Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

joi, 10 iunie 2010

Felicia, înainte de toate: înstrăinare în secţiune transversală

Felicia, înainte de toate nu e (încă) un film despre conflictul între generații (o tâmpenie conceptul ăsta dacă stai să-l analizezi; relevanţă 0). A-l reduce la atât denotă o conectare dial-up la realitate. Și nici un film-tentativă-de-portret-robot a părinților generației 70-80 nu cred că e. Nici o secundă nu am avut vreun puseu de identificare de tip "mama Feliciei este (și) mama mea". Nu sunt interesat, vorbind despre acest film, să văd dacă părinţii mei fit the profile. Păstrând proporțiile, e ca și cum am decupa din Apocalypse Now sălbăticia luxuriantă şi am compara-o cu vegetația pe care o știm din copilărie, din excursii în parcurile dendrologice, rezervații naturale sau din ieșirile pe munte („liane d-astea am văzut și în Bucegi” kinda shit).

Pentru mine, filmul acesta e (ca) o fotografie mișcată: developează impecabil/implacabil decalajul socio-temporal ce se instalează între oameni care nu ştiu sau nu pot, în sensul că nu au abilitatea, să comunice (de unde și pista falsă a conflictului inter-generații). Ca majoritatea oamenilor, personajele de aici au impresia că dacă spun ceva, vorbele ating ţinta. De fapt, vorbele acelea produc doar zgomot, accentuând şi mai mult distanţa, înstrăinarea. Ştiţi replica aia faimoasă din Cool Hand Luke - What we got here is... failure to communicate. Cred că filmul lui Rădulescu & de Raaf e o strălucită prelungire a acestei axiome. A comunica pare simplu, dar nu e deloc aşa. Pe lângă educaţie, chestiunea ţine mai ales de spaţiu, de condiţiile de habitat, asta ne spun cei doi. Educaţia nu poate suplini absenţa perspectivei spațiale. Cine vieţuieşte într-un acvariu sau în cutii de conservă are fatalmente orizontul limitat, indiferent de volumul de informaţie acumulat. Asta îmi pare mie că au demonstrat magistral Răzvan Rădulescu (unul din cei mai buni scenarişti ai României, aflat acum la debutul în regie, nu ştiu dacă am spus) şi Melissa de Raaf: locul în care trăim și creștem ne influențează iremediabil felul de a fi și de a vedea lucrurile.

Pilonii demonstraţiei sunt bine camuflați. Avem, pe de o parte, apartamentul familiei Mateescu, strâmt, bun conducător de claustrofobie, înţesat de cărţi. E apartamentul în care a crescut Felicia (Ozana Oancea) până să plece în Olanda. E şi un balcon acolo, de fapt, o caricatură de balcon, aşa cum au mai toate blocurile construite în vremea socialismului multilateral limitat. Îl vedem preţ de câteva secunde, atunci când Felicia revine în cameră cu nişte rufe şi momentul e epifanic (eu unul am avut o strângere de inimă privindu-i chipul şi mi-am zis: asta nu poate rămâne aşa!). Şi nu rămâne, fiindcă teribila doamnă Constantin - excepțional portret a ceea ce înseamnă fals și ipocrizie - închide acolada, în secvenţa din aeroport, când spune că pentru fumători compulsivi ca ea ar trebui inventate avioane cu ...balcon, astfel încât să existe debușeu pentru viciu pe cursele mai lungi de 3 ore. La replica asta, sala a râs, dar nu e nimic de râs. Poanta doamnei Constatin ţine indisolubil de o viziune wide angle asupra lucrurilor. Nu poţi spune aşa ceva dacă ai trăit la bloc, fiindcă nu ai timp şi mai ales spaţiu (confort) să te gândeşti la aşa ceva. Altfel spus, e clar că prospera doamnă Constantin nu a trăit într-o cuşcă doi pe doi.

Felicia..., înainte de toate, spune o poveste. O spune coerent, închegat, chiar dacă mai există pe ici, pe colo, artificii scenaristice care-ți agață atenția (de-aici reieșind că firescul își mai pierde din suflu). Cu o singură excepţie - soluţia tehnică aleasă pentru secvenţa descătușării cathartice a Feliciei - cuplul regizoral a optat pentru filmări simple, corecte, fără teribilisme vizuale. În această particulară situație, avem ambele personaje în același plan, dar „clarul” e doar pe Felicia, dezlănţuită. Maică-sa cea gureșă e mută - în sfârşit! - şi permanent out of focus. Deloc întâmplător, fiindcă filmând-o așa, Rădulescu & de Raaf ne arată încă o dată că discursul Feliciei se duce pe lângă. Apa era deja la tavan, nu mai era loc de întors, lucrurile acelea trebuiau spuse, însă efectul e nul, ambele protagoniste rămânând la adevărul propriu. Procedeul îl reîntâlnim în final, numai că de data asta tatăl e cel lăsat în ceață, în plan secund, statuie fantomatică așteptând în cadrul ușii ca Felicia să încheie o conversație telefonică ce rezolvă ecuația principală a filmului (nu intru în detalii, vă las s-o descoperiți singuri).

