Mă amuză recomandările de tip Am văzut pentru voi. Când vine vorba de filme, dar cred că e valabil în general, nu vezi pentru alţii. Vezi sau ar trebui să vezi în primul rând pentru tine. În ce-i priveşte pe ceilalţi, ei bine, ei pot avea acces (dacă le oferi ocazia) doar la o frântură din experienţa ta de martor fiindcă raportarea ta e întotdeauna subiectivă. Deci implicit partizană, ar adăuga unii.
În concluzie, sumar formulată, nimeni nu vede nimic pentru voi/alţii. Vede strict pentru el şi eventual doreşte să vă facă părtaşi (cazul ideal). Lucru pe care vreau să-l fac şi eu alegând trei titluri din sumedenia de variante la îndemână în penultima zi de festival. Mâine ediţia curentă se încheie şi deşi nu am fost şi deşi am destule cuie împotriva organizatorilor (loviţi uşor de autosuficienţă) nu-mi pot reprima un discret acces de melancolie (retro)proiectivă. Să trecem, însă!
1. Policier (20.30, Cinema Victoria, Supernova)
E filmul de debut al regizorului israelian Nadav Lapid şi a stârnit numeroase controverse atât la el acasă, cât şi prin festivalurile în care a fost expus din cauza modului deloc ortodox în care e prezentat etern(izat)ul conflict dintre terorişti/extremişti şi forţele guvernamentale ce încearcă să-i anihileze. Amintind în oarecare măsură de ermetismul glacial din 71 Fragments Of A Chronology Of Chance al lui Haneke şi de formalismul experimental din filmele conaţionalului Amos Gitai, Lapid tratează subiectul fără compromisuri şi îşi tratează personajele cu detaşare, fiind mai degrabă interesat de a le face interesante decât plăcute/agreabile.
„The issue of having two parts-two groups was one of my main concerns when preparing the movie. I discussed it a lot, first with the DOP: should we have different style for each part? Different aesthetics? Different politics of framing? Of shooting? And then, during the editing process, with the editor. Should we have a different tone? A different politics of cuts?
Also, the way the actors are performing, their presence in front of the camera: should it look alike or be separated? In the end we understood that it would be too easy, not intelligent, and mainly wrong, with regard to the film's intentions, to create two film styles. That's why the editing is quite similar. In both cases we tried to create an editing that would not be spoiled, that would not let the sometimes stylized scenes enjoy their own existence too much. It was a tough edit, not a lot of cuts, to the contrary, but cuts that would be well felt, not hidden ones, cuts that would create a tension, kind of dialectic tension, without wanting to sound too theoretical, between the two sides of the cut.
The same thing regarding the camera work: I feel that in both parts the camera acts more or less in the same way. It stands there and calls the characters to stand in front of it and to declare, one after the other, the fact they exist, then trying to repeatedly define what this existence is about, from which materials they are composed. In a way, this is the main activity of characters in both parts in the movie. They use rituals and ceremonies in order to declare who they are in front of the camera, again and again. Like the five policemen, in the opening scene, shouting their names to the valley.” (Nadav Lapid pentru filmandfestivals.com)
2. Elles (18.00, Odeon Cineplex-1, Supernova)
În concluzie, sumar formulată, nimeni nu vede nimic pentru voi/alţii. Vede strict pentru el şi eventual doreşte să vă facă părtaşi (cazul ideal). Lucru pe care vreau să-l fac şi eu alegând trei titluri din sumedenia de variante la îndemână în penultima zi de festival. Mâine ediţia curentă se încheie şi deşi nu am fost şi deşi am destule cuie împotriva organizatorilor (loviţi uşor de autosuficienţă) nu-mi pot reprima un discret acces de melancolie (retro)proiectivă. Să trecem, însă!
1. Policier (20.30, Cinema Victoria, Supernova)
E filmul de debut al regizorului israelian Nadav Lapid şi a stârnit numeroase controverse atât la el acasă, cât şi prin festivalurile în care a fost expus din cauza modului deloc ortodox în care e prezentat etern(izat)ul conflict dintre terorişti/extremişti şi forţele guvernamentale ce încearcă să-i anihileze. Amintind în oarecare măsură de ermetismul glacial din 71 Fragments Of A Chronology Of Chance al lui Haneke şi de formalismul experimental din filmele conaţionalului Amos Gitai, Lapid tratează subiectul fără compromisuri şi îşi tratează personajele cu detaşare, fiind mai degrabă interesat de a le face interesante decât plăcute/agreabile.
„The issue of having two parts-two groups was one of my main concerns when preparing the movie. I discussed it a lot, first with the DOP: should we have different style for each part? Different aesthetics? Different politics of framing? Of shooting? And then, during the editing process, with the editor. Should we have a different tone? A different politics of cuts?
Also, the way the actors are performing, their presence in front of the camera: should it look alike or be separated? In the end we understood that it would be too easy, not intelligent, and mainly wrong, with regard to the film's intentions, to create two film styles. That's why the editing is quite similar. In both cases we tried to create an editing that would not be spoiled, that would not let the sometimes stylized scenes enjoy their own existence too much. It was a tough edit, not a lot of cuts, to the contrary, but cuts that would be well felt, not hidden ones, cuts that would create a tension, kind of dialectic tension, without wanting to sound too theoretical, between the two sides of the cut.
The same thing regarding the camera work: I feel that in both parts the camera acts more or less in the same way. It stands there and calls the characters to stand in front of it and to declare, one after the other, the fact they exist, then trying to repeatedly define what this existence is about, from which materials they are composed. In a way, this is the main activity of characters in both parts in the movie. They use rituals and ceremonies in order to declare who they are in front of the camera, again and again. Like the five policemen, in the opening scene, shouting their names to the valley.” (Nadav Lapid pentru filmandfestivals.com)
2. Elles (18.00, Odeon Cineplex-1, Supernova)
Filmul Malgorzatei Szumowska e un excelent vehicul care o pune în valoare pe Juliette Binoche în rol de jurnalist care investighează nebănuitele căi ale prostituţiei. Dur, ancorat cu parâme groase într-un naturalism crud şi lipsit de inhibiţii în prezentarea unor scene explicite, Elles nu are ambiţii moralizatoare şi nici nu trece drept ce nu e (fals documentar). E pur şi simplu o copie aproape fidelă a realităţii de lângă noi, a acelei realităţi care de cele mai multe ori rămâne la stadiul de aparenţă. Interzis pudibonzilor sau celor mai slabi de inimă!
3. Monsieur Lazhar (20.30, Odeon Cineplex - 4, Supernova)
Un film remarcabil (propunerea Canadei pentru Oscar la categoria cel mai bun film străin) despre condiţia imigrantului într-o societate nu atât rejectivă, cât politicos-indiferentă faţă de alogenie în toate formele ei. Regizorul (Philippe Falardeau) explorează cu bun simţ narativ şi delicateţe straturile perfect articulate ale unui mecanism socio-cultural (şcoala) deprins cu comoditatea prejudecăţii şi confortul conştiinţei auto/atotconsolatoare. Afinităţile elective ale cineastului canadian faţă de stilul fraţilor Dardenne sunt clare (inclusiv în ce priveşte flerul şi intuiţia în alegerea copiilor-actori), după cum şi desprinderile de acest aliniament sunt la fel de evidente (şi deloc stridente, din fericire). N-aţi zice, dar sursa acestui film este o piesă de teatru! Ei bine, treaba asta nu se vede întrucât decupajul e atât de fin şi impecabil executat încât, dacă-mi permiteţi, suntem aici în pezenţa unei mici capodopere.