Q: Interviul de anul trecut (link la final) se încheia aproape așa: „Abia așteptăm să ne apucăm de următorul film!” Well, nu doar că v-ați apucat, dar l-ați și dat gata. S-a schimbat ceva pe linia sau bancul de producție sau tot guerilla filmmaking?
Horia: Anul trecut vorbeam cu entuziasmul celor care știu că urmează o nouă aventură, dar nu intuiesc încă amploarea ei. Între timp, lucrurile s-au așezat puțin diferit. De data aceasta am avut în spate o casă de producție, Papa Pictures, prin Alin Panc și Sandu Pop, care ne-au ajutat să obținem finanțarea integral din mediul privat. Pentru noi, acesta a fost un pas important înainte.
Bugetul a rămas unul indie, asumat ca atare, dar a existat o structură mai solidă în jurul filmului. Știam de la început că nu ne propunem un film spectaculos tehnic, ci unul riguros conceptual și controlat formal, așa că am construit totul în limitele unei finanțări indie, fără ambiții disproporționate față de resurse.
Comparativ cu Clasat, diferența s-a simțit în dimensiunea echipei, spre exemplu. Am avut mai mulți oameni alături de noi, dar am păstrat aceeași energie indie, aceeași disponibilitate de a face lucrurile cu mâinile noastre. Pe lângă regie, am rămas implicați direct în multe decizii și sarcini de producție. Nu mai e chiar guerilla filmmaking în sensul pur, dar nici nu ne-am desprins complet.
Q: Cazul Samca nu pare a mai fi... un caz asemănător cu primul vostru film și din alt punct de vedere: intrați cu el în cinema, aveți deja un nume, nu mai e un whodunnit. Care e poziționarea pieței față de un film de acest tip? Sau, altfel spus, cum ați reușit să intrați pe piață și la ce nivel v-ați setat așteptările?
George: L-am promovat ca pe un thriller true-crime și, formal, este construit ca un whodunnit. Există un mister, există o arhitectură a suspansului, există un mecanism de dezvăluire progresivă. Dar, dincolo de această suprafață narativă, ne-a interesat să folosim timpul de pe ecran și pentru a introduce teme mai incomode: corupția, tăcerea instituțională, retraumatizarea victimelor, etica profesională, clivajul dintre filmul de autor și presiunea de a performa comercial.
Dar misterul a rămas una dintre mizele principale. La montaj am depus un efort considerabil pentru a rearanja povestea astfel încât să potențăm intrigile și zonele de ambiguitate. După primele versiuni, am simțit că mai putem tensiona anumite fire și am decis să facem o zi suplimentară de filmare, dedicată exclusiv aprofundării unor personaje, aducerii în prim-plan a backstory-ului și a acelor zone mai întunecate care dau greutate suspansului.
Horia: În ceea ce privește piața, nu știm încă exact cum va reacționa publicul larg. Ce am constatat însă este un răspuns extrem de pozitiv în social media, mai ales din partea segmentului Gen Z, în special pe Instagram. Mulți tineri s-au regăsit în fragmentele publicate, în reel-urile extrase din film, și am primit deja mesaje care vorbesc despre traume reale, experiențe personale, episoade de bullying. Asta ne confirmă că filmul atinge un nerv viu.
Pariul nostru și al producătorilor este că publicul din zona comercială este dispus să meargă la cinema și pentru altceva decât comedii. Că există apetit pentru thrillere cu miză socială. Dacă am avut sau nu dreptate, vom afla foarte concret în după-amiaza de 23 februarie, când vor apărea cifrele pe Cinemagia. Până atunci, rămânem într-un echilibru între realism și speranță.
Q: Am atins tangențial partea asta mai sus, dar o reiau acum explicit: putem vorbi de buget, de ideea de buget sau ne atingem de lucruri sfinte din nou?
