Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

luni, 31 august 2009

Ultimele două din primele zece

Întâmplător din acelaşi film - Jackie Brown, de unde aş fi putut alege la fel de bine personajul titular (alocat lui Pam Grier) sau cel care îi dă târcoale acestuia: Max Cherry (Robert Forster). Fiind o chestiune extrem de subiectivă, m-am oprit asupra a doi tăntălăi, fiecare în felul lui, genul de proşti de care nu trebuie să-ţi fie milă, fiindcă, oricum i-ai privi, nu depăşesc condiţia de "volume în spaţiu" [asta este faimoasa expresie atribuită lui Antonioni vorbind despre actori; în comparaţie cu el, Hitchcock era un finuţ: îi numea, glumind, fireşte, vite (cattle)].

10. Loius Gara (Robert de Niro)

Al doilea Louis din carieră, după Louis Cyphre în Angel Heart. Un rol de idiot patentat, în care de Niro intră ca în brânză. Prima şi singura colaborare cu Tarantino, memorabilă fără doar şi poate. Din punctul meu de vedere, prestaţia de aici e în primele 5 avute de el în anii '90 (după cele din Heat, Casino, Goodfellas şi Wag the Dog). Loius Gara moare stupid, fără artificii (scenaristice sau de alt soi), în ton cu viaţa lui de până atunci. Unul din motivele pentru care de Niro merită aplaudat aici e acela că reuşeşte să-l facă pe ipochimen atât de şters & antipatic (fără a apela, de exemplu, la trucurile oribile care te fac să-l urăşti pe Max Cady în Cape Fear), încât nici nu te gândeşti prea mult că a sărit din schemă.

9. Melanie (Bridget Fonda)

Sau "blondă şi proastă cum ne-ai plăcut nouă", ca să parafrazez o piesă folk foarte cunoscută. I-a ieşit minunat. Cu toate acestea. Bridget Fonda n-a fost altceva decât o muză de tranziţie. pentru Tarantino. Ceea ce trebuia să fie a career lifting pentru ea a rămas la stadiul de proiect, apariţiile sale ulterioare fiind foarte departe de poalele muntelui pe care o urcase șerpașul QT, aşa că, în 2002, cu un nou proiect pe planşă, acesta s-a reorientat spre Uma Thurman, căreia i-a croit un rol şi costume de gală. Bridget a rămas un widget. Și atât!

[Louis and Melanie are looking at a picture]
Melanie: That's Japan.
Louis: Uh, looks like... I can... It shows...
Melanie: Wanna fuck?
Louis: Yeah.
[three minutes later]
Melanie: That was fun.
Louis: Yeah, that hit the spot.
Melanie: Now, we can catch up.
Louis: Yeah.
[heavy breathing]
Louis: Got a beer?
Melanie: Sure. In the fridge.

Oameni şi advertising/Mad Men, episodul 3: My Old Kentucky Home


Episode 3 is reminiscent of "The Great Gatsby:" the 1920's feel, party in Long Island, Jane and Roger acting "foolish'" (just like Tom and Daisy as "careless people" in 'Great Gatsby.') 

sâmbătă, 29 august 2009

Intermezzo confesiv

Gizaaas Craist! Saw a ajuns deja la a șasea serie și eu nu am găsit nici până acum un motiv suficient de puternic s-o văd pe prima (i-aș putea spune și episod-pilot, cred)! Bine, presupun că nu am pierdut cine știe ce fulminantă experiență cinematografică și, pe de altă parte, nici nu sunt deloc un mare amator de B-C-D-Exploitation movies.

vineri, 28 august 2009

Lauren Bacall on Twitter (Tarantino week opening)

Da, oricât ar părea de bizar, deschid Tarantino week cu o știre despre Lauren Bacall. Pretty much so: respectabila doamnă a vechiului Hollywood și-a făcut cont pe twitter și ciripește vrute și nevrute as you can see following the link I gave you. For the flavour, să-i dăm cuvântul:

