Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

miercuri, 28 octombrie 2020

O distincție pertinentă

Aversul și reversul distracției, generic vorbind.

În regie proprie sau primită de-a gata. Tot generic vorbind, borhot (în cele mai multe cazuri).


Screenshots from State and Main (dir.: David Mamet/2000)

miercuri, 21 octombrie 2020

"Four is what...?" (94) [State and Main/2000]

„What's an associate producer credit?”


Mai toate filmele lui Mamet sunt șarade și sărbători. Fieste în care verbul este în mare vervă. Sărbători ale cinema-ului ca artă performativă. Reinterpretat(ă) și reinventat(ă). Fiindcă Mamet, versatil și apt să instrumenteze diverse genuri, exact asta face de fiecare dată: ia cinema-ul prizonier (The Spanish Prisoner) și-l ține în propria House of Games (pun-ul nu e accidental). Deconstrucție ludică pe gradient, jemanfișism suprem în raport cu convențiile genurilor, pe care le stăpânește, dar le aplică ad libitum

State and Main este unul dintre exemplele strălucite în acest sens, mai ales că funcționează ca film despre facerea unui film (subgen de tradiție nu doar la Hollywood). Titlul în sine e chiar principalul indicator de status (și de statut) - poziționează fără echivoc filmul și reflectă opțiunea lui Mamet ca autor. Și mai clar: State and Main este plasat la intersecția dintre modern și clasic (prin clasic înțelegând în cazul de față screwball comedy de factură Preston Sturges, referință cât se poate de explicită și asumată), jucând la ambele capete, în funcție de dispoziție

Într-un astfel de setting, poantele, trucurile, răsturnările de situație pe axa „să tratăm falsul drept real(itate)” și jocurile (prime, secunde, chiar și terțe) cu habitudinile privitorului (avizat sau ne) sunt la ele acasă. Mamet vine în cinema din teatru. Își permite șarja, o adoră chiar. Este un dialoghist sprințar și mare autor de maxime, are o ureche mereu la pândă, mereu pe fază. Explică chiar el:

„(...) Gossip makes excellent dialogue because people unconsciously dramatize events for the benefit of the listener. They narrate not what happened, but the essence of what happened. When you gossip, your listener suspends disbelief. Your dialogue should be rhythmic because human speech is naturally rhythmic. When you listen to people having a conversation, they're creating rhythmic poetry; pauses are filled, sentences are capped by the other’s interruptions, all amounting to a patterned cadence.

În postul acesta am ales doar una din multele șarade din State and Main, însă voi repertoria și altele mai încolo.

Hint și îndemn: Stay for the [end] credits