Hello, strangers!

Hello, stranger...

This is a private (from time to time) blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

30 noiembrie 2011

Cu titlu de inventar


Mă gândeam, privind imaginea asta din The Tree of Life, la toate întâlnirile nefericite, nepotrivite, nedorite, regretabile, inevitabile, ratate, tarate, marcante într-un sens nefast, pe care le avem sau le putem avea într-o viaţă, la modul în care aceste întâlniri ne modifică fundamental structura mentală şi sufletească, alterându-ne, poate iremediabil percepţiile ulterioare. Things in life, ca într-o coloană sonoră dintr-un film de Wong Kar Wai. Things in life... Lucruri care ne strică şi ne fac inapţi să mai privim inocent de-acolo înainte. Şi mai ales de-atunci înapoi. Întâmplări, întâlniri, lucruri, oameni care ne prind cu garda jos şi ne execută fără somaţie. A nu se căuta vinovaţi. Nu există. 

Sau, cu vorbele lui Sartre, în cele din urmă individul este responsabil totdeauna de ceea ce s-a făcut din el, chiar dacă el nu poate face nimic altceva decât să-şi asume această responsabilitate.

Se prea poate ca, uneori, viaţa să nu fie mai mult decât o privire aruncată cu mâinile pâlnie printr-un geam. Pentru a vedea mai bine, pentru a desluşi ce e dincolo. Deşi e cât se poate de limpede că totul e tulbure şi că dincolo s-ar putea să nu fie nimic. Sau un nimic pe care ne place să-l drapăm somptuos în semnificaţii asemeni cailor din cortegiile funerare de odinioară. Poate or mai fi şi azi, nu ştiu, nu particip la astfel de ceremonii.

Şi-aşa ajungem, pe nesimţite aproape, nişte lilieci istoviţi umblând pe bâjbâite într-o lume ale cărei contururi devin tot mai difuze. Suflete cu cârcei.

28 noiembrie 2011

Monday Monologues (L)


And you were accepted, of course. You moved from Boston to Paris into a little apartment on the rue du Faubourg-Saint-Denis. I showed you our neighborhood, my bars, my school. I introduced you to my friends, my parents. I listened to your texts, your singing, your hopes, your desires, your music. You listened to mine. My Italian, my German, a bit of Russian. I gave you a walkman. You gave me a pillow. And one day, you kissed me. Time went by, time flew and everything seemed so easy, so simple, so free, so new, so unique. We went to the movies, we went dancing, we went shopping, we laughed, you cried, we swam, we smoked, we shaved, you screamed; sometimes for no reason, or for a reason. Yes, sometimes for a reason. I brought you to the academy, I studied for my exams, I listened to your singing, to your hopes, your desires, your music. You listened to mine. We were close, so close, ever so close. We went to the movies, we swam, we laughed. You screamed, sometimes for a reason and sometimes without. Time went by, time flew. I brought you to the academy, I studied for my exams. You listened to my Italian, German, Russian, French. I studied for my exams. You screamed, sometimes for a reason. Time went by for no reason. You screamed for no reason. I studied for my exams, my exams, my exams. Time went by, you screamed, you screamed, you screamed. I went to the movies. (Melchior Baslon as Thomas in Paris, je t'aime, segment Faubourg Saint-Denis, dir. Tom Tykwer, 2006)

And because less is more, here is more. All, actually!

25 noiembrie 2011

Cvasimilitudini (XXXIII)

Screenshot from Eternal Sunshine of the Spotless Mind (dir. Michel Gondry, 2004)

Screenshot from Restless (dir. Gus van Sant, 2011)

Atenţie, fenomen rar în România: apar şi se lansează cărţi de cinema!