The good thing about being 84 is that I can smoke as much as I want. If I was smoking 2 packs a day on the set of To Have and Have Not when I was 19, and I am still around 65 years later, I can continue smoking as much as i want. I wonder what Marlene Dietrich and Bette Davis would say to all this if they were stil around with us, haha. Now those ladies smoke more then me. (20 august)

For all of you that do not like my tweets, you can always unfollow me, Mrs.Hilton is on Twitter maybe her "twitts" are more to your liking. (20 august)

Almost forgot if you have not seen 8½. I suggest you do or else be condemned to hell http://bit.ly/vqAMg (21 august)

Și de departe, preferata mea (doamna are umor cât zece textieri de sitcom-uri făcuți și făcute grămadă):
Yes I saw Twilight. My granddaughter made me watch it, she said it was the greatest vampire film ever. After the "film" was over I wanted to
smack her accros her head with my shoe, but I do not want a book called Grannie Dearest written on me when I die, so instead I gave her a DVD of Murnau's 1922 masterpiece Nosferatu and told her, now thats a vampire film! and that goes for all of you! watch Nosferatu instead!
(22 august)

Acum ar trebui să dezleg șarada, nu? Ok, here it goes:
Me and Mr. Tarantino working together with Miss Christina Ricci? It may happened.
I love Quentin's Pulp Fiction, the film is a masterpiece and Ricci was amazing in Buffalo 66 so maybe I will take this role... just maybe.
Other names attached to the Tarantino project: Dennis Hopper, Juliette Binoche and Christopher Walken.
I have never been offered to play a schizophrenic Russian heroin addicted Kidnapper's mother before. haha.
With a movie with Hopper and Walken you would think they would play the villians, but I would actually be villainess in the movie.
The more I read the script the more I like it, and its not even half writen yet. I wonder what the jaw dropping shocking ending it will have. ("spuse" in a row, între 29 iulie și 5 august)

Mai rămâne o enigmă de dezlegat: la care dintre cele trei proiecte ce apar in development, pe imdb.com, în dreptul lui Tarantino, face referire Lauren Bacall? (off topic: singura actriță din lume care are copii și de la Humphrey Bogart și de la Jason Robards, in other words, a classic Hollywood DNA). Eu n-am reușit să aflu deocamdată, iar imdb dă detalii numai în varianta cu bani.

Antichrist a primit botezul netului

Cum, necum, pe net circulă de ieri, un screener cu Antichristul lui von Trier, cică varianta necenzurată (în absenţa unui termen de comparaţie nu ştiu dacă e aşa). Calitatea imaginii este precară, însă admiratorii feroce vor trece peste acest impediment cum vor trece şi peste absenţa subtitrării. Pentru degustare, băieţii care l-au adus în atenţia şi pe hard-urile publicului larg au selectat fragmentul pe care îl postez au-dessus. V-i-s-c-e-r-a-l! Greu de privit, mai greu chiar decât un slasher făcut cinstit şi lăutăreşte. Nu ştiu ce-a vrut von Trier cu filmul ăsta! O să-l mai văd o dată pentru a mă dumiri.

P.S.: De azi şi până vineri, 4 septembrie, inclusiv, data premierei oficiale*, în România, pentru Inglourious Basterds, acest blog va găzdui Tarantino week, adică un soi de omagiu extrem de personal, pe care subsemnatul îl aduce iconoclastului autor de filme, ele însele omagii-melting pot pentru diverse genuri sau subgenuri cinematografice, regizori şi actori obscuri sau subevaluaţi. Orice contribuţie este binevenită, aici sau pe blogurile voastre. Let's ramble!

*înțeleg că săptămâna asta se întâmplă în unele multiplexuri câteva proiecții-teaser, echivalentul avanpremierei presupun (dacă greșesc să mă corecteze careva, merci).

miercuri, 26 august 2009

Despre cele ascunse de Michael Haneke

Screenshot from Caché (dir. Michael Haneke/2005)

Un film cum multe nu-s. Încă un funny game de-al lui Haneke. L-am văzut în deschiderea unui Festival de Film European, pe vremea când festivitatea se organiza la Sala Palatului. Plină ochi! Pentru că se intrase pe invitații. Cu bilete nu s-ar fi umplut nici pe jumătate. Prilej pentru mine să mă izbesc de apucăturile clasice ale gloatei care intră pe gratis la astfel de evenimente.

