Hello, strangers!

Hello, stranger...

This is a private (from time to time) blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

21 martie 2014

Cvasimilitudini (LXXXII) [„And it was all yellow”]


Screenshots from The 10th Victim (dir. Elio Petri/1965)

Screenshot from Django Unchained (dir. Quentin Tarantino/2012)

Modelele care promovează un posibil trend estival în materie de ochelari, de fapt, lentile, sunt Mastroianni şi Dern. Dacă pe al doilea ştiţi de unde să-l luaţi, ei bine, pe Mastroianni vi-l recomand călduros în acest SF genialoid şi hipsteresc avant la lettre, The 10th Victim.

Practic, fiecare cadru e un demo de regie, însă demonstraţia asta de virtuozitate are o tentă subversivă, parodiind calofilia căutată şi clişeele narative ale altor producţii la modă, între care şi Bond-urile, cîmpunse sau înţepate din toate poziţiile şi cu propriile arme, de la gadget-uri la ţoalele chic. Însăși prezenţa unei fete Bond, Ursula Andress, în contre-emploi, este o dovadă irefutabilă a intenţiilor deconstructiviste ce-l mânau în luptă pe Elio Petri. Pe scurt: Pop Art at its best!

Dacă ar şti de el, hipsterii zilelor noastre l-ar adopta ca port-drapel al demersului de a recicla uncool-ul unor vremuri apuse. Pont pentru ei: coloana sonoră (de Piero Piccioni).