Horia: Așa cum spuneam, am lucrat cu un buget indie. Producătorii cunosc cifrele exacte, dar, per total, vorbim de o sumă sub 100.000 de euro. Pentru un lungmetraj destinat distribuției în cinema, e o zonă de risc controlat, ca să spunem elegant. Fiind un experiment cinematografic care încearcă, simultan, să fie și comercial, nu ne-am dorit să operăm cu sume mai mari. Am preferat să calibrăm ambiția la resurse, nu invers. Iar faptul că investiția este relativ redusă face ca obiectivul de break-even să fie unul realist, nu un pariu hazardat.
George: În fond, pentru noi, miza a fost să demonstrăm că putem construi coerent, eficient, un film interesant, cu un buget decent. Dacă filmul își recuperează investiția, înseamnă că modelul acesta, independent, atent, calculat, poate deveni sustenabil. Asta ar fi, de fapt, adevărata victorie.
Q: Paul Schrader zicea într-o postare recentă: „One year from now photorealistic AI dramas will be running through film school bodies like diuretics. Based on my brief AI experimentation a savvy student will be able to create a 90min narrative in 2-3 weeks. On zero budget. Without leaving home. Without anyone's permission. The originality of the story would determine the value of the product. Why go through the agonies of fund-raising and collaborating when all you need is a keyboard?” Cum vă raportați voi la aceste prorociri?
Horia: La finalul documentarului Hearts of Darkness: A Filmmaker's Apocalypse, Francis Ford Coppola spunea că viitorul cinematografiei va aparține unei „little fat girl din Ohio”, cu un camcorder. Într-un fel, a avut dreptate. Revoluția tehnologică a democratizat accesul la echipamente. Camerele au devenit din ce în ce mai accesibile. Anul acesta, spre exemplu, Nikon a lansat un cinecam în jurul a 2.500 de euro, o sumă care, acum două decenii, ar fi părut ridicol de mică. Și totuși, nu am asistat la o revoluție estetică majoră. Au apărut câteva producții indie notabile, dar nu o transformare radicală a limbajului sau a industriei. Accesul la tehnologie nu garantează, automat, transformarea industriei de film. Probabil că la fel se va întâmpla și în cazul AI-ului. Entuziasmul este mare, dar realitatea e mai complexă.
George: Dacă privim lucid afirmația lui Paul Schrader, apar câteva probleme concrete. Prima este una tehnică. Tehnologia nu este încă la nivelul la care să livreze rapid și precis ceea ce ai în minte. Ca să obții rezultate cu adevărat controlabile, pierzi enorm de mult timp iterând. Marile campanii realizate cu AI nu sunt făcute de un student singur într-o cameră, ci de echipe extinse, pe parcursul a luni de zile.
A doua problemă este una economică. În acest moment, multe instrumente AI sunt relativ accesibile pentru că, în realitate, sunt susținute de investiții masive. Costul real este absorbit de investitori, nu de utilizatorul final. E un model similar cu cel al începuturilor Uber, când te deplasai cu un BMW la preț de taxi ieftin. Când piața se va stabiliza, costurile reale vor ieși la suprafață. Nu este deloc sigur dacă vom avea acces nelimitat la astfel de resurse. Mai degrabă marile studiouri vor integra aceste tehnologii eficient.
A treia problemă ține de artificialitate. Într-un context în care deja este dificil să aduci publicul în cinematograf pentru filme cu actori cunoscuți, e discutabil cât de atractiv va fi un lungmetraj realizat integral cu personaje sintetice. Vedem deja că producțiile susținute de influenceri, care au comunități reale în spate, performează mai bine decât unele filme cu distribuții consacrate. E greu de crezut că publicul va migra masiv către povești fără fețe recognoscibile, și artificiale.
Horia: În fond, atât în profeția lui Coppola, cât și în cea a lui Schrader, miza reală nu sunt uneltele. Problema nu este lipsa tehnologiei, ci lipsa poveștilor cu adevărat originale și bine scrise. Instrumentele se schimbă, dar nucleul rămâne același. Valoarea stă în imaginație, în structură și în capacitatea de a spune o poveste care merită să fie văzută și/sau ascultată.