„După speculaţiile postmoderne despre «sfîrşitul istoriei» şi implicit al practicii istoriografice, m-aş revendica de la formulele de supravieţuire a speciei, cu argumentul că textele întrunite sub această titulatură au fost publicate de-a lungul a 12 ani ai unei triple tranziţii: dintre secole, sisteme şi generaţii. O tranziţie care, dacă nu s-a încheiat, şi-a trasat deja acolada. Ceea ce articulează... articolele ca «fractali» ai unei deveniri... istorice. Cît despre subiectivitatea înscrisă în titlu (confundată de unii – deliberat? – cu subiectivismul ori cu subiectivitatea nombrilistă, lipsită de organul criticii profesioniste valorizante şi disjunctive), au consumat prea multă cerneală iluştrii şi inegalabilii înaintaşi ai criticii şi istoriografiei mai ales literare, obligaţi să se apere de o atare «învinuire», încît îmi permit (sînt nevoit) să fac din acest fost stigmat un soi de blazon afişat la vedere, bineînţeles fără pavăza vreunor ghilimele la... subiectivă, dar şi fără a cuteza un racord cu înalta autoreferenţialitate a postmodernilor beletristici.”

Acest fragment este extras din prefaţa primului volum al Istoriei subiective a tranziţiei filmice (cu subtitlul Al Patrulea Val, restauraţia mediocrată şi refondarea cinema-ului românesc) semnat de criticul de film Valerian Sava. Cartea va fi lansată astăzi, 25 noiembrie, la Gaudeamus, cu începere de la ora 18.00, la standul Editurii Paralela 45. Celor ce au ocazia să participe le spun doar atât: nu rataţi evenimentul!

P.S.: Volumul este dedicat „memoriei şi actualităţii lui Ion I. Cantacuzino şi Alex. Leo Şerban”.

24 noiembrie 2011

După 20 de ani


Film: Grosse Point Blank (dir. George Armitage, 1997)
Song in the soundtrack: Under Pressure - Queen
Writer: Freddie Mercury (5 September 1946 - 24 November 1991)

23 noiembrie 2011

Juxtapuneri (XIV)

Screenshot from The Tree of Life (dir. Terrence Malick, 2011)

„[ ... I have hunted butterflies in various climes and disguises: as a pretty boy in knickerbockers and sailor cap; as a lanky cosmopolitan expatriate in flannel bags and beret; as a fat hatless old man in shorts”. (Vladimir Nabokov - Speak, Memory)

21 noiembrie 2011

Monday Monologues (XLIX)


Many things had to happen. I had to suffer. You had to suffer so much. I existed because you existed. Now that I am at peace, tied to my roots, I feel I no longer exist. A Sunday in April, 1962. Just before Easter in Parma. And yet I came to you, the Church. Pascal and the Greek Cantos I held tightly in my hand. "With new dreams the Resistance brushed away the dream of the regions federated in Christ and its burning sweet nightingale. Damn those who do not know that this Christian faith is bourgeois, in its every privilege, every surrender, every subjugation. That sin is nothing more than the crime of disturbing daily certainties, hated for fear and aridity. That the Church is the ruthless heart of the State." As if in a dream I find myself before the city's gates, the bastions, the toll gates, the bell towers like minarets, domes like hills of stone, the grey roofs, the open terraces, and below the streets, neighborhoods, the squares, the Square, and through the middle the river, Parma, which divides the two cities, the rich from the poor. And again the Square, so much in the city's center, and yet so close to the fields, that on some nights you can smell the hay. The square, which feels like a walled arena when you're inside. There, I move amid figures who are out of step, remote. Figures for whom only the Church existed before, in whom Catholicism has suffocated all desire for freedom. These are my equals, the bourgeois of Parma, those of the midday Mass. I wonder if they were ever born, if the present echoes inside them, as it does in me and cannot be consumed. Clelia. We had always gone steady, we were meant for each other. But, Clelia is the city. Clelia is that part of the city which I have rejected. Clelia is that sweetness of life which I do not want to accept. That's why, for a desperate and final act of love... I searched all the churches, looking for Clelia. I found her and I wanted to look at her one more time. (Francesco Barilli as Fabrizio in Prima della rivoluzione (dir. Bernardo Bertolucci, 1964)

Cu drag, pentru cinefilii timişoreni


Proiecţie-eveniment: Meandre
(marţi, 22 noiembrie 2011, ora 18.00, Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran”). Intrarea e liberă.

