Dacă s-ar întâmpla vreodată să accept rolul de selecționer, mă rog, rolul unui tip care alege filme pentru un festival sau secțiunile unui festival, pentru filmul ăsta aș veni cu o categorie specială, împrumutată din titlul acestei cărți de Kenneth Turan.
Și aș permite accesul pe baza unor întrebări de cultură filmică minimală, pentru că, altminteri, ar putea ieși discuții legate fie de subiect (ambiguu spre inexistent), fie de durată, fie de chestiuni care contrariază simțul comun. Iar astea nu-și au locul on my watch.
Prin urmare, care e schema cu filmul ăsta? Să-i dăm cuvântul regizorului (Oleg Flyangolts):
„The film was meant to be a declaration of love. Shooting started in 1989, when I was a romantic, in love with Italian cinema, Moscow architecture, and a beautiful girl. I returned to the project twenty years later and now would add this inscription to the film:
- 1960s romanticism,
- 1980s recklessness,
- 2000s wisdom”.
Nu ai cum să nu rezonezi cu un astfel de credo, cu o astfel de combinație și mai ales cu distanțarea critică în raport cu propriul demers, abandonat și reluat după o perioadă de maturizare & reflecție.