Un film despre geneza unui tablou: Purtarea Crucii de Peter Bruegel cel Bătrân. Adresându-se în primul rând ochiului, Majewski aplică medium is the message, dizolvând graniţele dintre artist şi opera sa, dintre simboluri şi personaje, dintre realism şi alegorie sau trecut şi prezent. Alunecând cu graţie printre aceste micro şi macro-univresuri filmul e, în ultimă instanţă, o răvăşitoare meditaţie despre condiţia umană, vignetă redolentă ce trimite la vorbele deloc naive ale lui Dostoievski: frumuseţea va salva omenirea.
4. The Tree of Life (dir. Terrence Malick/SUA/2011)
4. The Tree of Life (dir. Terrence Malick/SUA/2011)
3. Once Upon in Anatolia (dir. Nuri Bilge Ceylan/Turcia/2011)
Argument suplimentar: „...deşi titlul filmului (mai ales în traducere engleză) te trimite cu gîndul la Sergio Leone, eu aş spune că, alături de Piesă neterminată pentru pianină mecanică, este cel mai cehovian film pe care l-am vazut.” (Radu Jude)
2. Take Shelter (dir. Mike Nichols/SUA/2011)
Acest al doilea film al lui Nichols e o diagramă onestă, sensibilă
şi
lipsită de stridenţe grafice a colapsului interior al unui individ. Un
ins simplu, din Ohio, se prăbuşeşte lent, sub ochii noştri, într-un
marasm comportamental zămislit de un psihism în derivă, iar noi asistăm
nevolnici şi perplecşi la această deraiere filmată cu o mână demnă de Lynch în zi de graţie. Film de autor mai închegat şi mai credibil decât Melancholia, care o coteşte spre un fel de sf iluminist, în vreme ce acesta rămâne egal cu sine însuşi: suspenseful character-driven drama. Iar Michael Shannon şi Jessica Chastain, neîngrădiţi de nici un fel de reguli sau clişee, sunt formidabili.
1. Pina (dir. Wim Wenders/Germania, Franţa & UK/2011)
Când este importantă, frumuseţea devine esenţă. Nu mai ştiu unde am auzit asta. Într-un vis, cred, iar în vis nimic nu se supune vreunei retorici structurale, ci doar unei estetici a referinţelor, imprecise şi ele. În Pina, frumuseţea e esenţă pură şi chiar dacă filmul are o indiscutabilă alură documentară, valoarea adăugată îl transformă în ficţiune.
Chiar dacă a fost şi va fi văzut de infinit mai puţină lume decât Avatar, Pina e o mână întinsă aproape la propriu spectatorului, antiteza perfectă la pumnul aplicat de Cameron utilizând aceeaşi tehnologie (3D). Pentru a face un astfel de film, e nevoie de o generozitate absolută, de o capacitate de a te exprima simplu (şi asta nu se câştigă bătând din palme) şi de convingerea că arta (a ta sau a altora) poate schimba lumea. Wim Wenders rescrie în cheie vizuală crezul lui Joseph Conrad: „Ţelul pe care mă străduiesc să-l ating este (...) să vă fac să auziţi, să vă fac să simţiţi şi, mai presus de orice, să vă fac să vedeţi. Atât şi nimic mai mult, asta-i tot!”.
Pentru mine, Pina e pe aceeaşi treaptă cu The Red Shoes (Powell & Pressburger). Put on your red shoes and dance the blues... Let's Dance.
Chiar dacă a fost şi va fi văzut de infinit mai puţină lume decât Avatar, Pina e o mână întinsă aproape la propriu spectatorului, antiteza perfectă la pumnul aplicat de Cameron utilizând aceeaşi tehnologie (3D). Pentru a face un astfel de film, e nevoie de o generozitate absolută, de o capacitate de a te exprima simplu (şi asta nu se câştigă bătând din palme) şi de convingerea că arta (a ta sau a altora) poate schimba lumea. Wim Wenders rescrie în cheie vizuală crezul lui Joseph Conrad: „Ţelul pe care mă străduiesc să-l ating este (...) să vă fac să auziţi, să vă fac să simţiţi şi, mai presus de orice, să vă fac să vedeţi. Atât şi nimic mai mult, asta-i tot!”.
Pentru mine, Pina e pe aceeaşi treaptă cu The Red Shoes (Powell & Pressburger). Put on your red shoes and dance the blues... Let's Dance.
P.S.: Prima parte e aici.