Ce surprindea, fără îndoială, în 1967, şi surprinde şi azi este extraordinara modernitate a stilului. Meandre e un film foarte geometric, şi geometria lui se suprapune perfect peste acest univers fără limite spaţiale sau temporale, din care aparatul decupează frânturi de feţe şi de obiecte, adevărata mărime a adevărurilor neputând fi cuprinsă cu privirea. Aproape fiecare cadru e perfect construit, e o geometrie poetică, o poezie a formelor în alb şi negru, puţin dure, între care Săucan lasă loc formelor intermediare – griul aglomerându-se în diferite nuanţe, de la nisipul cenuşiu de pe plajǎ până la negurile din interioarele pe care eroii nu reuşesc, cu nici un chip sǎ le populeze. (Iulia Blaga)

În cartea Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, Constantin Noica avea să anticipeze parcă - in nuce - stilul Săucan. Filozoful de la Păltiniş intuia acolo - fără să ştie - stilul pe care avea să-l deprindă Săucan, atunci când reproşa filmelor «cu subiect», că «vor să fixeze, în câteva imagini, libera imaginaţie a spectatorului, când ar trebui, nu ştiu cum, să i-o elibereze; poate redând de două sau trei ori, în chipuri diferite, aceeaşi scenă...» În Meandre (despărţirea din gară; reconcilierea de pe malul mării între bărbatul matur şi tânărul ce vrea să ştie adevărul despre părinţii săi) şi O sută de lei (dialogul dintre cei doi fraţi în maşină după momentul furtului din alimentară; traversarea, întreită, a bălţii şi raidul cu maşina condusă de fratele cel mic după mărturisirea trădării fetei) Mircea Săucan avea să reia de două-trei ori aceeaşi scenă, fiecare reluare îmbogâţind-o progresiv în semnificaţii cu riscul de a-l dezorienta (cel puţin la prima vizionare) pe spectator.” (Marian Rădulescu)

20 noiembrie 2011

Sunday night moods


One of my favorite scenes from Collateral it's when we see the taxi cab driving through nightime Los Angeles and in the background they play a piece of this song. Michael Mann's Collateral focuses on the age-old struggle between Realism (i.e. Vincent's character) and Idealism (i.e. Max's character). In fact, the themes that Max Stirner (18th century German Anarchist Philosopher) demonstrates in his book The Ego and Its Own is also demonstrated by the actions Vincent and Max endure. But this is just a collateral opinion. Let's focus on the music instead!

19 noiembrie 2011

A harsh reminder


„Every road ends in death, every friendship, every love. Torment, loss, betrayal, pain, suffering, age, indignity, hideous lingering illness... And all of it with a single conclusion for you and every one and every thing you have ever chosen to care for.”

18 noiembrie 2011

Woody did it again!

Până la urmă, cel mai bun şi pertinent review pentru Midnight in Paris l-a făcut însuşi autorul filmului. Anticipat, în 2002, în Hollywood Ending, care - un amănunt, nimic mai mult! - a fost proiectat în deschiderea Festivalului de la Cannes, asemeni celui mai sus menţionat.


În ce mă priveşte, mai toate filmele sale de la Matchpoint încoace sunt precum cadourile alea oferite pe principiul „dacă anul trecut i-am dat o vază şi a mers, anul ăsta îi dăm o tot vază”. Evident, calitatea şi materialul sunt sau pot fi diferite, dar valoarea simbolică a obiectului e aceeaşi. Privind lucrurile într-o notă optimistă, însă, parcă e mai plăcut să primim daruri de la Woody Allen decât de la, să zicem, nu să dăm cu parul, Roland Emmerich!

