Proiecţie-eveniment: Meandre
(marţi, 22 noiembrie 2011, ora 18.00, Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran”). Intrarea e liberă.
„Ce surprindea, fără îndoială, în 1967, şi surprinde şi azi este extraordinara modernitate a stilului. Meandre e un film foarte geometric, şi geometria lui se suprapune perfect peste acest univers fără limite spaţiale sau temporale, din care aparatul decupează frânturi de feţe şi de obiecte, adevărata mărime a adevărurilor neputând fi cuprinsă cu privirea. Aproape fiecare cadru e perfect construit, e o geometrie poetică, o poezie a formelor în alb şi negru, puţin dure, între care Săucan lasă loc formelor intermediare – griul aglomerându-se în diferite nuanţe, de la nisipul cenuşiu de pe plajǎ până la negurile din interioarele pe care eroii nu reuşesc, cu nici un chip sǎ le populeze.” (Iulia Blaga)
„În cartea Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, Constantin Noica avea să anticipeze parcă - in nuce - stilul Săucan. Filozoful de la Păltiniş intuia acolo - fără să ştie - stilul pe care avea să-l deprindă Săucan, atunci când reproşa filmelor «cu subiect», că «vor să fixeze, în câteva imagini, libera imaginaţie a spectatorului, când ar trebui, nu ştiu cum, să i-o elibereze; poate redând de două sau trei ori, în chipuri diferite, aceeaşi scenă...» În Meandre (despărţirea din gară; reconcilierea de pe malul mării între bărbatul matur şi tânărul ce vrea să ştie adevărul despre părinţii săi) şi O sută de lei (dialogul dintre cei doi fraţi în maşină după momentul furtului din alimentară; traversarea, întreită, a bălţii şi raidul cu maşina condusă de fratele cel mic după mărturisirea trădării fetei) Mircea Săucan avea să reia de două-trei ori aceeaşi scenă, fiecare reluare îmbogâţind-o progresiv în semnificaţii cu riscul de a-l dezorienta (cel puţin la prima vizionare) pe spectator.” (Marian Rădulescu)
„În cartea Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, Constantin Noica avea să anticipeze parcă - in nuce - stilul Săucan. Filozoful de la Păltiniş intuia acolo - fără să ştie - stilul pe care avea să-l deprindă Săucan, atunci când reproşa filmelor «cu subiect», că «vor să fixeze, în câteva imagini, libera imaginaţie a spectatorului, când ar trebui, nu ştiu cum, să i-o elibereze; poate redând de două sau trei ori, în chipuri diferite, aceeaşi scenă...» În Meandre (despărţirea din gară; reconcilierea de pe malul mării între bărbatul matur şi tânărul ce vrea să ştie adevărul despre părinţii săi) şi O sută de lei (dialogul dintre cei doi fraţi în maşină după momentul furtului din alimentară; traversarea, întreită, a bălţii şi raidul cu maşina condusă de fratele cel mic după mărturisirea trădării fetei) Mircea Săucan avea să reia de două-trei ori aceeaşi scenă, fiecare reluare îmbogâţind-o progresiv în semnificaţii cu riscul de a-l dezorienta (cel puţin la prima vizionare) pe spectator.” (Marian Rădulescu)