Sonorizarea a fost o rușine, primele 5 minute fiind o probă de rezistență pentru urechi: pârâituri infernale în boxe, urmate de absența sunetului. Dacă zgomotul nu era inclus în reprezentație, liniștea de după făcea parte din film. Vreme de câteva minute, pe un cadru fix și mut cade genericul. Lent, ca o ninsoare nehotărâtă. Evident, unii au aplaudat ironic, alții au fluierat. Când s-au prins, a fost târziu. Haneke le trăsese preșul.

Partea cea mai mișto a venit la sfârșit, când austriacul le-a mai servit o lovitură: a închis filmul într-un fel oarecare, fără să-l lege - aparent cu nimic - de economia narațiunii și fără să dezlege ceva. Pe culoarele spre ieșire, i-am regăsit pe vociferatori afurisind după puteri și gabarit intelectual filmele europene și autorii lor cu figuri în cap. Trebuia să le fi văzut mutrele nedumerite! Erau ele însele un spectacol. L-am aplaudat pe Haneke în gând și am pășit fericit afară gândindu-mă la bancul acela în care iepurașul ia trei pumni în figură din senin...

luni, 24 august 2009

3 ani

Cristian Nemescu (31 martie 1979 - 24 august 2006) - regizor
Andrei Toncu (8 aprilie 1978 - 24 august 2006) - sunetist

Dumitru Aruștei,
șoferul taximetrului în care se aflau


Uciși într-un accident de circulație, la intersecția dintre Știrbei Vodă și Splaiul Independenței - pod Eroilor, de un iranian cu cetățenie britanică, Ali Imran, aflat la volanul unui jeep care circula cu viteză și fără să acorde prioritate. Înțeleg că, finalmente, cretinul a fost condamnat la închisoare.


Atunci... Imediat după accident!

Acum, adică astăzi, 24 august, adică în nici un fel, ca și când acolo nu s-ar fi întâmplat nimic. Până şi tabla gardului împrejmuitor a fost îndreptată. California dreamin'...

duminică, 23 august 2009

Câte ceva despre Madonna, Tarantino și... Tony Scott

Peste trei zile Madonna va descăleca la București și va încăleca pe un băț sticky&sweet pentru un show cum n-a văzut Marsilia (acolo a fost anulat din cauza prăbușirii unei platforme care a omorât doi salahori). O întâmpin pe Madonna, la al cărui concert nu voi ajunge, deoarece, pentru a-l parafraza pe Sting, I'll take Cohen, my dear, cu acest scânteietor dialog din Reservoir Dogs, a true opener - dialogul, a kickass debut pentru Tarantino - filmul. Cum embedding disabled by request, nu-mi rămân decât linkul și transcrierea discuției dintre niște domni cu pseudonime colorate:

