Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

20 martie 2014

„Vă rog, nu staţi între scaune!” (3)

Screenshot from Τοπίο στην ομίχλη/Landscape in the Mist (dir. Theo Angelopoulos/1988)

Landscape in the Mist (Leul de Aur şi Premiul Felix pentru cel mai bun film european) face parte, de fapt e ultima parte, din aşa-numita „trilogie a tăcerii”, începută în 1984 cu Voyage to Cythera şi continuată, doi ani mai târziu, cu The Bee-Keeper. E un road movie metafizic despre doi fraţi (Voula are 11 ani, iar Alexander, 5) porniţi din Grecia în căutarea unui tată fictiv, teoretic, într-o Germanie imaginată (nu imaginară!).

Nu e călătoria la care v-aţi aştepta! Pentru cei obişnuiţi cu distanţarea de factură brechtiană practicată de cel mai exponenţial cineast grec all times, cu propensiunea sa spre deghizarea realismului magic în realism brutal, povestea (la scrierea căreia a colaborat şi Tonino Guerra, versatilul scenarist care i-a pus în valoare pe Fellini sau Antonioni just to name a few) şi evoluţia ei nu-i va lua prin surprindere. Pentru ceilalţi ar putea părea o cruzime, mai ales că violenţa (subliminală sau manifestă) e prezentă la apel. Din perspectiva asta şi la 10 ani distanţă de prima vizionare, filmul lui Angelopoulos m-a făcut să mă gândesc la Lilja 4-Ever al suedezului Moodysson, cu atât mai mult cu cât am întâlnit în amândouă imagini care m-au urmărit multă vreme. Deşi poate că mai corect spus ar fi bântuit!

În orice caz, cadrul ales astăzi slujeşte cu asupra de măsură ideea care a inspirat rubrica de faţă: „(...) Să exprimi absenţa. Să exprimi regretele, remuşcările. Irealitatea realului. Haos originar. Vocile la sfîrşit, zgomot al lumii, gălăgie, sfărîmături de lume, lumea piere în fum, în sunete şi culori ce se sting, ultimele temelii se prăbuşesc sau mai curînd se dislocă. Ori se topesc într-un fel de noapte. Sau într-o strălucitoare, orbitoare lumină.” Ionesco, fireşte!