.JPG)
„Orgoliul mă împinge să pun întrebarea: de ce filmul să fie proprietatea artistică a regizorului şi nu şi a scenaristului? Şi în fond ce înseamnă un scenariu? Partitura filmului? Mai puţin, mult mai puţin. Iar regizorul nu poate fi comparat cu dirijorul unei orchestre, pentru că e mult mai mult. E foarte greu de stabilit contribuţia exactă a scenaristului într-un film. Aş lua două exemple care îmi sunt mai la îndemână: Reconstituirea şi Anul trecut la Marienbad.
În ce priveşte Reconstituirea - nimeni nu mai ştie de Pătraşcu. Scenariul, ce-i drept, a fost semnat şi de Pintilie. Scenariul şi filmul sunt foarte aproape de nuvelă.
Am vorbit cu Pintilie despre nuvela lui Pătraşcu, şi Pintilie mi-a spus că găseşte nuvela proastă. E limpede!
Anul trecut la Marienbad e socotit drept filmul lui Resnais, dar se ştie, şi mai toţi sunt nevoiţi să accepte, că Robbe-Grillet a scris un scenariu extrem de detaliat şi, de fapt, şi-a impus stilul. Dovadă filmele ulterioare ale lui Resnais şi cele ale lui Robbe-Grillet. Chiar şi cei care nu admit că Robbe-Grillet e un mare cineast trebuie să recunoască până la urmă că în Anul trecut la Marienbad personalitatea lui a fost mai puternică.
Şi totuşi filmul e proprietatea artistică a lui Resnais, trecut în „palmaresul” acestuia. O primă concluzie: scenaristul e menţinut într-o situaţie de inferioritate. Şi asta mai ales din cauza filmelor comerciale, unde scenariul într-adevăr nu contează. Precum şi din cauza existenţei deseori şi a unui dialoghist (tot în filmele proaste ori măcar tradiţionale).
Majoritatea marilor regizori semnează tot ei şi scenariul ori participă la elaborarea lui.
O a doua concluzie (care decurge de fapt din cea dinainte): nu e nici o „afacere” să fii scenarist, dacă ai nişte pretenţii artistice; sau să fii cel mult o dată, după exemplul lui Robbe-Grillet. ” (Dumitru Ţepeneag în Un român la Paris - Jurnal, Ed. Cartea Românească, 2006)