Văzut Ferrari.
Zgomot mult (inclusiv în film, doar e cu mașini de curse) pentru aproape nimic. Producția în sine este la limita hagiografiei cu voie de la stăpânire (în cazul de față familia Ferrari), meritele regizorale constând exclusiv în execuție, Mann fiind el însuși un cineast animat de craftsmanship.
Motiv pentru care am și scris pe fb imediat după vizionare:
Sorry, old sport, but the old tricks don't work any more like they used to back in the 90s! Ceva s-a schimbat în modul nostru de a privi turbomixul de thriller și melodramă ce încă mai funcționa pe vremuri datorită canelurii clasice în care lumea însăși funcționa. La momentul ăsta, aliajul în cauză e datat, arată ca un costum demodat: linii fine și totuși out of fashion.
Tehnologia a făcut totul țăndări. iar Michael Mann continuă să facă filme ca pe timpuri, aproape de paradigma godardiană (cool & chic la vremea ei): a girl, a gun and a car.
Din păcate sau nu, lumea s-a schimbat radical și - nu știu voi - dar eu nu mai sunt acolo. Și nici nu pot privi nostalgic la un film făcut în 2023 ce arată ca în anii '90 doar pentru că sunt fan Mann. Sunt și voi rămâne, doar că, din varii motive, el s-a oprit la Collateral.
Alții au mers mai departe.
P.S. (doar aici): Penélope Cruz în rolul Laurei Ferrari merge pe o gheață atât de fină că aproape o auzi cum crapă sub interpretarea ei apăsată, periculos de apropiată de registrul telenovelistic. E un freestyle acolo ce aduce aminte în unele (puține) momente de Sophia Loren din (tragi)commedia all'italiana, iar în celelalte de zeițele soap opera din America de Sud.