17 noiembrie 2011

The guy has a real sense of humor


Your new movie, The Ides of March, is pretty dark. Your character, a presidential candidate, makes a mistake. Do people allow candidates failings if they don't influence who they are as politicians?
I really do think it almost always comes down to not just the stupid act istelf but the covering up of that stupid act. I truly believe if Nixon had taken the tapes and burned them on his front lawn and said, „Screw you. These belong to me”, Watergate would have been very different.

(...)

Do you follow Twitter?
No, because I drink in the evening and I don't want anything that I write at midnight to end my career - „You can kiss my ass”, all spelled wrong.

16 noiembrie 2011

M-a convins, dar nu m-a impresionat!


Acuma că am reuşit să-l văd şi eu, pot spune liniştit cu mâna pe inima oricui, inclusiv a mea, că da, e un film excepţional, dar nu o capodoperă. E un exerciţiu sincer şi solid pe o temă veche de când lumea, dar nu mai mult de-atât! N-am bocit, nici nu era de bocit, însă mi s-a chircit inima de câteva ori (că tot am adus vorba despre asta mai sus). Şi totuşi, dacă ar fi să aleg între A Separation şi La vida de los peces aş alege, în continuare, ultimul!

15 noiembrie 2011

Cvasimilitudini (XXXII)

Screenshot from Lebanon (dir. Samuel Maoz, 2009)

Screenshot from The Tree of Life (dir. Terrence Malick, 2011)

Acest post apare graţie lui Richie de la mareleecran (grazie mille!), care mi-a furnizat primul screenshot. Restul, adică foarte puţin, am făcut eu.

14 noiembrie 2011

Monday Monologues (XLVIII)


I've been around this block twice now. Looking for something. A clue. I've been looking for clues and something led me back here. Yeah. So here I am. It could have been me, the one who was at Ringo's place when the shit went down. Hey. I know how it is. I've been there. We've all done bad things. We've all had those guilty feelings in our heart. I'm going to take your brain out of your head and wash it and scrub it and make it clean. I don't know. But I'm going to have to settle this. First we're going to check the hole and see what we can find. We're going to get nice and wet, and you're going to spread your legs. Oh, that's good. So you know me. You know my reputation. Thirteen inches of tough load, I don't treat you gently. That's right. I'm Brock Landers. So I'm going to be nice. So I'm going to be nice. So I'm going to be nice, I'm going to ask you one more time. Where the fuck is Ringo? I am a star. I'm a star, I'm a star, I'm a star. I am a big, bright, shining star. That's right. (Mark Whalberg as Dirk Diggles in Paul Thomas Anderson's Boogie Nights, 1997)

12 noiembrie 2011

O bombă cu ceas. Defect!

Sau Mine vaganti. De Ferzan Ozpetek. Din 2010. O comedioară (de moravuri?) a l'italiano, fără pretenţii (sau cu pretenţii de telefilm), cu gust pe alocuri sălciu, mult sub standardele cu care turcul italienizat ne obişnuise (cel puţin în acest caz, paralela cu celălalt turc pribeag, „neamţul” Fatih Akin, e de neevitat: a se vedea ultima ispravă a acestuia, Soul Kitchen, care e cam la acelaşi nivel de superficialitate, asumată, sper).






În afară de plurabela din imagini (Nicole Grimaudo, răsfăţată de cameră cu asupra de măsură, din toate unghiurile, spre marea mea bucurie), am mai reuşit să pun deoparte melodia doamnei Sezen Aksu (asta e, pe ea o ştiu din documentarul lui Akin, el e cezarul meu aici!), străzile vechi din Lecce de culoarea portocalei abia date în pârg şi finalul ce s-ar vrea luntre (sau punte?!) către cel din . În rest, o mână de clişee spălate corect (dar nu manual) la temperatura indicată de şi pe etichetă, apretate sau călcate fără prea multă râvnă (de imaginaţie mai bine să nu aduc vorba) şi aşezate cu deosebită grijă întru flatarea nervului optic în dulap (din care unii ies tam-nesam când le e altora lumea mai dragă, acesta fiind, de fapt, şi chichirezul - uneori, tratat în cheie kitsch - al filmului).

