„Anything is possible. It is night on planet earth and I'm alive. And someday I'll be dead. Someday I'll just be bones in a box, but right now, I'm not. And anything is possible. And that's why I can go to New York with Sooze because each moment can just be what it is.
There's no
failure, there's no mistake.
I just, I just go there and live there and
what happens, happens. And so, right now I'm getting naked and I'm not
afraid. You know? I don't, I don't need money, man.
I don't, I don't
even need, I don't even need a future. I, I could knock out all of my
teeth with a hammer. So what? You know, I could poke my eyes out. I'd
still be alive, you know? At least I'd know that I was doing something
real for two or three seconds, you know? It's all about feat and I'm not
afraid anymore, man.
Fuck it! Fuck fear!” [Giovanni Ribisi în rolul lui Jeff, un loser simpatic rostind elucubraţii metafizice în SubUrbia (dir. Richard Linklater/1996), o excelentă şi în acelaşi timp subestimată dramedie focusată pe tribulaţiile unor adolescenţi obosiţi de viaţă, undeva în Texas, la mijlocul anilor 90 (aş mai putea spune şi că SubUrbia e una din cele mai depresive comedii ce capturează acel suburban teen angst pe seama căruia o întreagă generaţie de tineri americani, dar nu numai - post-generaţia X - şi-a pus eşecurile)]
Secvenţa de mai jos e bonus şi conţine încă o arie a ratării, perorată de acelaşi Jeff. În CV-ul lui Linklater, SubUrbia e între Before Sunrise şi The Newton Boys, fiind, de asemenea, şi primul film în care nu apare ca scenarist (scenariul e scris de Eric Bogosian care, de fapt, şi-a adaptat piesa de teatru).
Iar acel „Fuck Fear!” din finalul primului monolog este echivalentul lui „(...) I swear we are infinite” din The Perks of Being a Wallflower (dir. Stephen Chbosky/2012), mai ales că ambele filme sunt subsumabile aceluiaşi filon tematic: generaţia debusolată a anilor 90 şi nevrozele sale urbane.