- (...) Poliţistul din Insomnia e poate pe jumătate corupt...
- Chiar crezi că voia să-şi ucidă partenerul?
- Există nişte momente, înainte să se întâmple, când îi aruncă priviri, când devine dezgustat de el şi pleacă din restaurant fără să mănânce. E clar că nu se simte în largul lui cu partenerul său. Îi spune că o să-i distrugă cariera dacă stă de vorbă cu comisia care-i anchetează. I se pare că partenerul lui ar putea să i-o tragă. Deci vrea să-l omoare? Vrea să-şi ţină gura.
- Are o grămadă de nopţi nedormite.
- Şi personajul lui Robin Williams nu-l ajută în privinţa asta.
- Nu, mai degrabă îl cam sapă.
- Robin mi-a zis că şi-a văzut rolul ca pe al unui Iago, încercând să-ţi afecteze conştiinţa. Ştiai asta?
- Nu. E o alegere bună. Eu n-am fost Othello.
- Dacă ar trebui să-ţi compari personajul cu unul din Shakespeare, cine ar fi acela?
- În Insomnia? Hamlet, evident (râde).
- Simţi că ai vreo legătură cu poliţistul pe care l-ai jucat?
- Te legi de oricine când eşti actor. Întotdeauna te identifici.
- Încercam să-mi dau seama dacă tipul ăsta cu moralitate ambiguă seamănă cu vreun alt personaj de-al tău.
- Am jucat în atâtea roluri, există probabil unul sau două care aduc cumva. Eu sper că nu. Dar mă cam îndoiesc.
- Robin se întreba, cu toată alergătura din Alaska în L.A. să-i vezi pe copii, fără prea mult somn, cât era viaţă reală şi cât tehnică actoricească?
- Mereu e viaţă reală. tehnică actoricească, ăsta-i un clişeu.
- Ţi-a lipsit Robin, comicul, cât ai lucrat cu el la acest proiect?
- Nu, niciodată, fiindcă el era întotdeauna amuzant când ieşeam. Robin e şi serios şi amuzant. E amândouă. Uneori îl apucă şi o vreme e dus cu sorcova. Dar e o persoană foarte atentă. (...)
E minunat să intri în contact cu cineva care face ce e sortit să facă.
- Interesantă, într-un film turnat în Alaska în perioada în care nu se întunecă deloc, e senzaţia de film noir - aleile, ceaţa, interiorul camerelor în care se strecoară lumina.
- Ştiu ce zici. Lui Chris Nolan nu-i place să filmeze noaptea, aşa că a fost poate o coincidenţă fericită. Alegerea de a face filmul acela pe platoul acela, vara, a fost foarte interesantă, fiindcă nu mai văzusem aşa ceva. Devine parte din poveste. Există din cauza luminii.
- Cât de talentat e Nolan?
- Dacă ar fi să fac profeţii, aş spune că în cele din urmă o să intre în aceeaşi categorie cu Michael Mann-ii şi Soderbergh-ii lumii. Talentul lui e înnăscut. E minunat să intri în contact cu cineva care face ce e sortit să facă. E pe felie. Îi iese cu uşurinţă şi natural. L-am văzut acolo zi de zi făcând-o.
- Cum de ai decis să lucrezi cu Nolan, din moment ce nu mai făcuse decât un film înainte?
- Ştiam că-i un regizor nou, aşa că mi-au zis «Uită-te la Memento». După ce l-am văzut mi-am dat seama că era un mare regizor, aşa că n-am putut decât să mă bucur că particip. Am lucrat la scenariu amândoi. A fost o luptă pentru mine să spun da în cele din urmă. Dar era vorba despre el şi despre ce simţeam eu că poate să facă.
Ilogicul subliminal
- Nolan credea că ţi-ai descoperit personajul din Insomnia când l-ai interogat pe prietenul fetei ucise.
- Foarte perspicace.
- Vrei să vorbeşti despre asta?
- Nu.
- Mai era de părere că scena-cheie din film e cea în care stai lângă partenerul tău după ce e împuşcat, când faţa ta trece prin toată gama de emoţii.
- Unde vrei să ajungi cu asta?
- Mă întrebam dacă a fost cea mai dificilă problemă cu care ai avut de-a face în scenariu?
- Obişnuiam să spunem „Dar dacă s-ar întâmpla cu adevărat?” Şi de acolo pornim. Asta am făcut, Chris şi cu mine. E întotdeauna altfel decât îţi imaginezi. Am încercat să rezolvăm blocajele, să suportăm presiunea luatului la bani mărunţi. La majoritatea filmelor, când le faci, apar porţiuni cu lipsă de logică. Ilogicul subliminal. Publicul vrea să creadă, vrea să participe, trebuie să-i arăţi asta - e întotdeauna aşa cu scenariştii buni, logica aceea subliminală. Duce filmul la un alt nivel.
Fragmentul de mai sus e extras din Al Pacino in Conversation with Lawrence Grobel (with a foreword by Al Pacino), apărută în 2006, la Gallery Books, şi tradusă în româneşte (cu destule scăpări, unele hilare) de Sanda Watt pentru Editura Publica (colecţia Victoria Books).