P.S.: Dacă se întâmplă să-l vedeţi, e mai bine să mâncaţi ceva înainte! (Aproape) orice. Altfel, e imposibil să rezistaţi ispitei de a vă lăsa pradă desfrâului culinar la care Ozpetek vă invită cu voluptate de voyeur, filmând fără pic de ruşine bucate alese şi mese îmbelşugate.

10 noiembrie 2011

Utilizabile

Pentru că, după cât mă duce pe mine capul, Ungaria mi se pare un fel de Irlandă a Europei de Est, vă propun un cinemelanj maghiaro-irlandez orchestrat, pe întinderea a 10 zile (10 - 20 noiembrie), de două instituţii de referinţă şi cu bune referinţe în domeniu.


Aşadar, irish movies (& probably coffee) la ICR (my pick: Kisses, dir. Lance Daly, 2008, imaginile de deasupra de-acolo sunt) - detalii despre program aici - urmate, la MŢR, de câteva huno-delicatese, între care oscarizatul Mephisto (dir. István Szabó, 1981) şi  - my pick! - Calul din Torino, despre care a scris atât de pertinent şi frumos Mihai Cristea, un prieten al acestui blog, în corespondenţa de la TIFF 2011. Vă invit să-i recitiţi review-ul şi apoi să acţionaţi în consecinţă. Să nu uit: în ambele cazuri, intrarea la proiecţii va fi liberă, iar filmele vor fi subtitrate în limba română.

P.S.: Mulţumiri speciale se cuvin Adrianei care mi-a semnalat evenimentul de la MŢR/NCRR.

09 noiembrie 2011

Re: Cvasimilitudini (XXX)

Screenshot from Pina (dir. Wim Wenders, 2011)

Imaginea de mai sus poate fi considerată şi bonus track pentru postul de aici. Un bonus track oferit, sugerat, propus, alegeţi ce variantă doriţi, de Cătălin (thanks!).

07 noiembrie 2011

Monday Monologues (XLVII)


Aww, you motherfuckers. Okay. Alright. I'm putting cases on all you bitches. Huh. You think you can do this shit... Jake. You think you can do this to me? You motherfuckers will be playing basketball in Pelican Bay when I get finished with you. SHU program, nigga. 23 hour lockdown. I'm the man up in this piece. You'll never see the light of... who the fuck do you think you're fucking with? I'm the police, I run shit around here. You just live here. Yeah, that's right, you better walk away. Go on and walk away... 'cause I'm gonna' burn this motherfucker down. King Kong ain't got shit on me. That's right, that's right. Shit, I don't, fuck. I'm winning anyway, I'm winning... I'm winning any motherfucking way. I can't lose. Yeah, you can shoot me, but you can't kill me. (Denzel Washington as Alonzo Harris in Training Day, dir. Antoine Fuqua, 2001)