[first lines]
Mr. Brown
: Let me tell you what 'Like a Virgin' is about. It's all about a girl who digs a guy with a big dick. The entire song. It's a metaphor for big dicks.
Mr. Blonde: No, no. It's about a girl who is very vulnerable. She's been fucked over a few times. Then she meets some guy who's really sensitive...
Mr. Brown: Whoa, whoa, whoa, whoa, whoa... Time out Greenbay. Tell that fucking bullshit to the tourists.
Joe: Toby... Who the fuck is Toby? Toby...
Mr. Brown: 'Like a Virgin' is not about this sensitive girl who meets a nice fella. That's what "True Blue" is about, now, granted, no argument about that.
Mr. Orange: Which one is 'True Blue'?
Nice Guy Eddie: 'True Blue' was a big ass hit for Madonna. I don't even follow this Tops In Pops shit, and I've at least heard of "True Blue".
Mr. Orange: Look, asshole, I didn't say I ain't heard of it. All I asked was how does it go? Excuse me for not being the world's biggest Madonna fan.
Mr. Blonde: Personally, I can do without her.
Mr. Blue: I like her early stuff. You know, 'Lucky Star', 'Borderline' - but once she got into her 'Papa Don't Preach' phase, I don't know, I tuned out.
Mr. Brown: Hey, you guys are making me lose my... train of thought here. I was saying something, what was it?
Joe: Oh, Toby was this Chinese girl, what was her last name?
Mr. White: What's that?
Joe: I found this old address book in a jacket I ain't worn in a coon's age. What was that name?
Mr. Brown: What the fuck was I talking about?
Mr. Pink: You said 'True Blue' was about a nice girl, a sensitive girl who meets a nice guy, and that 'Like a Virgin' was a metaphor for big dicks.
Mr. Brown: Lemme tell you what 'Like a Virgin' is about. It's all about this cooze who's a regular fuck machine, I'm talking morning, day, night, afternoon, dick, dick, dick, dick, dick, dick, dick, dick, dick.
Mr. Blue: How many dicks is that?
Mr. White: A lot.
Mr. Brown: Then one day she meets this John Holmes motherfucker and it's like, whoa baby, I mean this cat is like Charles Bronson in the 'Great Escape', he's digging tunnels. Now, she's gettin' the serious dick action and she's feeling something she ain't felt since forever. Pain. Pain.
It hurts her. It shouldn't hurt her, you know, her pussy should be Bubble Yum by now, but when this cat fucks her it hurts. It hurts just like it did the first time. You see the pain is reminding a fuck machine what it once was like to be a virgin. Hence, 'Like a Virgin'.

Apropo de personajele astea colour-coded: Tarantino le-a dat luciu, le-a impus în ceara memoriei noastre cinefile, dar de propus, le-a propus - patru la număr (Blue, Green, Gray, Brown) - Joseph Sargent în The Taking of Pelham One Two Three (1974). În organigrama gândită de Tony Scott pentru remake-ul care circulă în zilele noastre, Mr. Blue a fost lăsat pe dinafară, cei trei supraviețuitori fiind și ei rebotezați, însă produsul finit vine cu un glanț vizual pe care diverși specialiști nu s-au ferit să-l facă țăndări (între ei, Gorzo, care, din ce în ce mai dogmatic, vorba lui Raul pe twitter, spune referindu-se la "stilul" lui Scott că "e de neam prost" și că "dacă ar face filme porno, probabil că filmele lui s-ar și masturba în locul consumatorului"). Adânc, n-am ce zice...

vineri, 21 august 2009

Preţiozităţi ieftine: The Informers

Tot m-am ales cu ceva după ce am văzut The Informers! Am aflat de unde s-a inspirat U.S.U.R.A. în disco hit-ul nouăzecist Open Your Mind: dintr-o piesă lansată de Simple Minds (how convenient, huh?!), în 1982, New Gold Dream (81, 82, 83, 84).

The Informers (2009) seamănă cu o madmuzea pe tocuri de 10 plimbându-se pe un drum cu piatră cubică. Altfel spus, oricât ai vrea să-i admiri membrele inferioare, nu poţi face abstracţie de tangajul dizgraţios în care e antrenată ca urmare a inadecvării încălțărilor la condiţiile de trafic. Ei, altceva ar fi dacă ar renunța la instrumentele de tortură a picioarelor (ei) și ochilor (noștri)! Un film de Chabrol, poate... Nu e cazul, însă.

The Informers
, deci. Kim Basinger (pe care aş lua-o de nevastă, poate v-am mai zis), Billy Bob Thornton, Winona Ryder (yeah, she's back!), Mickey Rourke (o partitură de ticălos fără scrupule - kidnapper, cumplit interpretată, typecast ca în vremurile lui de glorie sumbră) şi Chris Isaak (bine, el nu-i cine ştie ce mare actor, însă ar fi putut fi o pată de culoare ca în Twin Peaks), toţi irosiţi într-un film al cărui scenariu e scris de... Bret Easton Ellis. Lurid trash l-au etichetat unii critici americani! Pretenţios, inconsistent, o aglomerare de clişee coclite, un rateu. Păcat de coloana sonoră şi imagine, ambele de 5 stele.

