Hello, strangers!

Hello, stranger...

This is a private (from time to time) blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

05 iunie 2007

Cu Blaga inainte, mars!

Am gandit-o, dar am asteptat sa-l vad inainte de a o spune pe sleau: filmul lui Cristian Nemescu a fost premiat la Cannes ("Un certain regard") mai ales pentru ca regizorul a murit mult prea tanar si intr-un mod de-a dreptul absurd. Exista indiscutabil si merite artistice in aceasta "editie princeps", dar nu suficiente pentru a justifica doar prin ele premiul, asa cum ar fi normal [in comparatie cu Moartea domnului Lazarescu, laureat exact in aceeasi sectiune acum doi ani, California Dreamin' (nesfarsit) e net inferior].

Ati dedus de-aci ca pe mine m-a dezamagit primul (si prin forta imprejurarilor, ultimul) lungmetraj realizat de Cristian Nemescu. Mult prea lung, prea imbibat de citate (cel cu "I'll be back" aruncat peste umar de catre un secretar de stat "pe langa" Ministerul Afacerilor Externe unor soldati americani infricosator de impasibili e ca nuca-n perete, la fel ca si rapelul la filmele cu Dracula, minus bulionul), cu personaje secundare pitoresti, dar fara consistenta, cu poncife semi si subculturale care bantuie si chinuie imaginarul colectiv romanesc in raport cu americanii, cu twisturi si rezolvari fortate, glumite ancestrale aduse la zi si un cameo (Napoleon de la Shukar Collective) al carui sens - scenaristic - nu il voi intelege niciodata... Iata destule "pacate" specifice unui debutant care vrea sa demonstreze ca stie meserie, verificand prin aceasta versurile lui Blaga "orice-nceput se vrea fecund/risipei se deda florarul". Sunt, fara indoiala, si momente exceptionale, bine articulate tehnic, dar in ele nu stralucesc actori romani, ci americani (Armand Assante si Jamie Elman). Singura performanta (daca poate fi numita astfel) a castingului local e ca reuseste sa isi faca treaba onest, in limita role/job description-ului. Fara sa transpire in "pielea" personajelor, fara sa le dea stil, fara sa le scoata din multime. Senzatia mea e ca, in afara de Razvan Vasilescu, ceilalti au "rulat" timorati din motive care imi scapa (Assante nu e Nicholson, oricat ar forta el asemanarea).

Si mai exista o problema: supraexpunerea unor actori, altminteri talentati. Pana mai ieri necunoscuti in cinematografia de la noi, Andi Vasluianu, Ion Sapdaru si Gabriel Spahiu risca acum ubicuitatea. In plus, daca vor continua in maniera din "California..." (la minima rezistenta, sec si liniar) au toate sansele sa dezamageasca fiindca si-au fixat o stacheta teribil de inalta in filmele anterioare.

In schimb, melodia care da titlul filmului m-a dus cu gandul la Wong Kar Wai si al sau Chungking Express (regasibila, de altfel, si pe acel soundtrack). Poate ca finalul deschis din "California Dreamin'" m-a trimis intr-acolo. Am zambit pe dinauntru si parca am reusit sa-mi mai dizolv din amaraciunea de a fi asistat la un debut si, totodata, sfarsit de cariera semiratat.

Imi asum si semnez...