Screenshot-urile şi intertitlurile sunt de la mine. Primele de pe DVD. Celelalte din... fler!
- Există nişte momente, înainte să se întâmple, când îi aruncă priviri, când devine dezgustat de el şi pleacă din restaurant fără să mănânce. E clar că nu se simte în largul lui cu partenerul său. Îi spune că o să-i distrugă cariera dacă stă de vorbă cu comisia care-i anchetează. I se pare că partenerul lui ar putea să i-o tragă. Deci vrea să-l omoare? Vrea să-şi ţină gura.
- Are o grămadă de nopţi nedormite.
- Şi personajul lui Robin Williams nu-l ajută în privinţa asta.
- Nu, mai degrabă îl cam sapă.
- Robin mi-a zis că şi-a văzut rolul ca pe al unui Iago, încercând să-ţi afecteze conştiinţa. Ştiai asta?
- Nu. E o alegere bună. Eu n-am fost Othello.
- Dacă ar trebui să-ţi compari personajul cu unul din Shakespeare, cine ar fi acela?
- În Insomnia? Hamlet, evident (râde).
- Simţi că ai vreo legătură cu poliţistul pe care l-ai jucat?
- Te legi de oricine când eşti actor. Întotdeauna te identifici.
- Încercam să-mi dau seama dacă tipul ăsta cu moralitate ambiguă seamănă cu vreun alt personaj de-al tău.
- Am jucat în atâtea roluri, există probabil unul sau două care aduc cumva. Eu sper că nu. Dar mă cam îndoiesc.
- Robin se întreba, cu toată alergătura din Alaska în L.A. să-i vezi pe copii, fără prea mult somn, cât era viaţă reală şi cât tehnică actoricească?
- Mereu e viaţă reală. tehnică actoricească, ăsta-i un clişeu.
- Ţi-a lipsit Robin, comicul, cât ai lucrat cu el la acest proiect?
- Nu, niciodată, fiindcă el era întotdeauna amuzant când ieşeam. Robin e şi serios şi amuzant. E amândouă. Uneori îl apucă şi o vreme e dus cu sorcova. Dar e o persoană foarte atentă. (...)
E minunat să intri în contact cu cineva care face ce e sortit să facă.
- Interesantă, într-un film turnat în Alaska în perioada în care nu se întunecă deloc, e senzaţia de film noir - aleile, ceaţa, interiorul camerelor în care se strecoară lumina.
- Ştiu ce zici. Lui Chris Nolan nu-i place să filmeze noaptea, aşa că a fost poate o coincidenţă fericită. Alegerea de a face filmul acela pe platoul acela, vara, a fost foarte interesantă, fiindcă nu mai văzusem aşa ceva. Devine parte din poveste. Există din cauza luminii.
- Cât de talentat e Nolan?- Dacă ar fi să fac profeţii, aş spune că în cele din urmă o să intre în aceeaşi categorie cu Michael Mann-ii şi Soderbergh-ii lumii. Talentul lui e înnăscut. E minunat să intri în contact cu cineva care face ce e sortit să facă. E pe felie. Îi iese cu uşurinţă şi natural. L-am văzut acolo zi de zi făcând-o.
- Cum de ai decis să lucrezi cu Nolan, din moment ce nu mai făcuse decât un film înainte?
- Ştiam că-i un regizor nou, aşa că mi-au zis «Uită-te la Memento». După ce l-am văzut mi-am dat seama că era un mare regizor, aşa că n-am putut decât să mă bucur că particip. Am lucrat la scenariu amândoi. A fost o luptă pentru mine să spun da în cele din urmă. Dar era vorba despre el şi despre ce simţeam eu că poate să facă.
Ilogicul subliminal- Nolan credea că ţi-ai descoperit personajul din Insomnia când l-ai interogat pe prietenul fetei ucise.
- Foarte perspicace.
- Vrei să vorbeşti despre asta?
- Nu.
- Mai era de părere că scena-cheie din film e cea în care stai lângă partenerul tău după ce e împuşcat, când faţa ta trece prin toată gama de emoţii.- Unde vrei să ajungi cu asta?
- Mă întrebam dacă a fost cea mai dificilă problemă cu care ai avut de-a face în scenariu?
- Obişnuiam să spunem „Dar dacă s-ar întâmpla cu adevărat?” Şi de acolo pornim. Asta am făcut, Chris şi cu mine. E întotdeauna altfel decât îţi imaginezi. Am încercat să rezolvăm blocajele, să suportăm presiunea luatului la bani mărunţi. La majoritatea filmelor, când le faci, apar porţiuni cu lipsă de logică. Ilogicul subliminal. Publicul vrea să creadă, vrea să participe, trebuie să-i arăţi asta - e întotdeauna aşa cu scenariştii buni, logica aceea subliminală. Duce filmul la un alt nivel.
Fragmentul de mai sus e extras din Al Pacino in Conversation with Lawrence Grobel (with a foreword by Al Pacino), apărută în 2006, la Gallery Books, şi tradusă în româneşte (cu destule scăpări, unele hilare) de Sanda Watt pentru Editura Publica (colecţia Victoria Books).
Screenshot-urile şi intertitlurile sunt de la mine. Primele de pe DVD. Celelalte din... fler!