Sex, droguri şi SIDA. Nu intru în detalii pentru că nu există prea multe detalii care să merite a fi analizate. Variaţiuni terne pe acest trinom (cam totul e în trei în acest film: sexul, încrengăturile familiale disfuncţionale, infracţiunile, numai de murit se moare individual). Actori sau aspiranţi la acest statut, cântăreţi şi admiratoare picate de nicăieri în camerele lor, producători de cinema, staruri tv, starlete, prostituţie masculină şi feminină, pe scurt high & low life în Hollywood-ul anilor '80. Teoretic, Gregory Jordan vrea să ne facă sensibili la dramele lor. Din păcate, mixul ăsta de personaje e atât de prost alcătuit încât transferul de empatie nu funcţionează nicicum. Tot ce poţi spune despre ele, la sfârşit, e că-şi merită soarta. Cum îşi merită soarta şi filmul care, în Europa, a ieşit direct pe DVD!

Trailer (în screenshot-uri) - poate vă stârneşte interesul, totuşi!













miercuri, 19 august 2009

Câştigătorii concursului organizat de PCR*

Răspuns corect: Irréversible (dir. Gaspar Noe)

Fără multe farafastâcuri, trec direct la a nominaliza câştigătorii concursului, de departe cel mai de succes în istoria competiţiilor pe Cinesseur. Aşadar, în ordinea în care au răspuns, here they are: Bogdan, Lorelei, Raul şi Claude (chiar dacă a răspuns după ora limită 15.00, treacă de la mine!). Felicitări atât lor, cât şi celor care au încercat, verbiaj. şi Chambord!

Cumva în aceeaşi ordine de idei, aş mai dori să adaug că habar nu aveţi cât de încântat sunt că am reuşit să adun aici oameni de calitate, cu opinii avizate, pasionaţi de film cel puţin la fel de mult ca mine... Vă mulţumesc tuturor!

O chestiune administrativă: pentru a putea să trimit premiul-surpriză, îi rog pe Lorelei, Bogdan şi Raul să-mi lase la post restant o adresă de email (fie sub forma unui comentariu ce nu va fi publicat, fie pe adresa mea din profil). Emailul lui Claude l-am găsit pe blogul lui.

*Pentru cine nu a aflat încă: PCR = Partidul Cinesseur Român (formula a fost lansată de Chambord şi o folosesc cu permisiunea lui tacită)

marți, 18 august 2009

Partidul Cinesseur Român organizează un nou concurs. Cu premii!

Se dă: screenshot-ul de mai sus. Se cere: numele filmului din care a fost extras. Se mai dă celui care va da răspunsul corect un film pe care nu numai că nu l-a văzut, dar nici măcar nu a auzit de el. Nu exagerez cu nimic, puteți fi siguri de asta! Deadline: miercuri, 19 august, ora 15.00. Rețineți un amănunt cel puțin interesant: numai răspunsurile incorecte se publică înainte de ora fixată!

luni, 17 august 2009

Oameni și advertising: Mad Men, seria a treia (I)

În fiecare luni, voi posta aici un fragment din episodul difuzat în week-end. Astăzi, primul - Out of Town - din noua serie Mad Men. În rest, subscriu la ce spunea un om pe imdb, "newbies do yourself a favor and make a commitment to this series, you will NOT be disappointed!"

duminică, 16 august 2009

... și o după-amiază fierbinte de august

Se știe: one (short) leads to another. Mai exact, la unul dintre preferatele mele de pe Chacun son Cinema: I travelled 9000 km to give it to you. Pornind de la această replică din Alphaville, care de altfel, este proiectat în off, Wong Kar Wai șlefuiește o bijuterie, o metaforă senzuală, insurgent-erotică, demnă de introdus în orice antologie de gen la sfârșitul acestui deceniu.



Pentru că de-a scurtul filmului apar câteva inserturi ideogramate (dialogul în franceză dintre Anna Karina și Eddie Constantine nu cred că o să vă pună probleme), vă ofer, în ordinea în care se succed pe ecran, echivalentul lor în engleză:

1. The year I met her
2. I felt an unusual desire, recurring, strong, and citric
3. Forever
4. It was a hot summer afternoon in August

Parcurse așa n-au cine știe ce logică. Ideea e să le suprapuneți mental secvenței în care le vedeți.

