Caden Cotard (Philip Seymour Hoffman) e un bărbat deja mort. Trăieşte într-o lume la graniţa
dintre echilibru şi haos. Iar timpul e concentrat pentru el, confuz din
punct de vedere cronologic. Până la un anumit punct s-a străduit să-şi clarifice
situaţia, dar acum e impasibil, indiferent, de piatră.
Caden Cotard e un regizor (de teatru) obsedat de boală, timp - în special trecut - şi moarte. La fel ca în celebrul roman al lui Bioy Casares, imaginile proiectate ale personajelor din trecutul lui Caden repetă conversaţii imprimate/auzite anterior. Într-una dintre acestea este propusă tema nemuririi. O propune chiar Morel. Însă, aşa cum observă Alberto Manguel, cititor asiduu al lui Bioy Casares, e un punct fals, fiindcă nemurirea nu e pur şi simplu persistenţă. „Dinlăuntrul personajului, fuga şi fantezia sunt coerente; din afară, parcă asişti la desfăşurarea unei realităţi nebuneşti, duble, cu două capete, contradictorie”. Perfect valabil şi pentru Caden Cotard.
Inegal. Vălurit. Sclipitor. Ezitant. Ironic. Hilar. Synecdoche, New York. Un film, folosind iar vorbele lui Morel, despre influenţa viitorului asupra trecutului.
Cronica, aici.