Q: E vreo microparticulă de AI, so to speak, în filmul vostru?
George: Da. L-am folosit pe Chatulică (ChatGPT) pentru redactarea reportajelor jurnalistului din film. Știam că multe dintre aceste materiale vor ajunge în social media, în cadrul campaniei de promovare și ne doream să reproducem cât mai fidel stilul tabloid. L-am folosit pentru a genera acel tip de text care imită foarte bine clișeele și formulele reciclate din presa senzaționalistă. Aaa... Și încă ceva, tot cu Chatulică: el ne-a creat și logo-ul SuperTV Mediaș.
Q: Mă agăț de particula true din true crime-ul vostru. O dată pentru un benign joc de cuvinte cu întrebare inclusă (cât de true poate fi un fake documentary) și apoi pentru a vă chestiona pe voi ca autori: true to yourselves înseamnă să rămâneți mai departe în zona asta de Romanian indie?
Horia: „True”-ul din film e, inevitabil, paradoxal. E o construcție ficțională care încearcă să spună un adevăr despre mecanisme reale. Despre violență, complicitate, etica narațiunii. Nu este un adevăr factual, ci un adevăr de observație. În sensul acesta, un fake documentary poate fi mai „true” decât un documentar care manipulează realitatea pentru efect. Cât despre noi, zona indie nu a fost o declarație estetică programatică, ci mai degrabă o consecință. Ne-am făcut loc aici pentru că prin alte uși nu am reușit să intrăm. Din exterior poate părea o alegere de brand, o poziționare asumată, dar adevărul e mai pragmatic: a fost singura modalitate prin care am putut face filme.
Ar fi ipocrit să spunem că nu visăm la bugete mai mari sau la finanțări consistente, inclusiv prin CNC. Orice cineast care spune că nu își dorește resurse mai mari minte sau romantizează precaritatea. Indie-ul e adesea confundat cu libertatea totală. În realitate, e și multă oboseală, mult compromis logistic și o presiune financiară constantă.
George: Primele două lungmetraje au fost făcute cu un efort aproape dureros. Nu regretăm nimic, dar nici nu idealizăm procesul. Dacă vom rămâne în zona aceasta, vrem să fie o alegere artistică, nu singura opțiune disponibilă.
Horia: A fi true to ourselves nu înseamnă să rămânem într-o categorie de buget, ci să rămânem consecvenți cu tipul de povești pe care vrem să le spunem, indiferent de mărimea producției.
Q: Care este/va fi/ar fi următoarea voastră țintă?
George: Avem mai multe proiecte în stadii diferite de dezvoltare. Există un prequel la Clasat, despre care am mai vorbit, și, mai nou, un posibil sequel–spin-off la Cazul Samca. Ne interesează ideea de a construi lumi care pot fi explorate în mai multe direcții, nu închise într-un singur film. Am început, în paralel, discuții și tatonări cu o platformă de streaming pentru dezvoltarea unei povești în registrul Clasat. E încă într-o fază incipientă, dar ne interesează ideea de a adapta ADN-ul nostru narativ la un alt tip de distribuție și ritm de consum.
Horia: Dar pariul nostru real, în acest moment, este un thriller supranatural la care lucrăm intens: povestea unei rezidențe de scriitori în care cine nu scrie într-una din zile este găsit mort a doua zi de către ceilalți participanți. E un concept care ne entuziasmează pentru că duce mai departe obsesiile noastre legate de presiune, competiție, creație și vină, dar într-o zonă mai simbolică și mai radicală. În același timp, suntem suficient de realiști încât să știm că următorul pas depinde masiv de performanța la box office a Cazului Samca. Industria în care lucrăm funcționează, inevitabil, pe bază de rezultate. Dacă filmul își găsește publicul, ne deschide drumul. Dacă va fi un eșec comercial, există riscul real ca aventura noastră să se oprească aici.
George: Nu dramatizăm, dar nici nu ignorăm realitatea. Pentru noi fiecare film este, în acest moment, o declarație artistică, dar și un test de supraviețuire artistică.