Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

luni, 5 noiembrie 2007

13/Tzameti*: cinematematici superioare

Să ne înţelegem: asemeni lui Juan Carlos Fresnadillo (Intacto), Gela Babluani, georgian stabilit în Franţa, intră în cinema cu dreptul. 13/Tzameti, primul său lungmetraj, are un scenariu suplu & inteligent (scris tot de el), pus excelent în valoare, cadru cu cadru, de operatorul Taviel Meliava, premiat, de altfel, în 2006, la TIFF, pentru imagine. Aici însă, spre deosebire de Intacto, lanţul cu patru zale - joc/destin/noroc/ghinion -, deşi ţinut tot în mâna dreaptă, este agitat într-o altă direcţie.

Partea solidă a caroseriei epice e jocul de ruletă rusească upgradată în care 13 jucători sunt aşezaţi într-un soi de spirală a morţii, fiecare cu pistolul în ţeasta celui din faţa sa (aşezarea nu se mai păstrează în finală din raţiuni evidente). Există - ne spune în treacăt şi oarecum nostalgic unul dintre organizatori - o formulă și mai și, cu 42 de (sub)oameni aduşi la căsăpit. Arghezian spus "îl joci în doi, în trei/îl joci în câte câţi vrei", dar la sfârşit rămâne unul singur. Iar dacă e neofit ca Sebastien (George Babluani), personajul central, ce nimereşte în acest turnir al hazardului, se aplică şi principiul "norocul începătorului". O vreme...

Alături de story, e de remarcat aliajul rafinat dintre personajele secundare, excelent conturate - un maître de cérémonie urlând nevrotic regulile măcelului (recital Pascal Bongard), un grăsan la clavecin, proprietari şi manageri ai "dueliştilor" - şi detaliile ce-ţi dau fiori: un bec ce condiţionează protagoniştilor reflexe pavloviene, baletul macabru executat de mâinile ce rotesc butoiaşele revolverelor, hârâitul subsecvent acestei mişcări, importat parcă din industria lynchiană de sunete, casa care găzduieşte ororile, plasată undeva în inima unei păduri...


Pascal Bongard

Lipseşte, în schimb (în sensul că nu este individualizat, scos în relief), insul amoral şi dezabuzat în genul celui interpretat de Max von Sydow în Intacto, dar nu plânge nimeni după el, întrucât Babluani a ales să-l multiplice în vreo 20 de exemplare, care de care mai abject şi mai repulsiv.

Aşa cum e scrisă şi spusă, povestea în sine poate fi inclusă în ambele cărţi ale lui Borges: Istoria universală a infamiei (pentru cinismul şi cruzimea celor care organizează acest selfentertainment morbid) sau Cartea fiinţelor imaginare (toţi participanţii, în gregaritatea şi promiscuitatea lor, par fiinţe plăsmuite de o entitate bolnavă care i-a trimis în lume pentru a se distra pe seama lor). În fine, ar mai putea fi un excelent studiu despre sociopatologia riscului (ruletiştii-voluntari care se iau la trântă cu "infinitul Dumnezeu matematic", vorba lui Cărtărescu, sunt fie imigranţi dispuşi să facă orice pentru un euro în plus, fie inşi abrutizaţi de boli incurabile, alcool, droguri şi/sau medicamente - morfina e "sponsor" oficial al competiţiei). La limită, 13/Tzameti poate fi şi un exerciţiu de popularizare a matematicilor superioare (vezi teoria probabilităţilor). Așadar, un (neo)noir franțuzesc intens, elegant, minimalist, litografiat în alb şi negru (cum altfel?) pe care se poate paria. Bonus: doar cromatica e dihotomică! Minusuri: unele poncife stilistice şi twist-ul previzibil din final.

*tzameti = treisprezece în georgiană