Screenshot from Il divo: la spettacolare vita di Giulio Andreotti (dir. Paolo Sorrentino/2008)
Ce vedeţi aici e un fel de început, unul direct in medias res, fiindcă în mod normal nu aşa se începe. Numai că ce e normal prin alte părţi, e doar acolo, nu şi pe blogul ăsta. Vă mai amintiţi? N-am mai folosit-o de ceva vreme, i-a venit iar rândul: Cinesseur leads, does not follow!
Aşadar, ce vedeţi aici e începutul săptămânii Paolo Sorrentino pe acest blog. De-mi aduc bine aminte, ultima oară când am avut o campanie intensiv şi extensiv dedicată unui cineast se întâmpla cu mai bine de un an în urmă. Dacă atunci îl viz(it)am pe Stanley Kubrick, acum am ales un regizor italian pe care îl apreciez din câteva motive pe care le veţi afla în zilele următoare (pentru clevetitori: nu, n-are mai nimic în comun cu Malick).
Hai că nu mă pot abţine şi vă spun trei: minimalismul baroc în care înfăşoară subiectul, cultul pentru close-up-uri şi ştiinţa compoziţiei. Şi-un amănunt, anecdotic mai degrabă: stilul său m-a sedus de la prima întâlnire! Şi nu-s deloc easy going.
Gata cu vorbăria. Ciao, a domani!