05 noiembrie 2011

Din offline adunate şi înapoi în online date

„dear C., amu io ce naiba sa mai zic?
m-ai prins iara cu chilotii-n vine!
la mine patania cu reluarea filmelor la ceas vesperal e mult mai bizara.
am reinceput cu Drive (despre care n-are rost sa mai zic ca, dupa ce ti-am transmis impresiile mele, am vazut ca Refn s-a consultat cu Gaspar Noe pentru skull crash, pe bune)!
apoi am zis sa sar direct in Melancholia, dar fiindca nu vazusem Antichrist am zis sa-i dau cu ala.
un pic dezabuzat de acel SF relational, am decis sa trag un detour prin The Tree of Life, ce parea luminiscent si mi-ar fi tratat spleen-ul pana sa ajung la propusul Melancholia.
ce sa vezi?
am nimerit din lac in puț*, adica am dat de genul ala de coincidenta pe care nici in Jake si Grasanul n-o intalneai si pe care eu n-o pot digera:
cum iti explici ca am nimerit consecutiv doua filme (Antichrist si The Tree of Life) care incep cu pierderea accidentala a unui fiu si cu cate o grieving mother walking through the woods?
din dilema asta nu pot iesi (...)
din ciclul Afternoons & Coffeespoons (care ramane cea mai docta melodie scoasa vreodata, in care sunt invocati Sartre si TS Eliot): am iesit cam dezabuzat dupa The Tree of Life.
vorba lui Sean Penn, nu stiam care fu rolul lui exact pe-acolea.
eu filmul ala l-as fi facut fara dialoguri si trama, numai dezmat vizual pe muzici clasice.
care, apropo, marcheaza inca o apropiere intre debuturile din Antichrist si The Tree ("'Lascia ch'io pianga' from 'Rinaldo'" in primul si "Lacrimosa" in al doilea).
on the other hand, sa stii ca, incercand sa ma obiectivez, nu cred ca cineva din afara pricepe aiurelile pe care ti le scriu. adica sunt legaturi pe care noi doi le facem sau scheme de-ale noastre, greu de ucis de catre altii.
pentru publicul tau, riscam sa parem pe alocuri doi firoscosi.
ceea ce oricum suntem ;)”   

Nu am chef să mai divaghez în legătură cu acest post. Pentru cei interesaţi de subiect sau pur şi simplu nimeriţi ca musca-n lapte, precizez că legenda e aici.

04 noiembrie 2011

„Uşile, uşile...” (1)

Imagine din American Beauty (dir. Sam Mendes, 1999)

Cuvânt înainte:
Poarta sau uşa simbolizează locul de trecere dintre două stări, dintre cunoscut şi necunoscut, dintre lumină şi întuneric, dintre bogăţie şi sărăcie. Poarta se deschide spre un mister. Dar are şi o valoare dinamică, psihologică, căci ea nu marchează doar un prag, ci îl şi invită pe om să îl treacă. Poarta este o invitaţie la călătorie spre un alt tărâm“. (J. Chevalier, A. Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, Bucureşti, Ed. Artemis, 1995, vol. III, p. 113)

01 noiembrie 2011

Shake it like a Messerschmitt!

"apoi pe tine te-a dus Drive la filme nepotrivite cu gandul.
eu zic ca se revendica obviously de la Irreversible (queasy skull crash), Saving Private Ryan (killing him softly with his knife), Death Proof (muscle car appearing from nowhere and suddenly turning on the lights prior to road mayhem).
ideea e ca s-a schimbat ora, e sezonul invernal and I'm back in business, baby!
back with a vengeance.
ma gandeam cu ce film sa reiau dulcea corvoada, dar posterul tau cu privatul Ryan Gosling m-a convins.
de fapt, asta ar fi fost un titlu bun: Saving (Private) Ryan Gosling (from The Notebook stance)"

......................................................................

Dragă Al.,
(I can call you Al., că doar de-aici ne revendicăm: „If you'll be my bodyguard, I can be your long lost pal”)

Sper să-ţi placă titlul şi mai sper să nu te sperii că public impresiile astea ubercool găsite în arhiva mess-ului (parcă aşa a rămas: our life is a mess, right?). Mereu am crezut că ar trebui să-ţi deschizi un blog cu răspundere limitată, un blog invernal, ca să preiau terminologia ta livrescă, în care să deversezi axiomaticele-ţi opinii de hârciog cinefil. Ştiindu-te mai comod şi mai plin de spleen decât mine, mi-am pierdut orice speranţă, aşa că profit de orice ocazie ca să te execut direct, fără preaviz, mai ales că ceea ce urmează e cea mai nimerită continuare a postului meu minimalist Drive related.

În concluzie, mulţumesc (m-ai salvat din nou!) şi aştept să recidivezi cu acelaşi aplomb. Out of the blue, without no clue.

Cinematically yours,

Cinesseur