Jumătăți de fețe, jumătăți de portocală, jumătăți de gesturi, dar nu jumătăți de măsură. Cinema total. Și Bach.

sâmbătă, 15 august 2009

Veriga lipsă din Chacun son Cinema

A fost în "portmanteau"-l Chacun son cinema proiectat la Cannes în 2007. Din felurite pricini, nu a mai intrat în versiunea pe DVD (la fel s-a întâmplat cu Cimino: "short"-ul său a fost scos de pe DVD-ul distribuit în State, însă pe-acela nu-l regretă nimeni). Așa că a apărut pe net. Vorbesc de World Cinema, o nostimă demonstrație a teoremei "frații Coen fac lucruri trăsnite". Josh Brolin e aici în rol de... lemă!

Dacă ați fi în locul cowboy-ului cinefil, voi ce-ați alege între La Regle du Jeu și Iklimler?

vineri, 14 august 2009

miercuri, 12 august 2009

Hana-bi: un Kitano liric

































Un val de nenorociri se abate asupra lui Yoshitaka Nishi (Takeshi Kitano). Într-o săptămână numai, îi moare fata - înecată -, află că nevasta-să suferă de o boală incurabilă, iar colegul său e împuşcat de un idiot în timp ce el îşi vizita soţia la spital. În urma acestui incident, det. Horibe (Ren Osugi) rămâne paralizat pe viaţă (diapareză la nivelul membrelor inferioare). Simţindu-se direct responsabil pentru seria de evenimente nefericite încearcă să repare ce mai e de reparat. Cum din meseria de "om al legii" nu se pot asigura, nici în Japonia, se pare, nevoile post-traumatice ale unor suferinzi, demisionează din Poliţie şi împrumută bani, mulţi bani, de la yakuza. Fostului coechipier îi cumpără şevalete şi vopseluri şi-l încurajează să picteze, soţiei îi oferă un tur al ţării. Pentru a restitui banii jefuieşte o bancă. Exit synopsis.

Dialogul e pe sponci în filmele lui Kitano (poate fiindcă face două-trei pe an?!). Cu siguranţă unul din cele mai încărcate de sens şi emoţie din filmografia cineastului, Hana-Bi e la loc de cinste în acest registru al ascezei verbale. Există gaguri, ruperi de ritm, pumni în figură, dar funcţia lor e pur derivativă: ajută la managerierea "uscată" a activităţii glandelor lacrimale. Din pudoare sau din instinct, Kitano nu ne varsă găleata cu sentimentalisme în cap graţie unui stil narativ bazat pe elipsă, hors-champ şi... tăcere. Zvârcolirile interioare ale protagoniştilor nu se citesc pe chipuri. Feţele par măşti, încremenite într-o dimensiune cumva hieratică. Din când în când, sunt brăzdate de rictusuri, semn de viaţă vegetală, gimnastică facială de întreţinere a aparenţelor, nimic mai mult. Esenţial e ceea ce se întrezăreşte din spatele puţinelor replici şi a imaginilor care, de multe ori, funcţionează ca o perdea de fum.

Hana-Bi a primit Leul de aur la Veneţia, în 1997. Discutabil, ca de obicei. Unii i-au reproşat schematismul, alţii calofilia, ambele ostentative. Nu era mai simplu să-şi expună picturile într-o galerie, decât în propriul film?, au întrebat câţiva. Eu zic că nu. Folosirea lor e o dovadă că Takeshi Kitano e sau are ambiţia să se prezinte drept un auteur. Din ipostaza asta îşi permite să piardă sau să ignore simţul proporţiilor (deliberat sau nu), îşi permite să fie excentric şi îşi permite să fie prolific, chiar dacă asta înseamnă de multe ori autopastişă. E o consolare şi în asta: cel mai bun imitator al său e el însuşi. 
(screenshots producție proprie, sursă: DVD)