Râdea cu poftă, hohotele i se amestecau cu ale Quetei şi-ale Hortensiei, şi rîdea el în felul lui, cu gura întredeschisă şi încreţindu-şi faţa.
În tot timpul mesei, Landa acapară conversaţia, cu o volubilitate ce sporea după fiecare pahar de vin: glume, bancuri, anecdote, complimente.
Când se ridicară, Landa vorbea cam anapoda şi cam răstit, ţinea cu tot dinadinsul ca Queta şi Hortensia să tragă din havana lui, era clar c-o să rămînă. Cînd deodată se uită la ceas şi-i dispăru de pe faţă tot cheful: măi să fie, douăşpe jumate, oricît de rău îi părea, n-avea de ales, trebuia să plece.
Screenshoturi din Inglourious Basterds (dir. Quentin Tarantino, 2009) mixate cu fragmente din Conversaţia la Catedrala (Mario Vargas Llosa, Ed. Rao, 2002, traducere Mihai Cantuniari)