O prelungire a postului dedicat Lénei.
Povestesc autorii biografiei citate pe-aici că izbucnirile Aureliei Nolin au depășit deseori limitele scenariului, unele replici fiind totalmente improvizate, lucru nu prea ușor de înghițit de un regizor meticulos cum era Rohmer. Actrița adăuga textelor din scenariu propriile idei, propria experiențță opresivă, câteva au supraviețuit în versiunea finală, iar secvența asta, spartă de mine în 4 screenshot-uri, este emblematică.
Iar acest rant al Lénei pe tema superiorității și independenței este prefațat de caracterizările făcute de Marion în două din lungile sale schimburi de tatonare cu Gaspard. În fond, dacă stai să te gândești oleacă, tot filmul e centrat pe tatonare, pe care aș defini-o ca labirint al indeciziilor.