Și apropo de asta: mi-ar fi plăcut ca tensiunea pe care Rădulescu & de Raaf o induc pe final, când tatăl măcinat de boală (nu o să uit multă vreme figura acelui domn) nu mai răspunde la telefon, să fie exploatată până la capăt. Mă gândesc, de pildă, cum ar fi reacționat publicul la un final de tip „moartea domnului Mateescu încuiat pe dinăuntru”, mai ales în condițiile în care ultima convorbire dintre el şi Felicia fusese o ceartă, o resetare a raporturilor tată-fiică în avantajul ei. Poate că un astfel de sfârşit ar fi găurit ansamblul narativ, însă eu aş fi riscat cu acest alternate ending.

Mai spun doar atât: pentru rafalele acelea de mitralieră cu suflet, Ozana Oancea, you got my full attention from now on! Şi îţi mulţumesc pentru că, abordând acea secvenţă în maniera respectivă, m-ai obligat să mă raportez - din nou - la Cool Hand Luke. Mai exact, la partea asta (pe care ţi-o dedic):

11 comentarii:

algernon spunea...

asa deci, ai vazut filmul inaintea mea :))) cum ai reusit? eu sper sa-l vad saptamana viitoare. daca lasi comentariile deschise pana atunci, revin cu impresii & expresii ;)

as zice ceva despre review, dar nu vreau sa te flatez excedentar :p

als spunea...

f, F frumos ai scris, domnule! park am revazut filmul cu frazele matale (eu vazindu-l acu un an si ceva...)

da sa stii k 'finalul alternativ' n-ar fi mers. am vbit cu razvan dspr asta & am fost amindoi de acord k - desi, in lungul suspans de aproape de final, NU POTI SA NU te gindesti la o asemenea eventualitate -, o astfel de solutie narativa ar fi fost gresita: filmul ar fi devenit, brusc, 'dspr altcva'...

ps sper k nu te deranjeaza dk ii trimit ozanei linkul la blog? ;)

cinesseur spunea...

@algernon: merci. u're welcome here anytime u want.

@als: merci, de asemenea :)

da, de-aia am si zis alternate ending, in ideea ca macar pe DVD sa fi fost inclus acel gen de sfarsit care, in economia narativa a intregului, ar fi fost, intr-adevar, disruptiv (a la haneke). in fine, it's just a thought ;)

nu ma deranjeaza daca-i trimiti Ozanei linkul. ba dimpotriva :) thanks again!

dragoş c spunea...

misto, misto ai scris!
iar faza cu balconul POATE fi asa, mie nu mi-a venit!
sunt de acord cu leo, era prea simplist finalul la car ese gandeau toti.

cinesseur spunea...

@Dragos: multumesc, multumesc :) si pentru ce ai spus aici si pentru ce ai spus pe blogul tau.

legat de acea varianta de final, crezi ca s-au gandit "multi" la ea (in afara de razvan, als, eu si tu) ;)?

pantacruel spunea...

mister dj,
mi-ar fi placut si mie sa ma alatur discutiei voastre. din pacate, nu am vazut inca filmul.
banuiesc ca o sa-mi la fel de mult si mie insa momentan nu ma pronunt :)

cinesseur spunea...

@pantacruel: si eu cred ca o sa-ti... la fel de mult :)) las comentariile deschise aici, asa ca dupa ce-l vezi te-astept si pe tine cu impresii & expresii ;)

florin spunea...

Si eu m-am gandit la acel final, bine ca nu s-a intamplat. Referitor la balcon: trasa rau de par interpretarea ta (imi aduce aminte de un student care-l intreaba pe Herzog: "tunul ala de pe pluta din Aguirre e simbol falic, nu-i asa?" "Da, ar putea fi, desi eu nu m-am gandit la asta"). Prospera doamna fusese profesoara de engleza, sotul ei tot profesor, e mult mai verosimil ca locuiau si ei intr-un bloc comunist (cel putin pana la Rev).
Despre film: mediocru spre bun, prea multe banalitati care nu fac declicul asteptat, monologul OO exagerat pt ca relatia dintre Felicia si maica-sa e normala in anumite familii: parintii cicalitori, copiii egoisti.

cinesseur spunea...

@florin: thanks for passing by! altfel, fiecare cu viziunea lui (limited or not). o banalitate si asta, desigur ;)

dana spunea...

Eu cred ca Felicia e o fiinta cat se poate de sensibila,de altruista,de iubitoare,de...minunata!!!In alta ordine de idei -great blog!

cinesseur spunea...

@dana: multumesc :)