‘84 vs 2021, dar ambele filme se trag cumva din aceeași vână cyber-punk, industrială, „tactilă”, cu multe decoruri reale, chit că acum zâmbești la scuturile lui Lynch din ‘84. Barocul și un fel de romantism sunt acolo (așa cum și trebuie să fie) la ambele. Sigur, la Denis am crezut că mor când am văzut ornitopterele (alea de arată ca libelulele, așa cum sunt descrise în carte) și vreau unul acum, în secunda asta. Cu nota de rigoare a efectelor vizuale, contrastul dintre mic, mare, MAI mare și MAI MARE nu le-a scăpat niciunuia dintre cei doi.
Acestea fiind zise, normal că m-am retransformat în adolescent la 2021. Fantastic spectacol! Jur că n-am văzut efecte mai bune (în context) de la LOTR, de acum 20 de ani. Ce sunete am scos în barbă, „văzându-mi cartea cu ochii” pe alocuri, nu vă mai zic :)) Iar ceea ce a făcut Lynch cu miniaturi în a doua jumătate a filmului său și-a păstrat cumva o grandoare old school, chestie la care aderă și Denis aici și acum. Și mă bucură asta.
Coloană sonoră: Toto și Zimmer - despărțiți, dar împreună
Toto „i-a cântat” lui Lynch. Zimmer, lui Denis. Mi-e în continuare greu câteodată să trec peste bombasmul lui Zimmer, dar îl înțeleg în acest caz (pe lângă că muzica e fascinantă): pur și simplu treaba se vrea „o experiență senzorială totală”. Și e, muzica e un personaj, un alt alien, te derutează, înțeleg decizia, ești într-o lume pe jumătate străină. În același timp, Toto în ‘84 captează grandoarea poveștii într-o temă demnă de Old Hollywood. Cumva, nu mi se par în conflict unul cu celălalt. Se întâlnesc undeva în necuprinsul deșertului.
World-building: pe jumătate remiză
Să vă zic o ironie dă pamflet: acu, că am rererevăzut ambele filme, prima jumătate de film a lui Lynch (adică circa primul film al lui Denis) face cam aceleași lucruri. Ba chiar uneori mai bine, dar asta voi menționa la rubrica „personaje”. Revenind la primul punct, ambele filme te duc veridic în lumea x și y, cu tot ce poate oferi cinemaul la momentele respective (sau in fine, studioul). Cu nota aferentă apropo de efecte, ambele filme par imense și așa și trebuie.
Cât știm despre ele? Personajele.
O nou-ivită ironie: deși în 2021 avem doar juma’ de poveste, în „rateul” lui Lynch unele personaje sunt mai bine profilate. Exemple serios de luat în calcul: mentații. Tratați în 2021 ca un afterthought și cu niște ochi dați peste cap, să se vadă că „fac calcule”.
Exemplul 2: Dr. Yueh și trădarea sa. Lynch îl tratează cu mai multă empatie și include o scenă de mare tensiune între el și doamna Jessica.
Exemplul 3: Baronul. „De vis” în 2021, te ia cu fiori, vivat Stellan, DAR aș fi vrut mai mult complot. Există o linie narativă aproape eliminată din 2021: plantarea paranoiei în Casa Atreides, opera Baronului și a mentatului său „strâmb”. Așa cum baronul e o semi-caricatură la Lynch, aici e doar un „monstru” și atât.
Exemplul 4. Surorile Bene Gesserit. În fine, îi explică mami Jessica lui Paul cam ce cloceau. Și cam atât. Mai voiam :))
Personajele, 2: distribuția.
Pe bucata cronologică (din carte, deocamdată), câștigă Denis. Oricât îl ador pe Agent Cooper, era deja prea mare pentru Paul.
În rest, majoritatea aleși bine pentru varianta ‘84. Lăsând partea de marketing deoparte, 2021 are și el o distribuție beton. Cel mai mult mă bucur de Duncan Idaho (Momoa) - la fix. Și vizual, și ca șarm, ca în carte. În ‘84 rolul a fost distribuit aiurea (ceea ce mă miră din partea lui Lynch). Denis a găsit foarte bine ce a găsit. Să văd ce o mai fi în Part Two :).
Ironia e că, deși avem doar jumătate, am senzația că voiam să cunosc mai mult personajele. Sau în fine, să le cunoașteți mai mult, că eu știu ce învârt. Sunt cam schițate. Sigur, știi care ce și cu cine și de ce, lumea dă ce poate cu ce are, dar nu m-ar fi deranjat mai puține „vista”-uri și un pic mai multă vorbărie.
Care e mai „ermetic”? Avem public?
Sigur că avem baza de fani. Denis a făcut ce a putut și a putut mult, că nu-i fitecine. Eu, desigur, știu exact ce și cum. 1984 a făcut a doua jumătate praf. Dar oare merită DL atâta mișto, cu monologurile interioare atât de hulite? Cam cât au înțeles „neofiții” (o spun fără urmă de aroganță) din 2021? E drept, Denis a rezumat la maximum, ca la titrajul unui film foarte vorbit, să fie acolo niște idei principale. Să vedem dacă va funcționa tot ce a plantat în prima parte, pentru a doua. Eu abia aștept, normal. Pentru că, dacă e vorba de amploare, dăruire pentru materialul în cauză pe care și eu îl ador, coregrafie vizuală, am toată încrederea.
Încă ceva despre partea vizuală (cu care eu nu am avut o problemă, dimpotrivă): va trece pe la film publicul general Marvel (nu zic nici asta cu aroganță, mă număr printre), obișnuit cu imagini clare, strălucitoare și „luminate” perfect? Sau va trece de prima săptămână ?
Corectura ‘84 vs. 2021.
Din ce știm, la presiunile studioului, ‘84 s-a transformat la final într-o a doua venire a lui Hristos, cu ploaie și tot tacâmul (apropo, ploaia ar fi distrus mirodenia, adio transe, viziuni și călătorii intergalactice). Dune 2021 pare a începe să corecteze treaba asta: romanul lui Herbert, printre altele, este despre PERICOLUL mesianismului/fanatismului. Și al manipulării religioase. Și avem o mică viziune în film pe această temă. Aici sunt curios.
Nu-ș ce-am făcut aici, nu-mi dau seama ce e, aș zice că-i un fel de aiureală cu pretenții de eseu :)) [să nu exagerăm, s.m., a blog owner-ului)
Concluzii:
1. Abia aștept partea a doua. Denis ne-a presărat aperitive în prima. Multiplicați partea 1 cu 435, ca spectacol, cel puțin. Că io știu ce se întâmplă :))
2. Pe lângă „bagajul emoțional” cu care am intrat în IMAX, nu am mai asistat de un secol la așa o experiență.
3. Oricât am despica firul în patru, Dune 2021 e „a labour of love” pentru Denis și o scrisoare de dragoste pentru cinematograf, iar asta se vede (și se aude, ohohoo)! Un monument senzorial, naiv și lipsit de ironie, în cel mai bun sens al basmului (încă ceva în comun cu Dune ‘84) :).
4. Read the book! O veți adora pe Doamna Jessica.
Alexandru Eduard (alexedi)
